Vânzarea cu 800 milioane euro a clubului Olympique Lyon către miliardarul american John Textor, amânată

Autor: DCBusiness Team
Data publicării:
Foto: Pexels.com
Foto: Pexels.com
Vânzarea clubului Olympique Lyon, amânată din nou.

Finalizarea cedării OL Groupe, holdingul care patronează clubul de fotbal Olympuique Lyon, către miliardarul american John Textor, aşteptată joi, a fost amânată, probabil cu câteva zile, din motive administrative, au anunţat surse apropiate dosarului, citate de AFP.

Anunţul finalizării acestei operaţiuni valorizate la 800 milioane euro aproximativ, pentru care negocierile exclusive au fost angajate în luna iunie, a fost deja amânat în două reprize. Anunţată iniţial pentru 30 septembrie, oficializarea acestei preluări a clubului a fost amânată pentru 21 octombrie, grupul lyonez invocând la momentul amânării etape tehnice de finalizat.

Potrivit grupului, părţile urmau să finalizeze documentaţia juridică, în special pentru finanţarea principală a Eagle Football şi etapele necesare pentru încheierea cu succes a operaţiunii, iar timpul necesar pentru această finalizare nu permitea încheierea operaţiunii la 30 septembrie 2022, aşa cum era planificat iniţial.

Data de 30 septembrie fusese avansată doar în "scop indicativ" în prospectul transmis acţionarilor după Adunarea generală extraordinară a OL Groupe, desfăşurată pe 29 iulie.

Conform unei surse apropiate clubului francez de fotbal, discuţiile continuă şi există toate premisele pentru finalizarea cu succes a operaţiunii.

Miliardarul american John Textor este deja prezent în capitalul clubului londonez Crystal Palace şi este acţionar majoritar al echipelor Botafogo (Brazilia) şi RWD Molenbeek (Belgia).

 

Vezi şi: Fotbal: Asociaţia ligilor profesioniste europene donează 2,3 milioane de euro ligii din Ucraina

 

Asociaţia ligilor profesioniste europene de fotbal (EPFL) va acorda un ajutor de 2,3 milioane de euro ligii din Ucraina, aşa cum s-a convenit în cadrul celei de-a 40-a Adunări Generale a EPFL, desfăşurată joi la stadionul Dragao din Porto (Portugalia), informează EFE.

Situaţia din Ucraina s-a aflat pe ordinea de zi a întâlnirii, la care a fost prezent şi directorul general al primei ligi ucrainene, Evgheni Diki. Acesta a asigurat cu această ocazie că datorită acestui sprijin financiar va putea fi încheiat un sezon fără precedent şi că "poporul ucrainean va primi un mesaj de speranţă în aceste vremuri de întuneric".

Încorporarea ca noi membri a ligilor din Albania, Bulgaria şi Maltei a fost un alt punct al sesiunii la care au fost reprezentate peste o mie de cluburi din 40 de ligi profesioniste din 34 de ţări europene, potrivit EPFL.

Pe ordinea de zi a figurat şi intervenţia preşedintelui Ligii spaniole de fotbal (La Liga), Javier Tebas, reprezentant al ligilor în Comitetul Executiv al UEFA, alături de chestiuni precum repartizarea profiturilor din competiţiile de club în 2024, relaţiile cu Sindicatul mondial al fotbaliştilor (FIFPro) şi asociaţia suporterilor (Football Supporters Europe).

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Ilie Bolojan / Foto: gov.ro
Documente pe masa unui om de afaceri / Foto: Freepik
Casa pentur care familia Iohannis a încasat chirie timp de peste 20 de ani
Curtea Constituțională a României, CCR / Foto: George Călin / Inquam Photos
Horațiu Potra / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos

Horațiu Potra a fost adus înapoi în România

Mercenarul Horaţiu Potra, considerat unul dintre...

Drum în lucru / Foto: Freepik
Pompe de căldură / Foto: Freepik
Bani / Foto: Freepik

Cum împarte Guvernul cele 21,41 de miliarde de euro din PNRR

Guvernul a aprobat modificarea integrală a anexei...

Donald Trump

Desecretizarea dosarului Epstein: Nu totul e ceea ce pare!

Controversatul dosar Epstein revine în prim-plan. După...

Bagaj în aeroport pe o bandă rulantă / Foto: Freepik
ABS Group / Foto: UBS Group

UBS ridică prognoza pentru aur în 2026 la 4.500 dolari uncia

Banca elvețiană de investiții UBS Group a revizuit în...

Jensen Huang, fondator, președinte și CEO Nvidia
Curs valutar. Sursa: Freepik.com
Bani. Freepik.com

Domeniile cu cele mai mari creșteri salariale în 2025

2025 a fost un an în care angajatorii au tratat cu...

Ședința de Guvern / Foto: gov.ro
Impozite și taxe / Foto: Freepik
Klaus Iohannis / Foto: Președinția României

ANAF îl cheamă în instanţă pe Klaus Iohannis

ANAF deschide acțiune în instanță la Tribunalul Sibiu.

Fotografie de la cottonbro studio: https://www.pexels.com/ro-ro/fotografie/birou-masa-de-lucru-laptop-barba-i-6803551/
Bursa de la Tokyo / Foto: Dick Thomas Johnson / Flickr
Service auto / Foto: Freepik
Pensionară / Foto: Freepik
ANAF

ANAF: 20 noiembrie, termen critic! Firmele trebuie să decidă

20 noiembrie este termenul-limită până la care...

Magistrat

Cum arată noua formă a Legii pensiilor speciale

Guvernul reia reforma pensiilor de serviciu din...

Manager lucrează la calculator / Foto: Freepik
Panouri fotovoltaice / FOTO: Freepik
CEC Bank
Sediu Nvidia

pixel