Vaccinul COVID-19 la copii. Pfizer a dezvăluit rezultatele

Autor: Ciprian Dumitrache
Data publicării:
Vaccinul Pfizer/BioNTech a generat un răspuns imun foarte puternic la copii cu vârsta cuprinsă între 5 și 11 ani, a declarat vineri producătorul american de medicamente.

Infecția cu COVID-19 a fost detectată la 16 copii care primiseră un tratament placebo, în comparație cu doar trei copii care au fost vaccinați, a comunicat Pfizer în documentele de informare transmise Administrației pentru Alimente și Medicamente din Statele Unite - FDA.

Potrivit studiului, rata de infectare echivalează cu o eficacitate împotriva coronavirusului de 90,7%.

Copiilor cu vârsta cuprinsă între 5 și 11 ani li s-au administrat două doze cu câte 10 micrograme de vaccin, ceea ce reprezintă o treime din doza administrată persoanelor cu vârsta de 12 ani.

Experții externi ai FDA se vor întâlni marți pentru a vota dacă recomandă Agenției să autorizeze vaccinul pentru grupa de vârstă respectivă, scrie Reuters.

Dacă FDA autorizează imunizarea cu Pfizer pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 5 și 11 ani, acesta ar fi primul vaccin COVID-19 pentru această grupă de vârstă și ar putea fi disponibil în Statele Unite de la începutul lunii noiembrie.

Atât vaccinurile Pfizer/BioNTech, cât și Moderna Inc (MRNA.O) au fost legate de cazuri rare de inflamație a inimii numită miocardită, în special la persoanele tinere. Miocardita este inflamația mușchiului inimii. Cel mai frecvent, miocardita este cauzată de o infecție virală, însă poate rezulta și ca urmare a unei reacții adverse a unui medicament sau poate face parte din evoluția unei afecțiuni inflamatorii sistemice. În cele mai multe cazuri, pacientul se vindecă și recuperarea este completă. În 5% din cazuri, miocardita se complică cu insuficiență cardiaca congestivă. 

Citește și: Certificatul verde COVID-19. Ultimele precizări legate de vaccinați și nevaccinați

Pfizer a declarat că rata miocarditei în grupa de vârstă va fi probabil mai mică decât cea observată la copiii cu vârsta cuprinsă între 12 și 15 ani. De asemenea, a estimat că numărul de spitalizări legate de COVID prevenite prin vaccinare a fost de multe ori mai mare decât numărul de cazuri potențiale de miocardită.

FDA a spus că numărul de spitalizări legate de COVID-19 prevenite ar depăși numărul spitalizărilor legate de miocardită în majoritatea scenariilor analizate.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Manager de firmă / Foto: Freepik
Casă de schimb valutar / Foto: Oana Pavelescu
Muniție / Foto: Freepik
Mediu / Foto: Freepik
Muncitor / Freepik
Shein și Temu / Foto:Trong Khiem Nguyen / Flickr
Țigară electronică / Foto: Freepik

Fabrică ilegală de țigări electronice, depistată de ANAF

ANAF a descoperit în Prahova o fabrică clandestină de...

Oameni traversează o stradă din Tokyo / Foto: Yoshimitsu Kurooka / Flickr
Vladimir Putin și Donald Trump în timpul întâlnirii din Alaska
Rușii bombardează civilii
Ilie Bolojan / Foto: gov.ro
Documente pe masa unui om de afaceri / Foto: Freepik
Casa pentur care familia Iohannis a încasat chirie timp de peste 20 de ani
Curtea Constituțională a României, CCR / Foto: George Călin / Inquam Photos
Horațiu Potra / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos

Horațiu Potra a fost adus înapoi în România

Mercenarul Horaţiu Potra, considerat unul dintre...

Drum în lucru / Foto: Freepik
Pompe de căldură / Foto: Freepik
Bani / Foto: Freepik

Cum împarte Guvernul cele 21,41 de miliarde de euro din PNRR

Guvernul a aprobat modificarea integrală a anexei...

Donald Trump

Desecretizarea dosarului Epstein: Nu totul e ceea ce pare!

Controversatul dosar Epstein revine în prim-plan. După...

Bagaj în aeroport pe o bandă rulantă / Foto: Freepik
ABS Group / Foto: UBS Group

UBS ridică prognoza pentru aur în 2026 la 4.500 dolari uncia

Banca elvețiană de investiții UBS Group a revizuit în...

Jensen Huang, fondator, președinte și CEO Nvidia
Curs valutar. Sursa: Freepik.com
Bani. Freepik.com

Domeniile cu cele mai mari creșteri salariale în 2025

2025 a fost un an în care angajatorii au tratat cu...

Ședința de Guvern / Foto: gov.ro
Impozite și taxe / Foto: Freepik
Klaus Iohannis / Foto: Președinția României

ANAF îl cheamă în instanţă pe Klaus Iohannis

ANAF deschide acțiune în instanță la Tribunalul Sibiu.

Fotografie de la cottonbro studio: https://www.pexels.com/ro-ro/fotografie/birou-masa-de-lucru-laptop-barba-i-6803551/

pixel