Uber, Bolt și Clever spun că taximetriștii se vor opune OUG

Autor: Mihai Paul
Data publicării:
Uber Eats
Uber Eats
Companiile de ridesharing Uber, Bolt şi Clever, reunite sub formula CED, au trimis un comunicat comun în care spun că taximetriștii se vor opune vehement autorizării șoferilor Uber.

"La o primă vedere, proiectul de OUG detaliază un proces complex de autorizare şi verificare a platformelor, maşinilor şi şoferilor, similar cu cel din industria de taxi. Cu toate acestea, există deja semnale că patronatele companiilor de taxi pregătesc o opoziţie vehementă. Avem încredere că Guvernul nu va ceda presiunilor şi va alege să reprezinte interesul consumatorilor, prin crearea unui mediu competiţional modern", a afirmat Cătălin Codreanu, preşedintele CED.

El aminteşte însă că punerea în transparenţă nu schimbă cu nimic situaţia de fapt.

"Incertitudinea şi riscul sancţiunilor pentru şoferi au rămas, ceea ce face ca numărul şoferilor activi să rămână la jumătate din media zilnică. În continuare, timpul de aşteptare rămâne ridicat, iar preţurile crescute. Adoptarea de urgenţă a proiectului pus în dezbatere publică este singura soluţie pentru revenirea la normal", a continuat Codreanu.

Proiectul de Ordonanţă de Urgenţă a Guvernului privind reglementarea activităţii de ridesharing a fost publicat joi seara pe site-ul Ministerului Transporturilor.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Bursă / Foto: Freepik
Plata POS. Freepik.com
Foto:Freepik.com
e-Factura
Freepik.com
Schimb valutar / Foto: Freepik
ANAF / Foto: Oana Pavelescu
Construcții / sursa foto: Freepik.com / ksandrphoto
Guvernul României
Donald Trump
Unul dintre sediile companiei Novo Nordisk / FOTO: Site-ul oficial al companiei
Petarde confiscate
Contor de gaze / Foto: Freepik
Inspectori ANAF
Xi Jinping l-a îndepărtat pe generalul Zhang Youxia / Ilustrație: Oana Pavelescu
Benzinărie / Foto: Freepik
Oameni pe stradă / FOTO: Freepik
Rușii continuă bombardamentele / Foto: Președinția Ucrainei
Ședință de guvern
Documente ANAF. Foto: Freepik.com
Bursa de Valori de la București / FOTO: Facebook
Sediul Ministerului Finanțelor / Foto: Silviu Matei / Agerpres
Mână care ține cheile unei locuințe / Foto: Freepik

2026, anul deciziilor grele pentru cei care vor o casă

Perspectivele pieței de creditare în prima jumătate a...

Clădire de birouri / Foto: Unsplash

pixel