Statele Unite, din nou în shutdown: blocaj politic pe fondul scandalului provocat de ICE

Autor: Georgel Simionică
Data publicării:
U.S. Immigration and Customs Enforcement
U.S. Immigration and Customs Enforcement
Guvernul federal al Statelor Unite a intrat sâmbătă într-un shutdown parțial, după ce Camera Reprezentanților nu a reușit să aprobe la timp un acord de finanțare negociat de președintele Donald Trump cu democrații. Blocajul apare pe fondul unei controverse majore, declanșate de uciderea unui cetățean american de către agenți ai Border Patrol, într-un incident petrecut la Minneapolis.

Un blocaj probabil scurt, cu impact limitat

Potrivit administrației americane, oprirea activității guvernamentale ar urma să fie de scurtă durată. Camera Reprezentanților revine din vacanță luni, iar Donald Trump susține public pachetul de finanțare. În plus, mulți americani s-ar putea să nici nu resimtă efectele, deoarece angajații federali considerați „esențiali” - precum militarii sau controlorii de trafic aerian - continuă să lucreze chiar și în timpul unui shutdown, scrie Bloomberg.

Este a doua oară când Congresul eșuează în finanțarea guvernului de la revenirea lui Trump la Casa Albă, anul trecut. Precedentul shutdown, care a durat 43 de zile în toamnă, a fost cel mai lung și mai disruptiv din istoria SUA: ajutoarele alimentare au fost suspendate pentru milioane de familii, mii de zboruri au fost anulate, iar angajați federali au rămas fără salariu mai bine de o lună.

Citește și: WSJ: Trump spune că se revizuiește cazul Alex Pretti. Congresul ar putea tăia finanțarea ICE

Ce instituții sunt afectate și ce rămâne deschis

Actualul shutdown este mai limitat, deoarece o parte din instituții au deja bugetele aprobate până la 30 septembrie, finalul anului fiscal federal. Printre acestea se numără, Departamentul Agriculturii (nu vor fi întreruperi la ajutoarele alimentare), parcurile naționale, serviciile pentru veterani dar și Departamentul Justiției.

În schimb, instituții importante precum Trezoreria, Apărarea, Securitatea Internă, Transporturile, Sănătatea și Munca vor intra formal în procedura de shutdown, conform unui memorandum transmis de Office of Management and Budget.

Directorul OMB, Russ Vought, a declarat că administrația speră ca blocajul să fie rapid rezolvat și că guvernul este pregătit să reia activitatea imediat ce președintele va semna legea de finanțare.

Miza politică: imigrația și cazul Alex Pretti

Criza politică a pornit după moartea lui Alex Pretti, ucis într-o confruntare cu agenți ai Border Patrol. Democrații au refuzat să aprobe bugetul pentru Department of Homeland Security fără introducerea unor restricții clare privind aplicarea legilor imigrației.

Printre cerințele democraților se numără:

  • obligativitatea camerelor video corporale pentru agenți;

  • mandate judiciare pentru anumite operațiuni;

  • interzicerea purtării măștilor de către agenți;

  • stoparea raziilor ample de imigrație.

În urma negocierilor, Donald Trump și liderul democraților din Senat, Chuck Schumer, au convenit asupra unei soluții temporare: finanțarea DHS pentru două săptămâni, timp în care continuă discuțiile, iar restul guvernului să fie finanțat până la 30 septembrie. Senatul a aprobat acordul vineri; Camera Reprezentanților urmează să voteze luni.

Presiune electorală asupra administrației Trump

În ultimele zile, Donald Trump a sugerat că ar putea ajusta campania de deportări a administrației sale. Potrivit sondajelor, măsurile dure privind imigrația au devenit tot mai nepopulare, crescând riscurile politice pentru Partidul Republican înaintea alegerilor de la jumătatea mandatului.

Deocamdată, administrația mizează pe un vot rapid în Cameră pentru a pune capăt celui de-al doilea shutdown - unul mai scurt, dar cu o încărcătură politică mult mai explozivă decât pare la prima vedere.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

TVA / Foto: Freepik

Modificare fiscală majoră: fără amenzi în sistemul e-TVA

O modificare importantă în relația dintre contribuabili...

Transelectrica
U.S. Immigration and Customs Enforcement
Finanțele au clarificat
Jensen Huang, CEO Nvidia
Portul Bandar Abbas
Un bărbat citește mai multe documente / Foto: Freepik
 Seagal si Vladimir Putin
Stație de transformare / Foto: Arhivă
Trofeul FIFA al Cupei Mondiale de Fotbal
Cod galben de ger / Foto: Freepik
Elon MUsk și Donald Trump / Foto: Casa Albă
Viscolul a închis mai multe drumuri
Scoaterea banilor din firmă se complică
Alertă DNSC
Rompetrol
ANAF
Bursă / Foto: Freepik
Stâlpi de înaltă tensiune / Foto: Freepik
Plata POS. Freepik.com
Foto:Freepik.com
e-Factura
Freepik.com
Farmacie. Foto: Freepik.com
Schimb valutar / Foto: Freepik
ANAF / Foto: Oana Pavelescu

pixel