Actele de stare civilă. Au fost stabilite reguli noi. Când intră în vigoare

Autor: DCBusiness Team
Data publicării:
În principiu, ar trebui să fie mai simplu
În principiu, ar trebui să fie mai simplu
Este vorba, printre altele, de actele de naștere, de căsătorie și de deces. 

Potrivit unei ordonanțe apărute recent, începând de anul viitor actele de stare civilă, respectiv actele de naștere, de căsătorie și de deces, nu se vor mai completa manual, ca acum, ci vor fi tipărite pe formularele dedicate. Cu alte cuvinte, există un răgaz de un an pentru a pune totul la punct. Ca de obicei în astfel de situații, rămâne de văzut dacă termenul va fi repectat și dacă, din tot felul de motive, nu va fi amânat. 

Scrie negru pe alb

Oricum, în Ordonanța de Guvern 26/2022 scrie negru pe alb: “Începând cu data de 24 septembrie 2023, exemplarul I al actelor de stare civilă se completează informatic și se păstrează în exemplarul I al registrelor de stare civilă pe suport hârtie”. De precizat că respectivul act normativ au fost aduse modificări substanțiale Legii 119/1996 cu privire la actele de stare civilă.

Numai în format electronic

De asemenea, tot din septembrie anul viitor, exemplarul II se va întocmi numai în format electronic, atât de către ofițerii de stare civilă din țară, cât și de către cei de la misiunile diplomatice și oficiile consulare de carieră ale României.

Regula generală stabilită de lege și care va fi utilizată până la termenul de anul viitor prevede că actele de naștere, de căsătorie și de deces se întocmesc în registre de stare civilă, în două exemplare, ambele originale, și se completează manual, cu cerneală specială de culoare neagră.

La oricare din țară

Pe lângă această schimbare, OG 26/2022 va permite, tot din septembrie 2023, ca cererile privind actele civile să poată fi depuse la oricare serviciu de evidență a persoanelor sau primărie din țară, nu doar la cele din anumite orașe, ca acum, precizează Avocatnet. 

Soluție de compromis

În plus, ordonanța stabilește și că, dacă la declararea copilului părinții nu se înțeleg cu privire la prenumele acestuia, în actul de naștere se va înregistra prenumele din documentul emis de spital.

Pentru a respecta regulile stabilite la începutul lunii mai privind numărul maxim de prenume ce pot fi înscrise pe certificatul de naștere, în cazul în care în certificatul medical constatator al nașterii prenumele înscris are mai mult de trei cuvinte, în actul de naștere se vor înscrie doar primele trei.

Citește și 15.000 de lei pentru garduri electrice. Ce condiții trebuie îndeplinite pentru a obține banii

Persoanele care au probleme cu vizitele nedorite ale animalelor sălbatice pe proprietățile lor și care vor să reducă din pagubele provocate de acestea locuințelor sau terenurilor pe care le dețin vor putea cere finanțări de până la 15.000 de lei pentru instalarea de garduri electrice ori alte mijloace asemănătoare permise de lege, ce au ca scop ținerea animalelor la distanță. 

Este ceea ce propune un proiect de ordin pus în dezbatere publică de Ministerul Mediului. Documentul stabilește o schemă de finanțare aferentă acestor scopuri

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Bună dimineața!

Știrile dimineții. Informații importante la început de zi

Grupaj de știri despre ANAF, evoluția euro,...

Bursa de la București / FOTO: Facebook

Bursa de la București începe săptămâna cu pierderi

Scăderi pe majoritatea indicilor în prima ședință a...

Sebastian Burduja / FOTO: gov.ro
Euro - dolar / FOTO: Freepik
Centrala Nucleară de la Cernavodă
Este pentru prima dată când Prada angajează un șef din afară

Agitație în lumea luxului. Prada a pus ochii pe Versace

O tranzacție care ar putea ajunge la 1,5 miliarde de euro.

Casă de schimb valutar / Foto: Oana Pavelescu
Cipuri
Petrol, investiții / sursa: Freepik.com

OPEC+ a prăbușit prețul petrolului american

Cartelul petrolului a confirmat reluarea treptată a...

Exporturi globale
Avionul Rafale
Banca Națională a României

BNR: Cât aur şi valută are, acum, România

BNR informează că la 28 februarie 2025, rezervele...

Investiții / FOTO: Freepik

ABB investește 120 de milioane de dolari în Statele Unite

Extinderea capacităților de producție pentru a răspunde...

Atenție la formularele ANAF / Foto: Freepik
Warren Buffett
Asamblare auto / sursa foto: Freepik.com

Constructorii auto primesc o gură de oxigen de la UE

Perioadă de tranziție de trei ani pentru respectarea...

Lansarea cosmodromul Plesețk

Rusia lansează o rachetă Soyuz în scopuri militare

Lansare reușită a unei rachete Soyuz-2.1b.

Sursa: Reuters
Bursa de Valori București
Bitcoin / FOTO: Freepik
Analistul economic Adrian Negrescu / FOTO: Facebook
Supermarket. Foto: Pexels.com
Euro / FOTO: Freepik
CEC Bank
Avarie la magistrala de termoficare Berceni
Podul Prieteniei Giurgiu-Ruse

Bulgaria amână închiderea Podului Giurgiu - Ruse

Autoritățile bulgare amână închiderea Podului Giurgiu –...

TikTok / sursa foto: Freepik.com / Grinvalds
sursa foto: betsafe.lt

Speed Roulette: Ce este și cum se joacă

Ruleta este printre cele mai populare jocuri de cazino,...

Bitcoin / Foto: Freepik

Criptomonede pe steroizi! Prețurile au explodat peste noapte

Piața criptomonedelor explodează după anunțul lui Trump...


pixel