Acestea sunt deciziile de recalculare a pensiilor pe care le primesc românii - Document

Autor: DCBusiness Team
Data actualizării:
Data publicării:
Citind un document / FOTO: Freepik
Citind un document / FOTO: Freepik
Pe tărâmul recalculării pensiilor s-a intrat în linie dreaptă. Data limită, 1 septembrie, pentru această operațiune se apropie cu pași repezi. Se știe deja cum vor arăta deciziile de recalculare, care vor fi trimise la domiciliul fiecărui pensionar. Se pare însă că a apărut un blocaj.

În prima jumătate a lunii mai, Ordinul emis de Casa Naţională de Pensii Publice pentru aprobarea modelelor deciziilor privind recalcularea pensiilor din sistemul public de pensii a fost publicat în Monitorul Oficial.

În două exemplare

Potrivit documentului, deciziile se emit în două exemplare care cuprind în clar numele și prenumele directorului executiv sau, după caz, ale directorului executiv adjunct al Direcției stabiliri şi plăți prestații sau ale şefului casei locale, din care un exemplar va fi comunicat beneficiarului, iar cel de al doilea va fi arhivat la dosarul de pensie.

Procedura 

Iar vineri, premierul Marcel Ciolacu a anunțat că românii vor primi acasă plicurile cu respectivele decizii. ”Se pregătește în aceste zile și procedura prin care pensionarii vor primi acasă plicurile cu decizia de recalculare a pensiei”, a spus Ciolacu la începutul ședinței de Guvern din 21 iunie. 

Trebuie sancționați

Pe de altă parte, el a arătat că ”se încearcă specularea de către anumite firme de arhivare a acestei conjuncturi privind recalcularea pensiilor. Au fixat un preț maximal aranjat pentru copiile din arhivă de care au nevoie pensionarii. Așa ceva este și ilegal, și imoral, iar cei responsabili trebuie sancționați cu toată severitatea prevăzută de lege”, a atras atenția premierul. Totuși, se pare că din această cauză ar fi apărut un blocaj în recalcularea pensiilor. 

Persoanele vizate 

Sunt vizați, în primul rând, românii care au muncit înainte de 2001 și care trebuie să bată la ușile firmelor de arhivare pentru a obține adeverințe prin care demonstrează că au avut și alte venituri pentru care au plătit impozit. Este vorba, concret, despre  sporuri, prime sau al 13-a lea salariu. 

Tarife uriașe 

Firmele de arhivare cer prețuri uriașe. Înregistrarea unei cereri, spre exemplu, costă în jur de 120 de lei, iar pentru fiecare an de muncă analizat mai trebuie scoși din buzunar alți 75 de lei cu aproximație. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Documente ANAF. Foto: Freepik.com
Sediul Ministerului Finanțelor / Foto: Silviu Matei / Agerpres
Mână care ține cheile unei locuințe / Foto: Freepik

2026, anul deciziilor grele pentru cei care vor o casă

Perspectivele pieței de creditare în prima jumătate a...

Strangere de mana. Foto: Pexels.com
Casă de schimb valutar
Liberty Galați
Oameni așteaptă autobuzul într-o stație din București / Foto: STB

CGMB spune „nu” scumpirii biletelor și auditului la STB

Consilierii generali ai Consiliul General al...

Vameși
Cosmin Marinescu
Groapă de gunoi
Freepik.com
Ghișeu

ROBOR continuă să scadă pentru a doua zi consecutiv

Indicele ROBOR la trei luni, în funcție de care se...

Ciprian Ciucu, primarul Capitalei
Bursa de Valori București
Vot în Parlamentul European / Foto: PE
Premierul britanic Keir Starmer și președintele Chinei Xi Jinping / Foto: Cabinerul premierului britanic
Lukoil

Lukoil își vinde divizia internațională către Carlyle Group

Grupul petrolier rus Lukoil a anunțat joi că a ajuns la...

Buton / Foto: Freepik
Roman Abramovici / Foto: Mark Freeman / Flickr
Contabili / Foto: Freepik
Adrian Negrescu / Foto: Agerpres
Se schimbă Codul fiscal / Foto: Freepik
Freepik.com
Birou. Foto: Freepik.com
Bani. Freepik.com

Se schimbă banii în România. Anunţ de la BNR

Schimbare privind bancnotele româneşti.


pixel