Virusul ucigaș din China. Cât durează găsirea unui vaccin

Autor: Simona Haiduc
Data publicării:
Resursele financiare, poate cea mai mare problemă
Resursele financiare, poate cea mai mare problemă
Organizațiile mondiale și autoritățile sanitare din diferite țări se pregătesc să reacționeze la răspândirea virusului mortal apărut în orașul Wuhan, din China. O parte din aceste eforturi se concentrează pe marile laboratoare de biotehnologie, îndemnate să caute un vaccin eficient. Unele dintre ele, precum Moderna, Novavax și Inovio, au anunțat planuri preliminare. Dar istoria recentă arată că identificarea unui leac poate dura chiar ani.

Într-un interviu pentru Biocentury, Anthony Fauci, director al Institutului american pentru afecțiuni alergice și infecțioase, a estimat că primele teste clinice pentru un vaccin împotriva coronavirusului ar putea începe în această vară. ”Dacă nu vor apărea obstacole neprevăzute, vor fi în măsură, sper, să demarăm faza 1 în aproximativ trei luni”, a spus el. Coronavirusul din Wuhan a infectat deja 1000 de persoane, ajungând deja în nouă state. Cel puțin 26 de persoane au decedat, potrivit unui bilanț provizoriu.

Primul vaccin împotriva Ebola a fost aprobat luna trecută în Statele Unite, după aproape două decenii de cercetări și patru ani de teste clinice pe mii de persoane. Specialiștii americani testează, de asemenea, o serie mai multe tipuri de vaccin împotriva Zika, un virus transmis de țânțari și care a început să se răspândească pe o scară largă în 2015. După mai bine de 15 ani de la epidemia SRAS, din 2003, nu există un vaccin aprobat.

Bani și iar bani

Și nu e vorba atât de neputința oamenilor de știință, cât de probleme de ordin financiar. Într-o discuție cu jurnaliștii publicației americane Business Insider, Maria Elena Bottazzi, director la Centrul de dezvoltare a vaccinurilor al spitalului de copii din Texas, a explicat că, de multe ori, fondurile alocate pentru un program au fost direcționate spre altul, din diferite motive.

Citește și Virusul ucigaș. Chinezii construiesc un spital special în 10 zile

”Obstacole științifice nu există, practic. Din acest punct de vedere, putem acționa rapid. Înainte de toate însă, trebuie să învățăm cum să mobilizăm resursele financiare, să creăm parteneriate, pentru ca împreună să găsim calea spre un tratament care poate fi administrat populației”, a subliniat experta, potrivit căreia este nevoie de unul până la trei ani pentru identificarea leacului perfect.

Laboratorul Moderna, o întreprindere evaluată la 7 miliarde de dolari și care are sediul central al Cambridge, se numără printre puținele firme aflate în primele stadii de producție a unui vaccin experimental. Patronul societății, Stephane Bancel, a recunoscut că unele necunoscute ale maladiei pot crea dificultăți pentru testarea eventualelor tratamente. ”Nu cunoaștem durata perioadei de incubație - două zile sau două săptămâni. Nu știm cât durează boala - o zi sau trei săptămâni”, a spus Bancel, subliniind că aceste lacune îngreunează procesul de modelare a virusului adecvat.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

freepik.com

Mircea Coșea: România va intra într-o criză agricolă

România riscă să intre, în anii următori, într-o criză...

Se vor aduce noi modificări la Codul Fiscal
Aragaz / Foto: Freepik
Blocul din cartierul bucureștean Rahova unde a avut loc o explozie / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos
Cupru / Foto: Freepik
Camp petrolier / Foto: Freepik
Contor gaze / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos
Gaza / Foto: Agerpres / Xinhua / Rizek Abdeljawad
Alexandru Nazare
Bursa de Valori București
În 2021 erau 9.600 de pensii speciale

Crește numărul pensiilor speciale. Cât plătește statul?

Numărul beneficiarilor de pensii de serviciu a ajuns, în...

Protest masiv No Kings la New York / Foto: David J Harris Jr. / Facebook
Panou fotovoltaic
Parc de baterii
S&P Global

S&P retrogradează Franța la A+ pe fondul riscurilor fiscale

S&P Global Ratings a tăiat, printr-o acțiune...

Blocul unde are loc incendiul
Militari / Foto: Ministerul Apărării din Germania
Semnare contract. Foto: Pexels.com
Gaze cu efect de seră / Foto: Freepik
Blocul din Rahova unde a avut explozia din cauza unei acumulări de gaze / Foto: Tudor Pană / Inquam Photos
Licitație ANAF pentru lucruri confiscate
Rafael Mariano Grossi, directorul general AIEA, la centrala nucleară de la Zaporojie / Foto: AIEA

AIEA: Reparații în desfășurare la centrala ocupată Zaporojie

Lucrările de reparație pentru reluarea alimentării cu...

ArcelorMittal
Banca Naționala a României
Electrovalvă montată pe o țeavă de gaze / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos
Companii din energie, amendate. Foto: Ron Lach - Pexels
Blocul din cartierul bucureștean Rahova, distru de o explozie provocată de o acumulare de gaze / Foto: Tudor Pană / Inquam Photos
Bani și aur

pixel