Avalanșă de declarații la ANAF pe 15 ianuarie: Cine trebuie să depună documentele
Ce declarații trebuie depuse la...
Una dintre asistentele de la Matei Balș, citată de Digi24, le-ar fi declarat anchetatorilor că în sîital nu era căldură suficientă dar că în saloane nu ar fi fost niciun dispozitiv de încălzire.
Poliţia Capitalei vor mai fi audiate mai multe cadre medicale ale spitalului, printre care şi medicul care a fost de gardă în noaptea producerii incendiului.
Tot sâmbătă, vor fi efectuate la INML necropsiile cadavrelor, după cum anunţa vineri procurorul care se ocupă de acest caz, Alexandru Anghel.
"Am efectuat cercetarea la faţa locului, au fost ridicate cadavrele şi trimise la INML. În cursul zilei de mâine, vor avea loc necropsiile. În cadrul cercetării la faţa locului au fost cooptaţi şi specialiştii de la INSEMEX Petroşani, pentru a ne lămuri în legătură cu împrejurările producerii incendiului. Cercetarea la faţa locului trebuie să fie una foarte minuţioasă, nu se poate termina astăzi. Azi, am ridicat cadavrele şi am făcut o primă evaluare. Mâine, reluăm tot cu specialiştii de la INSEMEX. (...) Au fost ridicate documente, urmează să fie analizate. Este un volum destul de mare de documente ridicate, nu putem trage încă o concluzie. (...) Există camere de supraveghere şi au fost ridicate imagini şi urmează să fie analizate. În saloane nu există supraveghere video. Nici pe holurile spitalului", declara vineri procurorul.
Sanitas, critici dure la adresa lui Florin Cîțu după tragedia de la Balș
Acesta a lansat şi ipoteza producerii a două explozii ale unor tuburi de oxigen, însă după izbucnirea incendiului.
De asemenea, anchetatorii trebuie să stabilească dacă în salonul care a luat foc a existat o aerotermă, aşa cum afirmă fiica unui pacient.
Incendiul de la "Matei Balş" a izbucnit vineri, în jurul orei 5,00, iar în pavilion erau internaţi bolnavi cu COVID-19. Trei pacienţi au murit carbonizaţi şi o a patra victimă a decedat după ce manevrele de resuscitare au eşuat. Ulterior, într-o baie a fost găsită o altă persoană decedată.
Procurorii şi poliţiştii efectuează o anchetă în acest caz, într-un dosar de ucidere din culpă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.
Ce declarații trebuie depuse la...
Avocatul specializat în...
Leul a încheiat ședința de miercuri în ușoară scădere...
Deficitul de cont curent al...
Proiectele de acte normative incluse pe agenda ședinței...
Sindicatul Salariaţilor din...
Val de scumpiri în economie:...
Consiliul de Administraţie al TAROM a decis numirea lui...
Ministrul Finanțelor, Alexandru...
Bursa de pe Wall Street închide...
Reorganizare amplă în sectorul...
Perspective mai slabe pentru...
Uniunea Europeană a continuat să înregistreze un...
Curs valutar BNR, 13 ianuarie.
Informaţii oficiale de la INS.
Speranță temperată de...
Rata anuală a inflaţiei în luna decembrie 2025...
Dobânzi mai mici la credite: Ce indică ultimele date BNR...
Registrul fiduciilor, sub lupa...
Bucureștiul conduce topul...
Pariul fierbinte al investitorilor pentru 2026.
SALROM a depus un nou proiect...
Temu, amendată în Polonia.
Supremația Toyota continuă:...
Ministrul Energiei a venit cu detalii despre proiectul...
Cele 7 fonduri de pensii...