Tarom împlinește 64 de ani și este din nou pe profit

Autor: Matei Ion
Data publicării:
Peste 100 de milioane de pasageri au călătorit cu operatorul aerian naţional TAROM în cei 64 de ani de existenţă a companiei iar printre personalităţile marcante care au sosit în România la bordul unei aeronave TAROM s-a aflat Papa Ioan Paul al II-lea, în 1999.

Tarom încheie sezonul estival pe plus, în condiţiile în care pierderile acumulate în ultimii ani s-au redus cu aproximativ 40% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

Directorul general al instituţiei, Wilhelm Werner Wolff, a declarat că strategia operatorului românesc de transport are efecte pozitive, principalul scop fiind să atragă tot mai mulţi călători: ”Suntem unul din puţinele branduri româneşti, care au rămas în viaţă şi tare mult mi-aş dori, cu ajutorul celor care călătoresc cu noi şi nu numai cu ei, ci şi cu ajutorul politicului şi cu ajutorul întregii ţări, aceste câteva branduri să rămână în viaţă mai departe, să ne putem dezvolta, pentru că fac parte din identitatea naţională a României şi e cartea noastră de vizită cu care ne mai putem mândri, sper că şi în următorii 100 de ani.”

Peste 100 de milioane de pasageri au călătorit cu operatorul aerian naţional TAROM în cei 64 de ani de existenţă a companiei iar printre personalităţile marcante care au sosit în România la bordul unei aeronave TAROM s-a aflat Papa Ioan Paul al II-lea, în 1999. 

Compania împlineşte marţi 64 de ani de la înfiinţare. 

"TAROM este o parte vie a istoriei aviaţiei civile din România. Este un simbol puternic al inovaţiei şi calităţii în transporturile aeriene. Este o dovadă a excelenţei pilotajului românesc. Sunt onorat să fac parte din echipa TAROM şi să reprezint astăzi o companie care a făcut şi continuă să facă istorie atât în România cât şi în lume. Le transmit, şi pe această cale, tuturor celor care au construit această companie, un respectuos La mulţi Ani!", a declarat Werner Wilhelm Wolff, director general TAROM, într-un comunicat remis AGERPRES. 

Potrivit sursei citate, anul cu numărul 64 în istoria TAROM va marca retehnologizarea companiei. Astfel, operatorul aerian va lansa, în acest an, prima aplicaţie mobilă din istoria companiei şi, în acelaşi timp, va implementa primul Client Relations Manager. 

"În mai puţin de o săptămână vom activa un sistem integrat de relaţii cu clienţii, un call center activ şi conturi personale pentru toţi pasagerii. Promovăm o nouă paradigmă comercială, implementăm unelte noi de vânzări şi performanţă, totul pentru a redeveni o companie prietenoasă care să străduieşte să fie mai bună pentru pasagerii noştri", menţionează sursa citată. 

Totodată, alături de Radio România Actualităţi, compania lansează concursul "Săptămâna TAROM" în cadrul căruia, zilnic, ascultătorii pot câştiga un bilet dus-întors, gratuit, pe oricare dintre rutele pe care operează TAROM.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Tendinţe în turism 2026. Unde vor călători românii

Anul 2025 a confirmat o orientare a românilor  către...

Bucuresti / Foto: Oana Pavelescu

Analiză ING: Perspectivele economiei României în 2026

ING: Perspectivele economiei României se îmbunătățesc,...

Jeffrey Epstein în anii 70 când era profesor de matematică
Foto: Freepik.com

Aurul a atins o valoare fără precedent

Aurul a depăşit valoarea de 4.500 de dolari uncia.

Masa de Crăciun. Foto: Freepik.com

Cât îi costă pe români masa tradiţională de Crăciun

Costul total al Crăciunului în 2025 poate atinge uşor...

TAROM

Costin Iordache se retrage de la conducerea TAROM

Directorul general al companiei TAROM, Costin Iordache,...

Wall Street. Foto: Freepik.com
Bani / Foto: Freepik
Centrală pe cărbune / sursa foto: Freepik.com
Foto: Facebook Apele Romane
Șantierul liniei de metrou M6 / Foto: Oana Pavelescu
foto: pexels.com
Abația Sint Sixtus

Abațiile care produc celebrele beri trapiste, în pericol

Celebrele beri trapiste din Belgia, considerate un...

Foto: Mihai Ciobanu

Cine este Irineu Darău, noul ministru al Economiei

Modificări în Guvernul Bolojan. 

O unitate Gazprom / FOTO: Pagina de Telegram a companiei
Calcule. Foto: Freepik.com
Energie / Foto: Freepik
Mină de suprafață / Foto: Pexels
Bani
Lingouri de cupru într-un depozit / Foto: Freepik
Tractor ară câmpul / Foto: Freepik
BVB
Foto: Pexels.com
Teren. Foto: Freepik.com

Harta celor mai scumpe terenuri din România

Institutul Naţional de Statistică a publicat o analiză...


pixel