Vârsta de pensionare. Proiect de lege adoptat tacit

Autor: Simona Haiduc
Data publicării:
Un pas mai aproape spre adoptarea finală
Un pas mai aproape spre adoptarea finală
Inițiativa legislativă ce propune ca soldații și gradații profesioniști să beneficieze, alături de o parte a militarilor, polițiștilor sau funcționarilor publici cu statut special care se bucură deja de această măsură, de reducerea vârstei standard de pensionare, a fost adoptată tacit la Senat. Totodată, s-ar putea mări și numărul militarilor, polițiștilor sau funcționarilor publici cu statut special ce ar putea ieși mai repede la pensie.

Propunerea legislativă adoptată tacit de Senat vine să completeze art.21 din Legea nr.223/2015 privind pensiile militare de stat Pentru a intra în vigoare, documentul are nevoie de votul Camerei Deputaților și de publicare în Monitorul Oficial.

Conform expunerii de motive, inițiativa dorește să asigure un tratament egal pentru militarii și polițiștii aflați în activitate și cei care au trecut în rezervă. Mai exact, documentul prevede ca, pe lângă cei ce beneficiază deja de reducerea vârstei de pensionare, această măsură să fie aplicată și în cazul soldaților sau gradaților profesioniști trecuți în rezervă la împlinirea limitei de vârstă în serviciu, la expirarea contractului sau atunci când nu mai îndeplinesc criteriile specifice.

Citește și Vârsta de pensionare. Se schimbă condițiile

Totodată, de această măsură ar putea beneficia mai mulți militari sau polițiști. Este vorba despre militarii, polițiștii sau funcționarii publici cu statut special “trecuți în rezervă ori care au încetat raporturile de serviciu, ca urmare a reorganizării unor unități și a reducerii unor funcții din statele de organizare, precum și pentru alte motive ale instituțiilor din domeniul apărării naționale, ordinii publice și securității naționale, neimputabile militarului”.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Banca Naționala a României
ANAF

ANAF schimbă două formularele-cheie pentru firme

ANAF a publicat recent un Ordin care, printre altele,...

Forumul Economic Mondial de la Davos

Roxana Mânzatu participă la reuniunea de la Davos

Vicepreședinta executivă a Comisiei Europene pentru...

Exploatare minieră de suprafață / Foto: Freepik
Casă de schimb valutar / Foto: Oana Pavelescu
Stație trafo
Jens-Frederik NIELSEN, premierul Groenlandei
Avertizarea de ger, prelungită de meteorologi

ANM: val de frig prelungit până pe 22 ianuarie

România intră într-o perioadă prelungită de ger, după ce...

Donald Trump
Mark Carney, premierul Canadei, și Xi Jinping, președintele Chinei
Contor de gaze și energie electrică
Transgaz

Decizia ANRE cu efecte directe pentru gaze, GNL și hidrogen

Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul...

Bani

Semnal de la BNR: de ce nu scad încă dobânzile în România

Datele publicate de Banca Naţională a României arată o...

Gerasimos Contoguris Director PC Philip Morris Romania

Philip Morris România recunoscută ca Angajator de Top

Philip Morris România a primit certificarea Angajator de...

Portul Constanța
Service auto / Foto: Freepik
Ferma. Foto: Pexels.com
Lucrători manevrează o vană de pe o conductă de gaze
Bursa de Valori București
factura. Freepik.com
Emmanuel Macron / Foto: Banca Mondială / Flickr
Semnarea acordului Mercosur. Foto: Agerpres

Acordul UE - Mercosur, semnat. Principalele declaraţii

Uniunea Europeană şi Mercosur au semnat sâmbătă la...

Foto: Freepik.com
Freepik.com
Vama Nădlac / Foto: Virgil Simonescu / Inquam Photos
Foto: pesa.pl

Două noi rame PESA ajung duminică la Bucureşti

Două rame electrice regionale PESA sunt în curs de...

Document. Foto: Freepik.com
Freepik.com

Acordul Mercosur, semnat sâmbătă în Paraguay

Paraguay găzduieşte ceremonia de semnare a acordului...


pixel