Veşti bune privind cardurile sociale pentru românii aflați în situație de risc

Autor: Antonia Popescu
Data publicării:
Foto: Gov.ro
Foto: Gov.ro
"Au fost semnate contractele pentru emiterea cardurilor necesare pentru plata ajutoarelor sociale în valoare de 250 lei, acordate persoanelor defavorizate", anunță, miercuri, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene. Cum vor fi distribuiți banii.

Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Ioan Boloș, a semnat contractele pentru emiterea cardurilor necesare pentru plata ajutoarelor sociale în valoare de 250 lei, acordate persoanelor defavorizate.

Câștigătorii achiziției directe realizate de MIPE sunt Edenred, Sodexo și UpRomania.

Livrarea cardurilor către beneficiari va fi efectuată de Compania Națională Poșta Română, potrivit unui comunicat de presă transmis de MIPE.

Astfel, miercuri a fost semnată „Convenția de etichetare, colectare și distribuție a tichetelor sociale emise pe suport electronic”, între MIPE și reprezentanții Poștei.

„Banii, oferiți în patru tranșe până la sfârșitul acestui an, vor putea fi folosiți pentru cumpărarea de produse alimentare de bază și/sau pentru asigurarea de mese calde”, potrivit comunicatului citat.

Vor beneficia de ajutoare sociale aproximativ 3,1 milioane de persoane. Este vorba despre:

  • pensionarii sistemului public de pensii, pensionarii aflați în evidența caselor de pensii sectoriale și beneficiarii de drepturi acordate în baza legilor cu caracter special, plătite de casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale, ale căror venituri nete lunare sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei (număr estimat: peste 2,3 milioane persoane); 

  • persoanele (copii și adulți), încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri nete lunare proprii sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei (număr estimat: peste 400.000 de persoane)

  • familiile cu cel puțin doi copii în întreținere ale căror venituri nete lunare pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei.

  • De asemenea, sunt încadrate și familiile monoparentale ale căror venituri nete lunare pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei și familiile care au stabilit dreptul la ajutorul social în condițiile Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările și completările ulterioare, precum și persoanelor fără adăpost astfel cum acestea sunt reglementate potrivit prevederilor legale în vigoare.

Plata ajutoarelor sociale face parte din măsura temporară „Sprijin pentru România” și are un buget de 3,1 miliarde lei cu sursă de finanțare de la bugetul de stat (prin bugetul MIPE) și din fonduri europene nerambursabile (din Programul Operațional Incluziune și Demnitate Socială aferent perioadei de programare 2021-2027 și din Programul Operațional Ajutorarea Persoanelor Dezavantajate 2014-2020).

Acordarea ajutoarelor sociale este reglementată de OUG nr. 63/2022 privind unele măsuri temporare pentru acordarea de sprijin material categoriilor de persoane aflate în situații de risc de deprivare materială și/sau risc de sărăcie extremă, suportate parțial din fonduri externe nerambursabile, precum și unele măsuri de distribuire a acestuia.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Horațiu Potra / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos
O persoană completează un formular / Foto: Freepik
Plan cadastral / Foto: Freepik
Napolact
Bogdan Chiritoiu / Foto: Oana Pavelescu
Fusion for Energy (F4E) și centru de cercetare CERN au semnat un acord strategic
Alexandru Nazare
Despădurire / Foto: Freepik
Inflația golește buzunarele românilor / Ilustrație DCBusiness
Dealerii Dacia vor promova noul logo al mărcii de la începutul anului viitor, iar primele mașini care vor primi noua emblemă vor apărea pe străzi din a doua jumătate a anului 2022. 
Bursa de Valori București
Inflatie. Foto: Pexels.com
Documente. Freepik.com
Plata POS. Freepik.com
Unul dintre sediile băncii Unicredit / FOTO: Unsplash

UniCredit, blocată la Roma dar în plin avânt financiar

Grupul bancar UniCredit nu va mai încerca să încheie...

Raiffeisen / Foto: Salech Hcelas

Două bănci occidentale fac profituri record în Rusia

După declanșarea invaziei rusești în Ucraina, statele...

Nimic nu stimulează optimismul investitorilor
Internet. Freepik.com

Rusia anunţă că îşi face propriul Starlink, pe modelul lui Elon Musk

Rusia anunţă că va avea propria reţea de internet prin...

Dmitri Peskov, umbra președintelui rus
BMW electric
TikTok. Freepik.com
Robert Redford

Ce avere a lăsat în urmă Robert Redford după moartea sa

Robert Redford, actorul și regizorul american care a...

Benzinarie / Foto: Freepik
Ilie Bolojan / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos

Bolojan, mesaj de ultimă oră despre tăieri și cheltuieli

Premierul Ilie Bolojan a exclus o nouă creștere a TVA și...

NUntă / Foto: Freepik

Șeful ANAF, precizări despre taxarea darului de nuntă

Șeful ANAF a venit cu precizări după ce în spațiul...

Bani
Labubu

pixel