A MURIT fratele mai mic al lui DONALD TRUMP

Autor: Matei Ion
Data publicării:
Donald Trump este internat în spital după ce s-a îmbolnăvit de Covid-19
Donald Trump este internat în spital după ce s-a îmbolnăvit de Covid-19
Robert Trump, fratele mai mic al preşedintelui Donald Trump, a murit sâmbătă, la New York, a anunţat preşedintele într-un comunicat, relatează AFP.

"Anunţ cu inima îndurerată că minunatul meu frate, Robert, a murit liniştit în această noaptea", a afirmat Trump în comunicatul publicat de Casa Albă.

"Nu era numai fratele meu, era cel mai bun prieten al meu", a scris preşedintele. "Amintirea lui va trăi mereu în inima mea. Robert, te iubesc. Odihneşte-te în pace", a adăugat el.

Robert Trump era internat într-un spital new-yorkez, iar media americane au relatat că este grav bolnav, fără a se furniza amănunte privind natura bolii sale.

Preşedintele l-a vizitat pe fratele său la spital vineri timp de circa 45 de minute. El a declarat presei doar că fratele său trăieşte "un moment dificil".

Deşi mai puţin celebru decât fratele său, Robert Trump, născut în 1948, a făcut parte multă vreme din imperiul imobiliar familial şi a fost de o loialitate absolută faţă de preşedinte.

Sfatul lui Mary Trump pentru liderul de la Casa Albă: Dă-ți demisia

El a încercat fără succes să interzică în instanţă publicarea unei cărţi a nepoatei sale Mary Trump, care îl descria pe Donald Trump drept produsul unei familii "toxice".

Robert Trump credea că această carte era o "ruşine" şi a obţinut o blocare temporară a publicării sale, dar un judecător a ridicat această restricţie în iulie.

Donald Trump l-a numit adesea "minunat" pe fratele său, declarând că aveau "o relaţie formidabilă din prima zi".

"Unchiule Robert, te iubim. Eşti mereu în inimile şi în rugăciunile noastre", a scris pe Twitter Ivanka Trump, fiică şi consilieră a preşedintelui.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Foto: Freepik.com
Document. Foto: Freepik.com
Freepik.com

Acordul Mercosur, semnat sâmbătă în Paraguay

Paraguay găzduieşte ceremonia de semnare a acordului...

Freepik.com
Moscova / Foto: Freepik
Strângere de mână / FOTO: Freepik

Avantajele şi dezavantajele acordului UE - Mercosur. Analiză

Acordul de liber schimb dintre UE şi Mercosur are o...

Birou. Foto: Freepik.com

Prăpastie salarială: 12.931 lei în IT vs 3.403 lei în HoReCa

IT-ul rămâne lider la salarii: peste 12.900 lei net, de...

Bani
China. Foto: Freepik.com
Muncitori instalează panouri solare / Foto: Freepik
e-Factura
Bursa de Valori București
Foto: Pexels.com
Stâlpi de înaltă tensiune / Foto: Freepik

China a suspendat importurile de energie electrică din Rusia

China a suspendat importurile de energie electrică din...

Încărcare mașină electrică / sursa foto: Freepik.com
Foto: pexels.com
Hacker. Freepik.com
Foto: Freepik.com
Freepik.com
Vladimir Putin / Foto: Kremlin
Banca Națională a României
Foto: Freepik.com
Document. Foto: Freepik.com

pixel