2024, un an bun pentru investiţii (Studiu)

Autor: DCBusiness Team
Data publicării:
Afacerile românești cuceresc regiunea
Afacerile românești cuceresc regiunea
Firmele de private equity din Europa Centrală sunt încrezătoare în proporţie foarte mare (84%) că 2024 va fi un an bun pentru investiţii, conform celei mai recente ediţii a studiului Deloitte CE Private Equity Confidence Survey.

Optimismul privind evoluţiile economice continuă să crească, 31% dintre respondenţi aşteptându-se la îmbunătăţirea condiţiilor, iar 59% considerând că acestea vor rămâne aceleaşi, potrivit unui comunicat al Deloitte.

În consecinţă, indicele de încredere, care este de obicei direct influenţat de aşteptările privind economia, a urcat pentru al patrulea semestru consecutiv la 118, de la 58, în iunie 2022, când a atins al doilea cel mai scăzut nivel de la prima ediţie a studiului, în 2003.

Încrederea firmelor de capital privat din Europa Centrală se bazează şi pe optimismul lor în creştere privind lichiditatea, o treime dintre participanţii la studiu aşteptându-se ca accesul la finanţare să se îmbunătăţească, iar 59%, să rămână la fel pentru restul acestui an. Acest optimism poate fi explicat prin scăderea inflaţiei şi disponibilitatea unor surse alternative de finanţare a tranzacţiilor.

Alte semne de optimism pot fi observate în ponderea respondenţilor care se aşteaptă să se concentreze pe noi tranzacţii pentru restul anului 2024, care a ajuns la 59% (de la 49%, în decembrie 2023). Aceştia se orientează în principal către companiile de talie medie, care sunt în faza de dezvoltare, 45% dintre respondenţi aşteptându-se ca această categorie să fie cea mai competitivă în acest an. Interesul pentru start-upuri, însă, pare să continue să scadă, doar 4% dintre participanţii la studiu crezând că acest segment va genera cea mai mare concurenţă între investitori.


"Chiar dacă multiplii de evaluare sunt în scădere în medie în Europa Centrală, faptul că costurile de finanţare sunt încă ridicate determină firmele de private equity să prefere să investească în jucători de dimensiune medie, pe care îi preiau cu obiective foarte clare şi ambiţioase de dezvoltare. Această abordare este vizibilă în întreaga regiune în diverse sectoare, cum ar fi tehnologie, software şi servicii medicale, care au un potenţial mare de creştere şi de rezilienţă.

Metodele de stimulare a creşterii variază, de asemenea, substanţial, de la digitalizare, la îmbunătăţirea strategiilor de vânzări, la măsuri pentru a avansa în zona ESG, până la implementarea soluţiilor de inteligenţă artificială. Piaţa din România a înregistrat evoluţii similare şi, deşi mediul macroeconomic a fost dominat de incertitudine în ultimii ani, ţara noastră a continuat să fie atractivă şi a dovedit că poate oferi un mediu propice dezvoltării companiilor, inclusiv pentru extinderea pe pieţele internaţionale", a declarat Radu Dumitrescu, partener coordonator Consultanţă Financiară, Deloitte România, citat în comunicat.



Atunci când selectează companiile în care investesc, firmele de capital privat din Europa Centrală acordă mai multă atenţie factorilor de mediu, sociali şi de guvernanţă (environment, social, governance - ESG). Peste jumătate dintre respondenţi au politici de investiţii specifice care includ astfel de criterii, iar 18% dintre ei au implementat măsuri concrete legate de ESG pentru perioada post-tranzacţie în cadrul companiilor pe care le-au preluat.

De asemenea, firmele de private equity iau în considerare tot mai mult şi capacităţile tehnologice ale companiilor în care vor să investească, în contextul în care ameninţările cibernetice cresc, iar tot mai multe proiecte depind în mare măsură de implementarea de soluţii tehnologice. Un sfert dintre investitorii participanţi la studiu consideră că IT-ul şi securitatea cibernetică sunt factori critici pentru succesul unei tranzacţii, iar 41% consideră că sunt factori foarte importanţi, atacurile cibernetice reuşite asupra unei companii putând influenţa evaluarea sa, profitabilitatea şi cheltuielile operaţionale legate de tehnologie.

Deloitte Central Europe Private Equity Confidence Survey analizează evoluţia pieţei de private equity începând din 2003, de două ori pe an. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Râul Corund se scurge în salina Praid / Foto: Alex Nicodim / Inquam Photos
Impozite și taxe / Foto: Freepik
Bancnote lei / sursa foto: Freepik.com / Vlad Ispas
Adrian Negrescu
Dosare
Sebastian Burduja
Factura. Freepik.com
Criză economică / Foto: Freepik

ASF se pregătește de noi scenarii de criză

ASF actualizează normele privind simularea situațiilor...

Ghișeu
Haine puse pe umerașe
Cărbune
Un agent al temutei ICE escortează o persoană pentru a fi expulzată / Foto: ICE
WhatApp / Foto: Freepik
Incendiu Grecia / Foto: iefimerida.gr / Facebook
Sediul ANRE
La benzinărie / FOTO: Freepik
Turkstream / Foto: botas.gov.tr
Sala de ședință din clădirea Guvernului
Sebastian Burduja
Foto: Freepik.com
Foto: Mihai Ciobanu

Firme tip "conductă", în vizorul ANAF

Fraudă de 1,8 milioane de lei cu o firmă de tip...

Nicușor Dan, președintele României

Discuţii Nicuşor Dan - sindicate, la Palatul Cotroceni

Preşedintele Nicuşor Dan discută, în această dimineaţă,...

Conferință la BCE / FOTO: BCE
Documente ANAF. Freepik.com
Renault / FOTO: Unsplash
Oameni pe stradă / Foto: DCBusiness
Contabil / Foto: Freepik

ANAF clarifică o dilemă frecventă privind SAF-T

Tot mai multe firme aflate la început de drum sau cu...


pixel