ALDE îl vrea pe Isărescu la BNR. Reacția Liei Olguța Vasilescu

Autor: Matei Ion
Data publicării:
Lia Olguta Vasilescu explică totul
Lia Olguta Vasilescu explică totul
Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a declarat luni că, în urma discuţiei avute cu premierul Viorica Dăncilă, se va merge pe susţinerea lui Mugur Isărescu pentru reînnoirea mandatului acestuia de guvernator al Băncii Naţionale a României. 

"Discuţia pe care am făcut-o astăzi cu doamna prim-ministru ne-a dus la concluzia că vom merge pe reînnoirea mandatului domnului Mugur Isărescu. Deci are susţinerea noastră, iar în viitorul Consiliu de Administraţie, conform ponderii actuale în Parlament, PSD va avea patru locuri şi ALDE un loc, două locuri va avea PNL, iar un loc revine USR", a precizat Tăriceanu, după şedinţa Birourilor permanente reunite ale celor două Camere. 

El a adăugat că "este foarte posibil" ca, în urma deciziei social-democraţilor, să fie inclus în Consiliul de Administraţie al BNR şi reprezentantul UDMR. 

"E foarte posibil ca, în urma deciziei pe care PSD o va lua, să găsim o soluţie pentru includerea în Consiliul de Administraţie şi a UDMR", a susţinut Tăriceanu. 

Citește și: Isărescu poate fi mulțumit de podgoria sa

Deputatul PSD Lia Olguţa Vasilescu, secretar al Camerei, a declarat luni că ea nu va vota pentru menţinerea, în continuare, a lui Mugur Isărescu în funcţia de guvernator al Băncii Naţionale. 

Întrebată dacă este de acord cu susţinerea, în continuare, a lui Mugur Isărescu pentru funcţia de guvernator al Băncii Naţionale, Lia Olguţa Vasilescu a răspuns: "Cu siguranţă nu voi vota. Eu am vorbit în nume personal". 

Ea a spus că este o surpriză decizia coaliţiei de guvernare de a-l susţine pe Mugur Isărescu. 

Vasilescu a adăugat că nu va vota pentru Mugur Isărescu din motive personale, menţionând că nu ştie dacă şi alţi colegi vor face acelaşi lucru. "Nu am de unde să ştiu, nu am vorbit cu nimeni", a mai spus Lia Olguţa Vasilescu. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Freepik.com
Un bărbat citește mai multe documente / Foto: Freepik

2026, un an complicat pentru IMM-uri. Analiză

Pentru IMM-urile din România, 2026 începe sub semnul...

Dosare ANAF. Freepik.com
Kristalina Georgieva / Foto: FMI / Flickr

FMI estimează o scădere a inflaţiei, dar cu o condiţie

Inflația mondială, în recul pe fondul cererii mai slabe...

Lacat. Freepik.com
Foto: Freepik.com

Carlyle caută finanţare în Emirate pentru activele Lukoil

Carlyle discută un posibil parteneriat cu fonduri din...

Două persoane calculează taxe / Foto: Freepik
Lingouri de argint
Bijuteriile indiene se ieftinesc
Planșeul Unirii
Casa de pensii / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos
Reacția pieței la decizia OPEC
Modificarea PNRR
Bitcoin / Foto: Freepik
Ger și viscol
Donald Trump și Jerome Powell
Ministerul Finanțelor
Sediul Bosch / sursa foto: Bosch.de
TVA / Foto: Freepik

Modificare fiscală majoră: fără amenzi în sistemul e-TVA

O modificare importantă în relația dintre contribuabili...

U.S. Immigration and Customs Enforcement
Transelectrica

pixel