Sute de americani au refuzat vaccinarea și vor fi concediați

Autor: Delia Gheață
Data publicării:
Nu este prima companie americană care procedează astfel
Nu este prima companie americană care procedează astfel
United Airlines, una dintre cele mai mari companii aeriene americane, a anunţat miercuri că va concedia aproape 600 de angajaţi care au decis să nu se vaccineze, contrar politicii sale anti-COVID-19 şi una dintre cele mai stricte din ţară, relatează EFE.

Într-un comunicat intern difuzat marţi de responsabilii companiei, United Airlines notează că peste 99 % dintre cei 67.000 de angajaţi s-au vaccinat în decurs de şapte săptămâni după lansarea politicii sale anti-COVID-19, mărturisind că unii dintre ei s-au arătat "refractari" vaccinării.

"Din păcate, pentru cei 1% dintre angajaţii care au decis să nu se vaccineze vom demara procedura de despărţire de companie conform politicii noastre", notează consilierul delegat, Scott Kirby, şi preşedintele, Brett Hart, în acest comunicat în care a dorit să mulţumească majorităţii lucrătorilor care s-au vaccinat.

Potrivit purtătorului de cuvânt, măsura afectează 593 de persoane.

United Airlines a cerut la începutul lunii august ca întregul personal să se vaccineze în următoarele săptămâni sau riscă să fie concediaţi, dar a acceptat unele scutiri pe motive de boală sau religioase, în baza cărora se confruntă cu cel puţin o trimitere în judecată.

Citește și Concediați, după ce au refuzat să se vaccineze

Responsabilii au lăudat spiritul civic care i-a determinat pe unii angajaţi să-i convingă pe ceilalţi de beneficiile vaccinării, evitând internările în spital sau chiar decesele, subliniind că pandemia "ucide 2.000 de persoane zilnic".

United Airlines este una dintre companiile care, precum Tyson Foods, Walmart sau giganţii tehnologici, au impus condiţii ferme angajaţilor privind vaccinarea, spre deosebire de altele care au propus ca alternativă teste frecvente pentru COVID-19.

Alte companii aeriene, precum Delta Airlines, au încercat să impulsioneze vaccinarea propunând o creştere a asigurării medicale, sugerând că spitalizările pentru cazurile de COVID-19 sunt foarte costisitoare.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Banca Europeană de Investiții / Foto: BEI
Acces gratuit la apă potabilă în aeroporturile din România. Ce spune Ministerul Transporturilor - FOTO: Freepik@EyeEm
Se modifică modul de acordare a alocațiilor pentru copii
Angajați
TVA / Foto: Freepik.com
masini de lux - FOTO: Freepik@maxmamchurov
Transportul aerian de mărfuri în România, în creștere cu aproape 10% în primele 9 luni din 2025 - FOTO: Freepik@eaktopapps

Recordul absolut pentru piața românească de artă sacră

O icoană pictată de Nicolae Grigorescu în tinerețe a...

Bursa de la București

Bursa de la București urcă

Bursa de Valori Bucureşti a înregistrat săptămâna aceasta creșteri importante

Covrigi. Foto: Freepik.com

Topul patiseriilor din România. Ce arată cifrele

Luca, Petru și Matei își împart piața patiseriilor.

București
Mai mulți angajați lucrează într-un birou / Foto: Freepik

ANAF. Reguli fiscale dure pentru multinaționale în 2026

Reguli noi, controale extinse și deduceri limitate:...

Tancuri rusești
Bani. Foto: Freepik.com

O primărie a fost amendată cu 70.000 de lei

Autoritățile au confiscat primul utilaj folosit ilegal...

Toți români vor avea un cont bancar
Ministerul Finanțelor
Vouchere de vacanță
Sediul Oracle din Austin, Texas
RCA

Ce noi reguli RCA se aplică de la 13 decembrie 2025

O parte dintre modificările aduse Legii RCA prin actul...

Scoaterea banilor din firmă se complică

Adio împrumuturi între firmă și asociat: ANAF schimbă tot

Împrumuturile între firme și asociați intră sub reguli...

Mima Lonea din Petrila
Pană de curent / Foto: Freepik
Dolari și aur / Foto: Freepik
trenuri / Foto: Freepik
Lukoil
Femei la cumpărături cu ocazia sărbătorilor de iarnă / Foto: Freepik

pixel