Tranzacţii de 62,44 milioane de lei, miercuri, la Bursa de Valori Bucureşti

Autor: DCBusiness Team
Data publicării:
Bursa de Valori Bucuresti / Foto: BVB
Bursa de Valori Bucuresti / Foto: BVB
Zi bună pentru Bursa de Valori Bucureşti. 

Bursa de Valori București (BVB) a încheiat în creștere ședința de miercuri, înregistrând tranzacții în valoare de 62,44 milioane de lei (12,56 milioane de euro).

Indicele principal BET a înregistrat o creștere de 0,13%, ajungând la 17.044,36 puncte, în timp ce BET-Plus, care reflectă evoluția celor mai lichide 43 de acțiuni de la Bursă, a avansat cu 0,17%.

Indicele blue-chip extins BET-XT, care cuprinde cele mai lichide 25 de titluri, s-a apreciat cu 0,19%, iar indicele SIF-urilor, BET-FI, a încheiat ședința în creștere cu 0,40%.

De asemenea, indicele BET-BK, indicatorul performanței fondurilor de investiții, a crescut cu 0,60%, în timp ce BET-NG, care monitorizează evoluția a zece companii energetice și de utilități, a înregistrat o scădere de 0,32%.

Indicele BET AeRO, care include 20 de companii reprezentative de pe piața AeRO, a înregistrat un declin de 0,59%.

Acțiunile Hidroelectrica au fost cele mai tranzacționate pe Piața Reglementată a BVB, cu schimburi în valoare de 13,8 milioane de lei. Printre cele mai tranzacționate acțiuni s-au mai numărat Banca Transilvania, cu un volum de 7,56 milioane de lei, și Romgaz, cu 4,47 milioane de lei.

Cele mai semnificative creșteri au fost înregistrate de acțiunile Grupului Industrial Electrocontact (+14,44%), Armătura (+13,49%) și Sinteza (+6,67%).

Pe de altă parte, cele mai importante scăderi au fost consemnate de acțiunile COMCM Constanța (-6,90%), Mecanica Ceahlău (-5,50%) și SIF Hoteluri (-5,34%).

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Decoratiuni de Craciun. Foto: Freepik.com

Echipa DC Business vă urează un Crăciun fericit!

Sărbători liniştite cu cei dragi alături!

Bucuresti / Foto: Oana Pavelescu

Analiză ING: Perspectivele economiei României în 2026

ING: Perspectivele economiei României se îmbunătățesc,...

Foto: Freepik.com

Aurul a atins o valoare fără precedent

Aurul a depăşit valoarea de 4.500 de dolari uncia.

Masa de Crăciun. Foto: Freepik.com

Cât îi costă pe români masa tradiţională de Crăciun

Costul total al Crăciunului în 2025 poate atinge uşor...

TAROM

Costin Iordache se retrage de la conducerea TAROM

Directorul general al companiei TAROM, Costin Iordache,...

Wall Street. Foto: Freepik.com
Bani / Foto: Freepik
Centrală pe cărbune / sursa foto: Freepik.com
Foto: Facebook Apele Romane
Șantierul liniei de metrou M6 / Foto: Oana Pavelescu
foto: pexels.com
Abația Sint Sixtus

Abațiile care produc celebrele beri trapiste, în pericol

Celebrele beri trapiste din Belgia, considerate un...

Foto: Mihai Ciobanu

Cine este Irineu Darău, noul ministru al Economiei

Modificări în Guvernul Bolojan. 

O unitate Gazprom / FOTO: Pagina de Telegram a companiei
Calcule. Foto: Freepik.com
Energie / Foto: Freepik
Mină de suprafață / Foto: Pexels
Bani
Lingouri de cupru într-un depozit / Foto: Freepik
Tractor ară câmpul / Foto: Freepik
BVB
Foto: Pexels.com
Teren. Foto: Freepik.com

Harta celor mai scumpe terenuri din România

Institutul Naţional de Statistică a publicat o analiză...

Jucării / sursa foto: Freepik.com

Norme mai stricte privind siguranţa jucăriilor

Un nou regulament european privind siguranța jucăriilor...


pixel