Zile libere pentru cei care se vaccinează. Cum se acordă

Autor: Oana Pavelescu
Data actualizării:
Data publicării:
Se acordă zi liberă pentru cei care merg la vaccinare
Se acordă zi liberă pentru cei care merg la vaccinare
O nouă lege care a fost deja publicată în Monitorul Oficial prevede acordarea unei zile libere pentru angajați.

Este vorba despre acordarea unei zile libere pentru angajații cre merg să se vaccineze. De această zi liberă beneficiază nu numai angajații dar și elevii, studenții și cadrele militare.

Legea nr. 221/2021 pentru completarea Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, care intră joi în vigoare. Potrivit acesteia, angajații din sistemul public și privat care aleg să se vaccineze împotriva COVID-19 vor primi, în ziua vaccinării, pentru fiecare doză de vaccin efectuată, la cerere, o zi liberă plătită. 

Ziua liberă cu pricina va fi acordată, așadar, atât la efectuarea dozei inițiale de vaccin, cât și la rapel, pentru vaccinurile pentru care se administrează două doze, iar de această zi se va beneficia în plus față de zilele libere de concediu de odihnă.

De asemenea, conform aceluiași act normativ ce intră joi în vigoare, elevii și studenţii vor beneficia de o zi de scutire pentru frecventarea cursurilor în ziua vaccinării, la fel, pentru fiecare doză de vaccin efectuată.

În plus, cadrele militare în activitate, soldații și gradații profesioniști vor beneficia, conform legii promulgate, de "câte o zi de permisie, pentru fiecare doză de vaccin efectuată", notează Avocatnet.  

Aceștia vor putea primi zilele libere menționate, potrivit legii amintite, pe baza adeverinței de vaccinare eliberate potrivit legii, ca document justificativ ce dovedește administrarea dozei de vaccin împotriva COVID-19 în ziua respectivă.

Însă, ziua liberă nu se va acorda în cazul în care persoana respectivă se va vaccina la locul de muncă.

Epidemiolog român: Valul patru începe în 1-3 săptămâni. Număr șocant de îmbolnăviri, prognozat de medic

Ce se întâmplă în cazul minorilor

unul dintre părinţii copilului cu vârsta de până la 18 ani sau reprezentantul legal al acestuia, "precum şi al persoanei cu dizabilități cu vârsta de până la 26 de ani, în ziua vaccinării copilului, respectiv a persoanei cu dizabilități", vor putea beneficia, de asemenea, de o zi liberă în fiecare dintre zilele de vaccinare. În acest sens, părintele respectiv va trebui să prezinte angajatorului atât adeverința de vaccinare a copilului, cât și o declaraţie pe propria răspundere a celuilalt părinte, "potrivit căreia acesta nu a solicitat și nu va solicita zile libere pentru însoțirea, la efectuarea vaccinului, a copilului cu vârsta sub 18 ani, respectiv a persoanei cu dizabilități cu vârsta de până la 26 de ani".

În cazul familiilor monoparentale, persoana singură care are copii în întreținere și care locuiesc cu ea va trebui să facă mențiune în acest sens în declaraţia pe propria răspundere, specificând că se află în una dintre situaţiile prevăzute la art. 3 din Legea nr. 277/2010, pentru a putea fi încadrată conform definiției familiei monoparentale și anume:

este necăsătorit/ă;

este văduv/ă;

este divorțat/ă;

are soțul sau soția declarat/ă dispărut/ă prin hotărâre judecătorească;

are soțul/soția arestat/ă preventiv pe o perioadă mai mare de 30 de zile sau execută o pedeapsă privativă de libertate și nu participă la întreținerea copiilor;

nu a împlinit vârsta de 18 ani și se află în una dintre situațiile de mai sus; 

a fost numit/ă tutore sau i s-au încredințat ori i s-au dat în plasament unul sau mai mulți copii și este necăsătorită, văduvă sau divorțată.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Retailerii vor plăti amenzi mult mai mari pentru produsele neconforme / Foto: Freepik
Manager de firmă / Foto: Freepik
Casă de schimb valutar / Foto: Oana Pavelescu
Philip Jefferson, vicepreședintele Federal Reserve

Reacția Fed la temerile legate de repetarea bulei dot-com

Piața bursieră globală trăiește un val puternic de...

Muniție / Foto: Freepik
Mediu / Foto: Freepik
Muncitor / Freepik
Shein și Temu / Foto:Trong Khiem Nguyen / Flickr
Ilie Bolojan / Foto: Gov.ro
Oameni traversează o stradă din Tokyo / Foto: Yoshimitsu Kurooka / Flickr
Țigară electronică / Foto: Freepik

Fabrică ilegală de țigări electronice, depistată de ANAF

ANAF a descoperit în Prahova o fabrică clandestină de...

Vladimir Putin și Donald Trump în timpul întâlnirii din Alaska
Rușii bombardează civilii
Ilie Bolojan / Foto: gov.ro
Documente pe masa unui om de afaceri / Foto: Freepik
Casa pentur care familia Iohannis a încasat chirie timp de peste 20 de ani
Curtea Constituțională a României, CCR / Foto: George Călin / Inquam Photos
Horațiu Potra / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos

Horațiu Potra a fost adus înapoi în România

Mercenarul Horaţiu Potra, considerat unul dintre...

Drum în lucru / Foto: Freepik
Pompe de căldură / Foto: Freepik
Bani / Foto: Freepik

Cum împarte Guvernul cele 21,41 de miliarde de euro din PNRR

Guvernul a aprobat modificarea integrală a anexei...

Donald Trump

Desecretizarea dosarului Epstein: Nu totul e ceea ce pare!

Controversatul dosar Epstein revine în prim-plan. După...

Bagaj în aeroport pe o bandă rulantă / Foto: Freepik
ABS Group / Foto: UBS Group

UBS ridică prognoza pentru aur în 2026 la 4.500 dolari uncia

Banca elvețiană de investiții UBS Group a revizuit în...

Jensen Huang, fondator, președinte și CEO Nvidia
Curs valutar. Sursa: Freepik.com
Bani. Freepik.com

Domeniile cu cele mai mari creșteri salariale în 2025

2025 a fost un an în care angajatorii au tratat cu...

Ședința de Guvern / Foto: gov.ro
Impozite și taxe / Foto: Freepik

pixel