Vouchere pentru plata facturilor la energie. Cine le-ar putea primi

Autor: Mihai Ciobanu
Data publicării:
PSD cere urgentarea procesului de reglementare a pieței de energie și acordarea de vouchere pentru consumatorii vulnerabili.

PSD va propune în Coaliție rediscutarea în regim de urgență a propunerii sale inițiale pentru reglementare a pieței de energie pentru o perioadă limitată. Scopul acestei soluții este să se pună capăt tranzacțiilor speculative cu energie, iar operatorii serioși din acest sector să poată funcționa eficient în condiții comerciale predictibile. Inițiativa PSD are loc în contextul în care mai multe companii din acest domeniu și-au manifestat deschiderea către o formulă de reglementare a pieței pe o durată determinată, care să asigure stabilitatea prețurilor de tranzacționare.

De asemenea, trebuie ținut cont și de faptul că reprezentanții Comisiei Europene intenționează să introducă un mecanism de plafonare a prețurilor la gaze naturale la nivelul întregii Uniuni.

Încă de la începutul crizei energetice PSD a susținut că revenirea la o piață reglementată, pentru o durată limitată de timp, reprezintă calea cea mai sigură pentru combaterea speculei și protejarea cetățenilor și a economiei naționale.

O altă propunere a PSD, enunțată încă din luna ianuarie 2022, și care va fi reluată în cadrul Coaliției, este utilizarea fondurilor europene disponibile pentru acordarea de vouchere de energie consumatorilor vulnerabili, astfel încât să se evite procedurile birocratice și să se asigure o protecție reală pentru această categorie. Amintim că, tot la inițiativa PSD, actualul Guvern a aplicat deja această soluție de utilizare a fondurilor europene pentru o serie de măsuri de sprijin țintite către categoriile sociale cele mai vulnerabile, exemplul cel mai relevant fiind cel al tichetelor sociale oferite prin programul guvernamental „Sprijin pentru România”.

 

Citeşte şi: Măsurile privind energia, prelungite până în 2025. Marcel Ciolacu: Eu asta îmi doresc

 

Preşedintele Camerei Deputaţilor, liderul PSD Marcel Ciolacu, a declarat, luni, în privinţa ordonanţei de urgenţă privind energia, că el este unul dintre susţinătorii ideii să existe o practică unitară la nivelul Uniunii Europene în domeniu şi aşteaptă o soluţie de reglementare de la Comisia Europeană, menţionând că doreşte ca prevederile acestui act normativ să fie prelungite până în 2025.

"Sunt unul dintre susţinătorii, şi am şi spus acest lucru la Berlin, să existe o practică unitară la nivelul Uniunii Europene. Aşteptăm zilele acestea, că am înţeles că se discută şi la Comisia Europeană, şi cred că până la sfârşitul lunii o să închidem, eu îmi doresc ca totuşi această ordonanţă să o prelungim pe doi ani de zile, până în 2025, şi îmi menţin părerea că trebuie căutată o soluţie de reglementare", a afirmat Ciolacu la Parlament, întrebat când va intra în dezbaterea Camerei Deputaţilor ordonanţa pe energie.

El a spus că este posibil ca de la Comisia Europeană să vină o soluţie de reglementare.

"Tocmai v-am anunţat că de aceea nu ne-am grăbit, ca să aşteptăm (Comisia Europeană - n.r.). Poate de la Comisia Europeană vine o soluţie de reglementare, la fel pe doi ani", a afirmat Ciolacu, întrebat în legătură cu faptul că în acest timp se emit facturi de plată a energiei.

Ordonanţa de urgenţă 119/2022 privind energia a fost adoptată cu modificări de Senat pe 27 septembrie, fiind lărgită lista celor care beneficiază de preţ plafonat pentru consumul realizat până la 31 august 2023. În prezent, OUG 119/2022 se află la Camera Deputaţilor, care este for decizional. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Foto: Pexels.com

Tot mai multe firme pun lacătul pe uşă

Numărul firmelor radiate a crescut în primele 11 luni...

Documente ANAF. Foto: Freepik.com
Foto: Reuters
Euro

Cum îți poți crește veniturile fără să muncești mai mult

Ideea de a câștiga mai mult fără să muncești mai mult...

Mină de cărbune / sursa foto: Freepik.com
maioreanu
Jeffrey Epstein / Fotografie publicată de DoJ

Tendinţe în turism 2026. Unde vor călători românii

Anul 2025 a confirmat o orientare a românilor  către...

Sticlă de plastic / sursa foto: Freepik.com
Pensionari în parc / Foto: Freepik
Calcule. Foto: Freepik.com
Bucuresti / Foto: Oana Pavelescu

Analiză ING: Perspectivele economiei României în 2026

ING: Perspectivele economiei României se îmbunătățesc,...

Jeffrey Epstein în anii 70 când era profesor de matematică
Grecia, Santorii / FOTO: Unsplash

Grecia mizează pe 55 de milioane de turişti până în 2040

Banca Centrală a Greciei se aşteaptă ca numărul...

Masa de Crăciun. Foto: Freepik.com

Cât îi costă pe români masa tradiţională de Crăciun

Costul total al Crăciunului în 2025 poate atinge uşor...

TAROM

Costin Iordache se retrage de la conducerea TAROM

Directorul general al companiei TAROM, Costin Iordache,...

Wall Street. Foto: Freepik.com
Bani / Foto: Freepik
Centrală pe cărbune / sursa foto: Freepik.com
Foto: Facebook Apele Romane
Șantierul liniei de metrou M6 / Foto: Oana Pavelescu
foto: pexels.com
Abația Sint Sixtus

Abațiile care produc celebrele beri trapiste, în pericol

Celebrele beri trapiste din Belgia, considerate un...

Foto: Mihai Ciobanu

pixel