Ziua în care Statele Unite intră în "shutdown"

Autor: Simona Haiduc
Data publicării:
Washington DC / FOTO: Freepik
Washington DC / FOTO: Freepik
La miezul nopții, începe "shutdown-ul"! Statele Unite se află vineri la un pas de paralizie, pentru că nu există încă un acord în Senat asupra proiectului de buget susținut de Donald Trump, dar respins de democrați, care denunță reduceri drastice. Mai sunt, totuși, șanse ca acest scenariu să fie evitat. 

Propunerea de buget, deja adoptată de Camera Reprezentanților, dominată de republicani, ar prelungi finanțarea statului federal până în septembrie. Timp suficient pentru a lucra la un buget mai amplu pentru întregul an, incluzând fondurile necesare pentru anumite promisiuni din campania lui Donald Trump, precum programul său de expulzare a migranților.

Șomaj tehnic pentru sute de mii de funcționari

În lipsa adoptării unui text până la miezul nopții, în noaptea de vineri spre sâmbătă, s-ar declanșa "shutdown-ul", ceea ce ar însemna șomaj tehnic pentru sute de mii de funcționari, perturbarea traficului aerian și întârzieri la plata unor ajutoare alimentare. O situație extrem de nepopulară în Statele Unite, pe care atât democrații, cât și republicanii – într-o lume ideală – ar dori să o evite.

Dacă propunerea republicanilor prevede o creștere a bugetului apărării cu 6 miliarde de dolari, aceasta include, de asemenea, o reducere de 13 miliarde de dolari din cheltuielile pentru alte sectoare bugetare.

Reduceri considerate inacceptabile de democrați, care au denunțat deja concedierile masive de funcționari publici decise de Elon Musk, cu binecuvântarea lui Donald Trump, în cadrul comisiei sale pentru eficiența guvernamentală (Doge).

De la revenirea miliardarului republican la Casa Albă, patronul SpaceX și Tesla s-a lansat în desființarea unor agenții federale, pe care le acuză de fraudă sau de gestionare risipitoare.

Democrații sunt, de asemenea, îngrijorați că o finanțare temporară, în locul unui buget pentru întregul an fiscal, ar dilua puterea Congresului în elaborarea bugetului, deoarece ar oferi mai multă libertate executivului în alegerea cheltuielilor care vor fi efectiv implementate.

Cec în alb 

Deputata democrată Rosa DeLauro a calificat textul propus de republicani drept un "cec în alb pentru Elon Musk", în timp ce senatorul Mark Warner, cunoscut pentru pozițiile sale moderate, a afirmat că va vota "nu", declarându-se împotriva acestei "idei de a-i oferi cheile lui Trump și Musk fără nicio constrângere".

În ciuda majorității republicane de 53 de senatori din 100, aceștia ar avea nevoie de sprijinul mai multor democrați pentru a obține majoritatea de 60 de voturi necesare adoptării textului lor.

Liderul democraților din Senat, Chuck Schumer, care a declaraat miercuri că tabăra sa este unită împotriva textului, a anunțat joi că va vota personal în favoarea acestuia, din cauza îngrijorării sale față de consecințele unui "shutdown".

"O paralizie bugetară i-ar oferi lui Donald Trump și Elon Musk un cec în alb pentru a distruge serviciile esențiale ale statului într-un ritm mult mai rapid decât în prezent", a declarat el din plenul Senatului. Căci, în astfel de situații de "shutdown", Casa Albă "ar avea întreaga autoritate de a considera agenții întregi, programe și personal ca fiind neesențiale, trimițând angajați în șomaj tehnic fără nicio promisiune de reangajare", a explicat Chuck Schumer.

Este vina lor 

Schimbarea sa de poziție a redus probabilitatea unui "shutdown", deoarece influentul democrat ar putea atrage alături de el și alți senatori din tabăra sa. Senatorul democrat John Fetterman anunțase deja că va vota, de asemenea, cu reticență, pentru adoptarea textului.

„A vota pentru a paraliza guvernul înseamnă a pedepsi milioane de oameni”, a declarat el, subliniind totodată „dezacordul său cu multe puncte” din propunerea republicană.

Joi, Donald Trump a respins responsabilitatea pentru situația actuală, afirmând că, dacă ar avea loc o paralizie a guvernului în seara următoare, ar fi „vina lor”, adică a democraților.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

O măsură de stimulare a creșterii
Curtea de Conturi
Elon Musk și Donald Trump
ANAF / Foto: DCBusiness

Ce impozite trebuie plătite până la 25 iunie 2025?

Pentru al patrulea an consecutiv, companiile din România...

Bancnote / Foto: Oana Pavelescu

Ce înseamnă pentru România dobânzile mai mici în zona euro

Scaderea dobanzii de referinta de catre Banca Centrala...

Showroom / Foto: Freepik
Donald Trump și Xi Jinping
Titluri de stat Fidelis
Fermă de eoliene / Foto: Freepik
Phishing
Ploaie
Sediul Ministerului Finanțelor / Foto: Silviu Matei / Agerpres
Carmina Fusté
Bursa de la București / FOTO: Facebook
Foto: Pexels.com

Vineri, la ora 7.00, se deschide Transfăgărăşanul

Vineri, 6 iunie, se redeschide Transfăgărăşanul.

Bursă / FOTO: Freepik
Dolari și euro

Profitul Wizz Air, în picaj: Scădere cu 61%

Transportatorul aerian low-cost Wizz Air a raportat joi...

Evaziune fiscală / Foto: Freepik
Ryanair / sursa foto: Freepik.com / @EyeEm

Nouă răniţi după aterizarea de urgenţă a unui avion Ryanair

Zbor Ryanair lovit de turbulențe extreme: aterizare de...

Romaqua Group obține statutul de Business Superbrand

Statutul de Business Superbrand a fost obținut de...

Adrian Negrescu / Foto: Agerpres
Foto: Freepik.com
Foto: Reuters

pixel