USLM: Metrorex ar trebui să majoreze prețul unei călătorii la 50 de lei ca să devină rentabilă

Autor: Antonia Popescu
Data actualizării:
Data publicării:
Preţul unei călătorii cu metroul ar trebui majorat până la 50 de lei pentru ca Metrorex să devină rentabilă, aşa cum îşi propun noua conducere a companiei şi ministrul Transporturilor, a declarat, marţi, preşedintele "Unitatea" - Sindicatul Liber din Metrou (USLM), Ion Rădoi, într-o conferinţă de presă.

"Cel mai important punct de azi este cel referitor la insolvenţa acestei activităţi a metroului pentru că (atât conducerea Metrorex cât şi cea a Ministerului Transporturilor consideră că metroul, n.r.) nu este rentabil. Vă rog să verificaţi: în toată lumea metrourile sunt subvenţionate, nu există nicio insolvenţă niciunde. Peste tot, tariful, pentru că este vorba de transport public comun, este subvenţionat. S-au trezit acum câţiva, cei care sunt acum la conducerea Metrorex şi a ministerului, s-au trezit să facă metroul rentabil. Aşteptăm şi noi această minune. În aceste condiţii, când noi avem deficit de personal, ce vor dumnealor? Să elimine nici mai mult, nici mai puţin decât 1.700 de oameni şi să majoreze tariful la metrou. Păi dacă metroul din Londra, care este dezvoltat pe 6 inele, şi care are 25 de lei tariful la un bilet, nu 2,5 lei, deci de 10 ori mai mare, şi tot n-au reuşit să facă metroul rentabil. Şi a venit domnul Drulă (ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, n.r.) şi vor să facă metroul din Bucureşti rentabil. Păi la ce nivel trebuie să ridici tariful unui bilet ca să-l faci tu rentabil? Îţi trebuie să-l duci la 50 de lei sau ceva de genul ăsta. În aceste condiţii noi n-avem cum să supravieţuim, dacă ei o ţin pe a lor - să face metroul rentabil", a afirmat Ion Rădoi.

Ministrul Justiţiei apără pensiile speciale: „Nu pot fi eliminate”

Preşedintele USLM a susţinut că nici sistemele de metrou din New York sau din Paris nu produc profit.

"Problema principală pentru noi este insolvenţa metroului şi scoaterea în profit a ceea ce vor ei în funcţie de activitatea pe care o prestăm. Cum să faci asta? Îi aşteptăm. Directorul actual a spus că în maximum 2 ani el va face metroul profitabil. Dau un exemplu: În 1904 s-a înfiinţat metroul de la New York. Iată că de atunci până acum, americanii ăştia, cât de proşti sunt ei, n-au reuşit să îl facă rentabil, până azi. Pot să vă dau şi exemplele Germaniei şi Parisul şi care vreţi. Mai cu seamă că sunt oameni din cadrul Federaţiei Europene a Transportatorilor, care au rămas stupefiaţi când au auzit ce se întâmplă în Bucureşti şi nu le vine să creadă", a adăugat Ion Rădoi.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Vameși
Stâlpi de înaltă tensiune / Foto: Freepik
Ședința de Guvern / Foto: gov.ro
Curs valutar. Sursa: Freepik.com
prețul la gaze / Foto: Freepik
Finante. Freepik.com

Date INS: Creştere modestă a economiei României în 2025

Avans modest al PIB-ului României în 2025.

Sediul Ministerului Finanțelor / Foto: Silviu Matei / Agerpres
ANAF / Montaj foto: DCBusiness
Trafic intens pe autostradă / Foto: Freepik
Termocentrală

Grupul 6 de la Rovinari reintră oficial în producție

Rovinari pornește Grupul 6 – un pas decisiv pentru...

Foto: Oana Pavelescu
Nicușor Dan
Freepik.com
Codul Muncii. Freepik.com

Salariul minim creşte cu 11% în Ungaria

Premierul Ungariei, Viktor Orban, a anunţat joi...

Freepik.com

ANAF creşte numărul controalelor efectuate de la birou

ANAF, informare privind ţintele asumate în PNRR.

Asigurare auto RCA / Foto: Freepik
O unitate Gazprom / FOTO: Pagina de Telegram a companiei

Veniturile Rusiei din petrol şi gaze s-au prăbuşit

Veniturile Rusiei din petrol şi gaze au scăzut...

Date biometrice / Foto: Freepik

Modificări majore în procedura cazierului judiciar

Cazierul judiciar intră într-o nouă eră digitală, după...

Oleoductul Drujba
Calcule
Bursa de Valori București
London Metal Exchange / Foto: LME
Ursula von der Leyen
CEC Bank

pixel