Ultima fotografie a lui Mihai Eminescu, scoasă la licitație în Bucureşti. Care este preţul de pornire

Autor: DCBusiness Team
Data actualizării:
Data publicării:
Ultima fotografie a poetului Mihai Eminescu este scoasă la licitație.

În urmă cu câteva secole, fotografiile reprezentau o raritate. Astăzi, apariția unor astfel de exemplare reprezintă accesul către fragmente de istorie ce ilustrează evenimente-cheie ale evoluției unei societăți. Astfel de fotografii sunt adunate într-o impresionantă colecție, ce va fi scoasă la licitație săptămâna viitoare în cadrul ultimului eveniment al sezonului organizat de Casa de Licitații A10 by Artmark – Licitația de Carte, inclusiv o Colecție de Fotografie. Personaje emblematice, evenimente politice sau sociale, dar și manifeste artistice sunt ilustrate în fotografiile care au prețuri de pornire între 50 și 1.000 de euro.

Dintre cele 4 fotografii, cunoscute și certificate, ale poetului Mihai Eminescu, își face apariția în licitația de marți, 19 iulie, ultima fotografie a poetului național, care a fost realizată de fotograful Jean Bielig în 1887. Până la această dată, Mihai Eminescu este surprins, pentru prima dată, la vârsta de 20 de ani, în fotografia realizată în 1869, la Praga. 9 ani mai târziu în cea extrasă din tabloul Societăţii „Junimea”, iar cea de-a treia în studioul de la Iași în 1884. Piesa din licitație este ultima din seria celor 4 fotografii, realizată la vârsta de 37 de ani a poetului, și are prețul de pornire de 800 de euro.

O apariție inedită este și fotografia care o ilustrează pe Regina Maria, alături de fiica ei Principesa Mărioara. Fotografia este realizată în 1907 la Cotroceni, poartă semnătura olografă a Reginei, este încadrată într-o ramă decorată în stil Neo-Brâncovenesc, și are prețul de pornire de 500 de euro. Și Emil Cioran este surprins în două fotografii de epocă realizate de Louis Monier în 1977, la Paris și alături de Eugen Ionescu și Mircea Eliade în Piața Furstenberg, de lângă muzeul Eugène Delacroix, în timpul unei discuții relaxate.

O altă fotografie de epocă surprinde una dintre activitățile preferate ale lui Nicolae Ceaușescu – vânătoarea, care are prețul de pornire de 50 de euro. Ceaușescu este ilustrat la vânătoare, alături de George Macovescu și de alți înalți oficiali în iarna anului 1970. Piesa din licitație provine din colecția fostului ministru de externe George Macovescu.

Alături de fotografiile de epocă sunt scoase la licitație și fotografii contemporane în cadrul cărora sunt surprinse personalități precum artistul Andrei Cădere, pictorul Corneliu Baba, tenismenul Ilie Năstase, cântărețul John Lennon, actorii Steven Seagal, Jennifer Aniston și Demi Moore, care semnează piesele din licitație.

Totodată, licitația reunește trei fotografii scoase la vânzare în scop caritabil. Piesele sunt realizate de fotograful Dan Dinu - „Râs”, „Cocoș de munte” și „Munții Făgăraș”, și au prețul de pornire de 300 de euro fiecare. Fondurile colectate în urma vânzării celor trei fotografii vor fi direcționate către Asociația România Sălbatică în vederea continuării proiectului de fotografie și film documentar dedicat naturii din țara noastră, fiind și cea mai amplă peliculă despre flora și fauna României.

Alături de fotografiile care fac cât o mie de cuvinte, în cadrul evenimentului de marți, 19 iulie, sunt scoase la licitație și cărți rare, documente istorice sau hărți vechi. Un document de excepție este Programul Grupului Liberal de susținere a guvernului Ion Brătianu - primul guvern liberal din istoria României. Piesa de colecție, cu prețul de pornire de 500 de euro, este însoțită de procesul verbal de alegere a comitetului și poartă semnăturile membrilor, între care Dimitrie Ion Ghica, Alexandru Candiano-Popescu, Em. Philippide și data – 26 iulie 1876.

Completează fotografiile de excepție și un exemplar bibliofil de lux semnat de Alexandre Dumas-fiul, unul dintre cei mai apreciați dramaturgi francezi. „Denise” a fost scrisă la Paris, în 1885, și are prețul de pornire de 500 de euro. Exemplarul numerotat 20 din ediția de lux de doar 40 de exemplare tipărite pe hârtie japoneză poartă dedicația și semnătura olografă a autorului.

Fotografiile care surprind momente istorice rare și personalități emblematice, alături de cărțile rare și documentele istorice, sunt expuse până marți, 19 iulie, ora 18:00, la Palatul Cesianu-Racoviță. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Alegeri în Germania / FOTO: Freepik
Donald Trump
Contabil
Euro și lei / Foto: Oana Pavelescu
Nvidia / FOTO: Freepik
Militar ucrainean / Foto: Serhii Nuzhnenko / Radio Europa Liberă
Portul Constanța
Familie plateste cumparaturile la casă

România nu mai este pe primul loc la inflație

România a pierdut titlul de țară cu cea mai mare...

Reguli noi pentru transportatori
Petrol / sursa: Freepik.com
Warren Buffett / FOTO: https://www.facebook.com/profile.php?id=100063827483686&sk=photos_by

Warren Buffett, Oracolul din Omaha, dezvăluie unde a greșit

Berkshire Hathaway, compania legendarului investitor...

Janusz Bugajski, Senior Fellow la Jamestown Foundation din Washington DC
Știri false / Foto: Freepik
Tractorist / Foto: Freepik
Lucrător
Spațiu / FOTO: Wikipedia

Spațiul devine din ce în ce mai aglomerat pentru Elon Musk

Rețeaua de comunicații Starlink, deținută de miliardarul...

Câmp petrolier / FOTO: Freepik

OPEC+ riscă să piardă controlul asupra pieței petrolului

OPEP și aliații săi se confruntă cu o dilemă delicată:...

Amgen / FOTO: Site-ul oficial al companiei

Amgen investește 200 milioane $ în India, ”farmacia lumii”

Producătorul american de medicamente deschide un centru...

Starlink / Foto: Starlink / Flickr

Kievul spune că lucrează la o ”alternativă” la Starlink

Într-o mișcare strategică complexă, Starlink a devenit...

Euro / sursa foto: Freepik.com
Fabrică auto / FOTO: Freepik
Alibaba
Bună dimineața!

Știrile dimineții. Cinci informații pentru începutul zilei

Despre examenul scris pe care ar urma să-l susțină...

Bani
Friedrich Merz / FOTO: Wikipedia

Germania: Conservatorii în frunte. AfD, scor istoric

Conform sondajelor la ieșirea de la urne, CDU/CSU au...


pixel