Ajutor de încălzire. Raluca Turcan recunoaște: Cu toții suntem îngrijorați

Autor: Mara Ivan
Data actualizării:
Data publicării:
Raluca Turcan spune că trebuie făcute și mai multe eforturi
Raluca Turcan spune că trebuie făcute și mai multe eforturi
Reprezentanţi ai administraţiilor publice locale sunt îngrijoraţi de rapiditatea cu care trebuie să acţioneze pentru aplicarea Legii consumatorului vulnerabil, dar îmi doresc foarte mult să nu găsim scuze şi să facem eforturi maxime, astfel încât această lege să fie aplicată de la 1 noiembrie, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Raluca Turcan.

"Această lege (Legea consumatorului vulnerabil, n.r.) se aplică de acum înainte, pe următorii ani, şi atunci noi avem acolo trecut un termen de 25 octombrie, urmând ca evidenţierea şi tot circuitul să se deruleze în luna noiembrie. Legea intră în vigoare la 1 noiembrie. Noi vom transmite formularele tipizate primăriilor, astfel încât ei să poată să înceapă să colecteze solicitările pe noul formular care este diferit de cel care se aplica până acum pe ajutorul de încălzire, iar de la 1 noiembrie să intre în funcţiune acel circuit pe care care l-am spus, de la primării, furnizori, asociaţii de proprietari, înapoi la primării şi plata pe care o facem noi. Reprezentanţi ai administraţiilor publice locale sunt, evident, îngrijoraţi de rapiditatea cu care trebuie să acţioneze pentru aplicarea acestei legi. Cu toţi suntem îngrijoraţi, dar noi la Ministerul Muncii şi ANPIS-uri am creat un comandament de criză în care am lucrat la foc continuu pentru elaborarea normelor, pentru crearea acestor explicaţii pentru ca toate autorităţile şi entităţile implicate să înţeleagă exact ce au de făcut. Mai mult decât atât, am transmis adrese reprezentanţilor structurilor asociative în care am explicat punct cu punct, pas cu pas, ceea ce au de făcut ei ca primari şi reprezentanţi ai UAT-urilor (Unităţi Administrativ-Teritoriale, n.r.). Îmi doresc foarte mult să nu găsim scuze, ci să facem eforturi maxime astfel încât această lege să fie aplicată de la 1 noiembrie", a spus Turcan.

Ministrul de resort a precizat că oamenii pot merge să completeze noile formulare din momentul publicării normelor metodologice în Monitorul Oficial. "Astăzi (vineri, 24 septembrie 2021, n.r.) le-am pus în transparenţă şi cel mai probabil săptămâna viitoare aceste norme vor fi publicate în Monitorul Oficial şi după aceea vor putea să înceapă întâi să analizeze dacă sunt posibili beneficiari şi apoi să completeze formularele", a subliniat oficialul.

Citește și Turcan: Salariul minim ar putea crește cu 8-12%, înainte de sfârșitul anului

Camera Deputaţilor a adoptat, în data de 7 septembrie, în calitate de for decizional, proiectul Legii consumatorului vulnerabil, stabilind că va fi aplicată începând cu 1 noiembrie 2021. Măsurile de protecţie socială pot fi financiare şi non-financiare, acestea fiind finanţate din bugetul de stat, din bugetele locale sau din fonduri europene.

Proiectul stabileşte că ajutorul pentru încălzire se acordă în funcţie de venitul mediu net lunar pe membru de familie sau al persoanei singure, după caz, iar suma aferentă pentru compensarea procentuală se suportă din bugetul de stat. De asemenea, venitul mediu net lunar până la care se acordă ajutorul pentru încălzire este de 1.386 lei/persoană, în cazul familiei, şi de 2.053 lei, în cazul persoanei singure.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Hârtii, documente, acte
Ministerul de Finanțe
Teren agricol / Foto: Freepik
Să ierți pe cineva de datorii înseamnă să nedreptățești

Mii de români scapă de datorii. Cine e vizat

Mii de români scapă de datorii. Cine poate beneficia și...

drone - FOTO: Freepik@kjpargeter
Lapte praf / Foto: Freepik
Donald Trump - FOTO: Agerpres

Piața bursieră în SUA 2026. Început slab pentru Trump

S&P 500 a crescut, dar nu la fel de spectaculos ca...

Cod fiscal / Foto: Freepik
Donald Trump / Foto: Casa Albă
firme inchise - FOTO: Freepik@EyeEm
ANAF
Jensen Huang, CEO Nvidia

China deschide robinetul importurilor de cipuri Nvidia?

Autoritățile chineze au transmis celor mai mari companii...

Documente ANAF. Foto: AI - Freepik.com
doicesti - FOTO: Bogdan Ivan@Facebook
Acordul UE-Mercosur nu poate intra în vigoare fără CJUE și Parlamentul European - FOTO: Freepik
Judecător / Foto: Freepik
Dumitru Chisăliță / Foto: Cristian Nistor / Agerpres
Nicușor Dan - FOTO: Agerpres
Emmanuel Macron la Davos a purtat o pereche de ocherali de soare din cauza unei afecțiuni oculare / Foto: WEF / Flickr
UE. Foto: Freepik.com
consiliul pentru pace - FOTO: Agerpres
Chatgpt. Freepik.com
Economii. Sursa: Freepik.com
Nicusor Dan - FOTO: Agerpres

Probleme tehnice la sistemul de achiziționare a rovinietei

Sistemul de achiziționare a rovinietei este blocat din...

STB București: Prețurile călătoriilor ar putea crește

Primăria Capitalei propune creșterea tarifelor pentru...

Ilie Bolojan / Foto: Facebook

Ilie Bolojan, despre acordul UE-Mercosur

Premierul Ilie Bolojan a explicat că decizia privind...

TikTok. Freepik.com
ilie bolojan - FOTO: Agerpres

pixel