Crește taxa, dar nu și colectarea: Gabriel Biriş, despre eșecul luptei cu GAP-ul de TVA
GAP-ul de TVA al României va...
Potrivit acestuia, creșterea încasărilor bugetare a fost una temporară și previzibilă, generată de consumul anticipat înainte de majorarea TVA, în timp ce problema structurală – cea mai gravă vulnerabilitate fiscală a României – rămâne nerezolvată.
„Estimarea noastră, făcută împreună cu colegii de la Tax Institute, este că GAP-ul de TVA (n.r. - raportul dintre TVA necolectat și TVA teoretic colectabil) se va menţine în jur de 30%, posibil cu o uşoară creştere, dar în mod cert va creşte suma în euro.
Măsurile luate până acum au rezolvat o problemă pe termen scurt şi anume creşterea încasărilor la bugetul de stat care a existat. A fost o sincopă absolut previzibilă la încasările din luna august 2025 – de la 1 august a crescut TVA-ul, se anunţase din timp creşterea, nu a fost peste noapte, iar oamenii şi-au făcut cumpărăturile în iulie. Toată lumea ştia că va creşte TVA-ul şi implicit vor creşte preţurile. Şi nu a fost doar cu 2%, la unele a crescut mai mult.
Nu vedem însă semne ale unei reduceri procentuale a GAP-ului. Este principala problemă fiscală a României pentru că este şi principalul venit la bugetul de stat. Dar la noi nu e sigur pentru că, în momentul în care vezi că 20 de ani România tronează în sens negativ, deasupra tuturor, ca procent al GAP-ului de TVA”, a declarat expertul în fiscalitate Gabriel Biriş în direct la emisiunea „Ce se întâmplă”, realizată de Răzvan Dumitrescu la DC News.
Citiţi şi: Noile reguli ANAF pentru eşalonările la plată 2026: Ce trebuie să știe contabilii și firmele
„Se face mult joc de glezne, ne facem că facem... dar în realitate avem grijă să nu facem”, a mai subliniat Gabriel Biriş, întrebat dacă se face ceva concret pentru reducerea acestui GAP.
VIDEO:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.
GAP-ul de TVA al României va...
Curs valutar, 15 ianuarie 2026.
Ministerul Dezvoltării vrea să...
Acordul UE–Mercosur divizează...
Avocatul specializat în...
IMM România susţine introducerea unui colector unic, a...
Lukoil câștigă timp pentru...
Ce declarații trebuie depuse la...
Alianța petrolieră OPEC+,...
Leul a încheiat ședința de miercuri în ușoară scădere...
Proiectele de acte normative incluse pe agenda ședinței...
Sindicatul Salariaţilor din...
Val de scumpiri în economie:...
Consiliul de Administraţie al TAROM a decis numirea lui...
Ministrul Finanțelor, Alexandru...
Bursa de pe Wall Street închide...
Reorganizare amplă în sectorul...
Perspective mai slabe pentru...
Uniunea Europeană a continuat să înregistreze un...
Curs valutar BNR, 13 ianuarie.
Informaţii oficiale de la INS.
Speranță temperată de...