Semnătura electronică iese din blocaj: Guvernul deblochează piața și schimbă regulile jocului

Autor: Georgel Simionică
Data publicării:
Semnatura electronică
Semnatura electronică
Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului şi Turismului (MEDAT) anunță deblocarea normelor privind semnătura electronică și serviciile de încredere, una dintre prioritățile imediate fiind asigurarea predictibilității în piață și eliminarea blocajelor birocratice care au întârziat aplicarea legislației. Ministerul își asumă, totodată, un calendar accelerat pentru emiterea actelor normative necesare, potrivit unui comunicat transmis luni.

Potrivit MEDAT, demersul vizează actualizarea cadrului legal național în raport cu dinamica reglementărilor europene, astfel încât să fie respectate cerințele de securitate în utilizarea semnăturii electronice. În perioada imediat următoare, ministerul are în vedere armonizarea legislației românești cu regulamentul european eIDAS2, aflat în curs de implementare la nivelul Uniunii Europene.

Dialog cu mediul privat și consultări la nivel guvernamental

Decizia vine ca urmare a dialogului constant cu reprezentanții mediului privat și a consultărilor desfășurate la nivel guvernamental, alături de vicepremierul Oana Gheorghiu, precizează sursa citată.

„Prin acest ordin, punem capăt unei perioade de așteptare mult prea lungi și deblocăm, în sfârșit, potențialul digital al României. Liberalizarea semnăturii electronice este o reformă pe care am asumat-o ca prioritate”, a declarat Irineu Darău, ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului. Acesta a subliniat că, prin noile reguli, românii vor putea semna mult mai multe tipuri de documente folosind semnătura electronică avansată, atât în relația cu statul, cât și cu mediul privat.

Ordin publicat în Monitorul Oficial

MEDAT a anunțat intrarea în vigoare a unui nou pachet normativ esențial pentru arhitectura digitală a României, prin care sunt aprobate procedurile de autorizare, supraveghere și control ale prestatorilor de servicii de încredere. Ordinul de ministru a fost publicat luni în Monitorul Oficial și operaționalizează prevederile Legii nr. 214/2024.

Actul normativ stabilește un cadru competitiv și transparent, care permite liberalizarea pieței de profil și facilitează accesul cetățenilor la instrumente de autentificare electronică cu valoare juridică deplină.

Reguli clare pentru furnizori și acces mai simplu pentru cetățeni

Potrivit ministerului, noile proceduri instituie reguli clare pentru toți operatorii economici care intenționează să furnizeze servicii de încredere, calificate sau necalificate. Sunt eliminate barierele tehnice și administrative prin simplificarea procesului de înregistrare în Registrul prestatorilor de servicii de încredere, ceea ce ar urma să stimuleze competiția și inovația tehnologică.

Din perspectiva cetățeanului, cadrul normativ garantează simplificarea interacțiunii cu instituțiile publice și mediul privat, prin recunoașterea extinsă a semnăturilor electronice. Ordinul reglementează mecanismele de validare a documentelor semnate electronic, oferind un nivel sporit de certitudine juridică atât pentru utilizatori, cât și pentru partenerii lor contractuali.

Totodată, actul normativ integrează soluții moderne de identificare la distanță, permițând obținerea semnăturilor electronice fără prezență fizică, pe baza unor standarde tehnice menite să prevină frauda și să asigure integritatea datelor personale.

Un ecosistem digital de încredere

O componentă centrală a ordinului o reprezintă structurarea activității de supraveghere și control, element considerat esențial pentru funcționarea unei piețe deschise și sigure. Prin aceste măsuri, MEDAT urmărește crearea unui ecosistem digital de încredere, în care procedurile birocratice sunt înlocuite de fluxuri automatizate și securizate.

Potrivit comunicatului, reforma transformă semnătura electronică dintr-un instrument tehnic de nișă într-un utilitar cotidian, accesibil pe scară largă, cu impact direct asupra competitivității economiei românești în piața unică digitală europeană. Ordinul va intra în vigoare în termen de 60 de zile.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Consiliul Economic și Social
Bogdan Chiritoiu / Foto: Oana Pavelescu
Resort hotelier
Lingouri de cupru / Foto: Freepik
Lingouri de argint și aur
Bogdan Ivan
Semnatura electronică
Metale rare

Project Vault: cum reduce SUA dependența de China

Președintele SUA, Donald Trump, pregătește lansarea unui...

Statul se păregătește de o nouă tranșă de împrumuturi
Freepik.com
Curs valutar. Sursa: Freepik.com
Un bărbat citește mai multe documente / Foto: Freepik

2026, un an complicat pentru IMM-uri. Analiză

Pentru IMM-urile din România, 2026 începe sub semnul...

Dosare ANAF. Freepik.com
Kristalina Georgieva / Foto: FMI / Flickr

FMI estimează o scădere a inflaţiei, dar cu o condiţie

Inflația mondială, în recul pe fondul cererii mai slabe...

Lacat. Freepik.com
Foto: Freepik.com
Bani / Foto: DCBusiness

Carlyle caută finanţare în Emirate pentru activele Lukoil

Carlyle discută un posibil parteneriat cu fonduri din...

Două persoane calculează taxe / Foto: Freepik

pixel