50 mil. lei pentru programul de promovare a exporturilor

Autor: Matei Ion
Data publicării:
Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri a adoptat, prin Ordin al Ministrului, implementarea schemelor de ajutor de minimis pentru acțiunile din Programul de promovare a exportului privind participarea operatorilor economici la târguri și expoziții internaționale în străinătate.

Vor mai fi finanțate și organizarea de misiuni economice în străinătate, precum și realizarea de studii de piață și pe produse.

“Programul de Promovare a Exporturilor a rămas, în tot acest timp, important pentru Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri. Cele trei scheme adoptate au fost concepute după consultări aplicate cu mediul de afaceri, astfel încât ele să răspundă cât mai bine nevoilor actuale ale operatorilor economici”, a declarat ministrul Virgil Popescu.

Prin aceste scheme de ajutor de minimis, MEEMA reglementează acoperirea costurilor de participare la târguri și expoziții internaționale, misiuni economice organizate în străinătate, precum și a costurilor aferente studiilor de piață și pe produse.

Cât grâu a exportat România în primul trimestru al lui 2020

Actul normativ se referă la următoarele trei scheme de ajutor de minimis: „Participarea operatorilor economici la târguri și expoziții internaționale organizate în străinătate”, care are un număr maxim de 1.000 de beneficiari, fiecare dintre aceştia având dreptul la maximum 4 participări pe an număr la târguri internaționale, cu sprijin de la bugetul de stat; „Organizarea de misiuni economice în străinătate”, cu un număr de maximum 500 de operatori economici care beneficiază de sprijin; „Realizarea de studii de piață și pe produse”, cu un număr de cel mult 100 de beneficiari, care finanțează în cotă de 50% cheltuielile aferente studiilor de piață și pe produse.

Ordinul se aplică de la data intrării lui în vigoare până la 31 decembrie 2020, iar plățile în cadrul schemelor se pot efectua până la 31 decembrie 2021.

Bugetul total aprobat în Legea Bugetului pe anul 2020 pentru Programul de Promovare a Exporturilor pentru cele trei scheme este de 50 milioane de lei.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Dumitru Chisăliță / Foto: Agerpres
Chei auto. Foto: Freepik.com
Finante. Freepik.com
Foto: Pexels
Consiliul Economic și Social
Bogdan Chiritoiu / Foto: Oana Pavelescu
Resort hotelier
Sediul Ministerului Finanțelor / Foto: Silviu Matei / Agerpres
Lingouri de cupru / Foto: Freepik
Muncitor uzină siderurgică / sursa foto: Freepik.com
Lingouri de argint și aur
Bogdan Ivan
Semnatura electronică
Metale rare

Project Vault: cum reduce SUA dependența de China

Președintele SUA, Donald Trump, pregătește lansarea unui...

Statul se păregătește de o nouă tranșă de împrumuturi
Freepik.com
Curs valutar. Sursa: Freepik.com
Un bărbat citește mai multe documente / Foto: Freepik

2026, un an complicat pentru IMM-uri. Analiză

Pentru IMM-urile din România, 2026 începe sub semnul...

Dosare ANAF. Freepik.com
Kristalina Georgieva / Foto: FMI / Flickr

FMI estimează o scădere a inflaţiei, dar cu o condiţie

Inflația mondială, în recul pe fondul cererii mai slabe...

Lacat. Freepik.com
Foto: Freepik.com
Bani / Foto: DCBusiness

pixel