7-14 martie, nouă perioadă în care puteţi cumpăra titluri de stat Fidelis cu dobânzi avantajoase şi impozit zero

Autor: DCBusiness Team
Data publicării:
O nouă sesiune "Fidelis" debutează vineri. 

Începând de vineri, 7 martie, până vineri, 14 martie, persoanele fizice rezidente și nerezidente cu vârsta peste 18 ani pot subscrie în titlurile de stat FIDELIS denominate în lei și în euro, prin intermediul băncilor partenere BT Capital Partners&Banca Transilvania, Banca Comercială Română, B.R.D. – Groupe Société Générale, Alpha Bank și TradeVille, principalul broker de retail din România, în parteneriat cu Libra Bank, titluri care sunt listate la Bursa de Valori București.

FIDELIS II din 2025 este a douăsprezecea ediție a campaniei „România are sânge de rocker, acum și de investitor” realizată împreună cu „Morning Glory cu Răzvan Exarhu”, Rock FM, prin care donatorii de sânge primesc cea mai bună dobândă la titlurile de stat. Tot mai mulți donatori de sânge au devenit și investitori, astfel încât, până în prezent, cei 22.745 de donatori-investitori au subscris aproape 2,5 miliarde lei.

Beneficiile pentru donatorii de sânge continuă și în 2025


Tranșa specială dedicată donatorilor de sânge pentru titlurile de stat emise în lei, cu scadență la 1 an, are o dobândă de 7,80%. Donatorii-investitori beneficiază de un prag minim de subscriere redus de la 5.000 de lei la 500 lei.

Un alt beneficiu oferit donatorilor este scăderea de 10 ori a pragului minim de subscriere de la 5.000 de lei la 500 lei. Pot beneficia de condițiile avantajoase ale noii emisiuni persoanele care fac dovada donării de sânge începând cu 1 septembrie 2024.

În afară de tranșele speciale, ediția FIDELIS care debutează pe 7 martie va conține și următoarele emisiuni: titluri de stat în lei, cu scadențe de 1 an, 3 ani și 5 ani și dobânzi de 6.80%, 7.50%, respectiv, 7.80% și titluri de stat în euro, cu scadențe de 2 ani și 7 ani și dobânzi anuale de 3,75%, respectiv, 6% .

Valoarea nominală a unui titlu de stat FIDELIS este de 100 de lei pentru emisiunea în lei și 100 de euro pentru emisiunea în euro, iar pragul minim de subscriere este de 5.000 de lei, respectiv, 1.000 de euro.

Ce aduce nou FIDELIS în 2025:

Lansări lunare;Posibilitatea de a subscrie, timp de 6 zile lucrătoare, încă din prima parte a lunii;Dobânzile și scadențele pentru următoarea ediție se anunță la finalul lunii curente pentru emisiunea viitoare;Un nou partener: TradeVille, în parteneriat cu Libra Bank.

Poți retrage banii oricând, iar câștigurile sunt neimpozabile

În procesul de subscriere a titlurilor de stat FIDELIS nu se percep comisioane de către băncile intermediare, iar veniturile obținute, atât din dobânzi, cât și din câștigurile de capital sunt neimpozabile.

De asemenea, există posibilitatea de a vinde titlurile înainte de scadență, primind dobândă aferentă perioadei de deținere.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Influencer arată un bitcoin
Nicușor Dan
Bani / Foto: DCBusiness
ANAF
Curs valutar
Nicușor Dan / Foto: Președinția României
Parc fotovoltaic / Foto: freepik
Foto: Freepik.com
Utilizatorii Twitter l-au "dat afară" pe Elon Musk
Fostul prinț Andrew alături Virginia Giuffre și Ghislaine Maxwell, fotografie din dosarul Epstein
Mark Zuckerberg
Unitate de reciclare a deșeurilor / Foto: Freepik
Întâlnirea premierului Ilie Bolojan cu reprezentanții Moody's
Inflație / Foto: Freepik
Bill Gates
Dumitru Chisăliță / Foto: Agerpres
SRL vs. PFA
Ray Dalio
Yoon Suk Yeol
Impozit minim global / Foto: Freepik
Mugur Isărescu
Shein și Temu / Foto:Trong Khiem Nguyen / Flickr
Mark Zuckerberg, Jeff Bezos, Sundar Pichai (CEO Google) și Elon Musk, la ceremonia celei de a doua inaugurări a lui Donald Trump
Bogdan Ivan
Schimb valutar. Freepik.com

Riscurile utilizării anvelopelor uzate sau nepotrivite

Anvelopele sunt singurul punct de contact dintre...

Parlamentul European
Curtea Constituțională a României / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos

CCR dă undă verde tăierii pensiilor speciale

Curtea Constituțională a României a respins miercuri...


pixel