Vaccinare. Expert OMS spune care este SOLUȚIA CORECTĂ și explică

Autor: Simona Haiduc
Data publicării:
Când este mai bine
Când este mai bine
Protecția imunitară durează doar câteva luni după vaccinarea împotriva coronavirusului, așa că oamenii trebuie neapărat să facă și a treia doză de vaccin, recomandă profesorul Santiago Mas-Coma, expert al Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) și președinte al Federației Internaționale de Medicină Tropicală. Potrivit afirmațiilor sale, oamenii se înșală crezând că vaccinarea cu două doze asigură o protecție deplină împotriva infectării.

Expertul OMS a arătat că persoanele în vârstă au fost printre primii vaccinați, iar imunitatea dobândită durează mai puțin timp, astfel că ar trebui revaccinate cu prioritate. "Cea mai bună opțiune este revaccinarea cu produse modificate, astfel încât să fie eficiente pentru combaterea noilor noile tulpini, inclusiv delta. Vaccinurile cu ARNm sunt cele mai ușor de utilizat în acest scop, datorită particularităților proceselor de sinteză", a explicat Mas-Coma.

Diferit la tineri și vârstnici

Referindu-se la momentul potrivit pentru revaccinare, epidemiologul a precizat că oamenii de știință nu au reușit încă să stabilească dacă aceasta ar trebui să se facă anual, ca în cazul gripei, sau mai des - o dată la câteva luni.

"De asemenea, ar putea depinde de grupele de vârstă: de exemplu, un interval mai lung între vaccinări pentru tineri și unul mai scurt pentru persoanele în vârstă cu un sistem imunitar mai puțin eficient din cauza vârstei sau a altor probleme de sănătate", a adăugat el.

Între patru și șase luni, în medie

Mas-Coma a explicat că anticorpii produși după vaccinare durează doar o perioadă de timp: în cazul vaccinurilor cu ARNm, cum ar fi Pfizer și Moderna, până la șase luni, în medie, iar în cazul adenovirusului AstraZeneca, aproximativ patru luni. 

Organismul uman produce, de asemenea, celule de memorie capabile să recunoască coronavirusul. Cu toate acestea, din cauza contagiozității ridicate a tulpinii delta și a capacității sale de a infecta rapid organismul, celulele de memorie nu au, pur și simplu, timp suficient să răspundă și să producă din nou anticorpi neutralizanți înainte de a avea o protecție imunitară suficientă.

Citește și Începe vaccinarea copiilor mici. Gheorghiță: vom devansa termenul

Vestea bună

Epidemiologul a declarat că vestea bună este că în ultimele luni nu au fost descoperite tulpini de coronavirus care să fie superioare variantei delta în ceea ce privește infectivitatea. "Așa că, în acest moment, nu văd riscurile unui alt val al pandemiei, dar, desigur, numărul cazurilor va continua să crească dacă oamenii nu vor înțelege că această pandemie este departe de a se fi încheiat și că trebuie luate măsuri individuale pentru a evita infectarea", a subliniat Mas-Coma.

Anterior, directorul general al OMS a declarat că doar vaccinurile împotriva coronavirusului nu vor pune capăt pandemiei COVID-19. El a subliniat că, pe lângă vaccinare, pentru combaterea COVID-19 va fi nevoie de o intensificare a testelor, monitorizarea apariției de noi tulpini periculoase ale virusului, introducerea de noi tratamente și respectarea continuă a măsurilor de siguranță, inclusiv purtarea măștilor.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Oameni pe stradă / Foto: Oana Pavelescu
Reguli mai dure pentru executorii judecătorești
Sorin Grindeanu și Ilie Bolojan / Foto: George Călin / Inquam Photos
Asigurarea locuințelor / Foto: Freepik
Pușculiță / Foto: Freepik

ASF dă liber la transfer fără penalități în pensiile private

ASF schimbă regulile pentru prospectele fondurilor de...

Casa de schimb valutar / Foto: Oana Pavelescu
Curtea Constituțională a României / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos
Transelectrica
Ilie Bolojan / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos
Contor de gaze și energie electrică
Noi taxe și impozite / Foto: Freepik
Dumitru Chisăliță / Foto: Agerpres
Viscol

ANM: Cod galben de ninsoare și viscol în București

Vremea se va răci considerabil în București în...

New York
Andrew Ross Sorkin
Lei / sursa foto: Freepik.com @Vlad Ispas
Cișmea / Foto: Freepik

AFM preia peste 500 de proiecte de infrastructură din PNRR

Guvernul se pregătește să investească aproape un miliard...

Foto: pexels.com
Foto: Freepik.com

Honda și Toyota, îngrijorate de inițiativa „Made in Europe”

Producătorii auto japonezi și britanici își exprimă...

Cash / FOTO: Freepik

Cum influențează IRCC și ROBOR rata la creditul ipotecar

Alegerea între IRCC și ROBOR nu este doar o chestiune...

ANAF
Marile studiouri americane cer suspendarea tehnologiei video lansate de proprietarul TikTok - FOTO: Freepik@DC Studio
calatori SUA - FOTO: Freepik@italoparnaiba5

Reguli mai stricte pentru turiștii care călătoresc în SUA

Autoritățile americane anunță că noile reguli mai...

Euro. Foto: Freepik.com
Nicusor Dan

Nicușor Dan, anunț de ultimă oră

Nicușor Dan, președintele României, face un anunț de ultimă oră legat de...

Piața muncii din București, ușoară scădere lunară - FOTO: Freepik@Drazen Zigic

Piața muncii din București, ușoară scădere lunară

Numărul salariaților din Capitală, ușor mai mic față de...

Diana Buzoianu

Avize de mediu mai rapide și digitalizare totală în 6 luni

Ministerul Mediului anunță o reformă majoră cu impact...

Ferma. Foto: Pexels.com

pixel