Proteste, voturi și tensiuni: Viitorul acordului UE - Mercosur se decide la Strasbourg

Autor: DCBusiness Team
Data publicării:
Agricultura. Foto: Freepik.com
Agricultura. Foto: Freepik.com
Acordul UE–Mercosur divizează statele membre.

Parlamentul European va supune la vot în plen miercurea viitoare o propunere de contestare la Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) a acordului comercial dintre Uniunea Europeană şi blocul sud-american Mercosur, au declarat miercuri pentru AFP surse din legislativul de la Strasbourg.

Inițiativa eurodeputaților și calendarul voturilor

Demersul privind acest vot a fost iniţiat de circa 150 de eurodeputaţi ostili acestui acord. Votul privind sesizarea CJUE este separat de cel pe care Parlamentul European trebuie să-l dea pentru ratificarea acordului, vot care nu a fost încă programat, dar este aşteptat să se desfăşoare în februarie, martie sau aprilie. În pofida numeroşilor contestatari, în legislativul european pare să existe o majoritate favorabilă acordului.

Semnarea acordului și pozițiile divergente din Consiliul UE

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula Von der Leyen, va semna sâmbătă în Paraguay acordul comercial dintre UE şi blocul sud-american Mercosur, alcătuit din Brazilia, Argentina, Uruguay, Paraguay şi Bolivia. Comisia Europeană a susţinut luni că o aplicare provizorie a acestui acord este posibilă din punct de vedere legal, chiar înaintea ratificării de către Parlamentul European.

Acordul a fost votat vineri în Consiliul UE prin majoritate calificată. Franţa, Austria, Irlanda şi Ungaria au votat împotrivă, iar Belgia s-a abţinut. Franţa a cerut de asemenea un vot pentru a garanta că acest acord nu va fi aplicat provizoriu înainte de ratificarea sa de către Parlamentul European. Totuşi, o declaraţie pe această temă a fost retrasă de pe ordinea de zi, la cererea Germaniei în special, potrivit Franţei.

Impact economic și protestele fermierilor

Germania speră ca acest tratat comercial să o ajute să-şi revitalizeze industria, axată pe exporturi şi confruntată cu scăderea competitivităţii în urma pierderii sursei de energie ieftine ruseşti şi a deciziei preşedintelui american Donald Trump de a creşte taxele vamale.

În schimbul înlesnirii accesului produselor industriale pe piaţa statelor din Mercosur, produsele agricole sud-americane, care în general beneficiază de un avantaj de cost în faţa celor europene şi de standarde de mediu mai relaxate, vor putea pătrunde mai uşor pe piaţa UE. Această situaţie dezavantajează fermierii europeni şi statele UE cu sectoare agricole puternice, precum Franţa, ţară unde protestele fermierilor continuă. Sindicatele agricole au promis pentru marţea viitoare un mare protest în faţa sediului Parlamentului European la Strasbourg.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Document. Foto: Freepik.com
Agricultura. Foto: Freepik.com
Foto: Freepik.com
Dosar ANAF. foto: Freepik.com
Bani. Foto: Freepik.com
Petrol / FOTO: Freepik
Lingouri și monede de aur / sursa foto: Freepik.com

Aurul a trecut pragul de 650 lei/gram

Leul a încheiat ședința de miercuri în ușoară scădere...

BNR / Foto: DCBusiness
Sedinta de Guvern

Ce decide Guvernul Bolojan în prima şedinţă din 2026

Proiectele de acte normative incluse pe agenda ședinței...

Oameni pe stradă
Fermier face curat într-o cocină / Foto: Freepik
Foto: Mihai Ciobanu
TAROM

Bogdan Costaş, director general interimar al TAROM

Consiliul de Administraţie al TAROM a decis numirea lui...

Cumpărături online / Foto: Freepik
Foto: Freepik.com
Foto: DRDP Brasov
Ședința de Guvern / Foto: gov.ro
UE - bani. Foto: Freepik.com

UE - excedent de cont curent, România - campioană la deficit

Uniunea Europeană a continuat să înregistreze un...

Schimb valutar. Freepik.com
Bucuresti / Foto: Oana Pavelescu

Care este salariul mediu în Bucureşti

Informaţii oficiale de la INS.

Oameni pe stradă
Grafică: Oana Pavelescu

Rata anuală a inflaţiei: 9,69% în luna decembrie 2025

Rata anuală a inflaţiei în luna decembrie 2025...

Bani

Veste bună de la BNR pentru românii care au rate

Dobânzi mai mici la credite: Ce indică ultimele date BNR...

Semnare contract. Foto: Freepik.com
O situație îngrijorătoare / FOTO: Freepik
Foto: Freepik.com

Metalul care tinde să devină noul aur al economiei globale

Pariul fierbinte al investitorilor pentru 2026.


pixel