Preşedintele ANAF anunţă controale fără precedent într-un sector cheie
Antifrauda la nivel național:...
Comisia Europeană a decis să trimită un aviz motivat suplimentar României pentru că nu s-a asigurat de faptul că farmaciile sunt plătite la timp pentru produsele medicale eliberate pacienţilor în cadrul programului naţional de asigurări de sănătate, informează un comunicat de presă al Executivul comunitar.
Întârzierile în efectuarea plăţilor generează un impact negativ asupra întreprinderilor prin reducerea lichidităţilor, împiedicarea dezvoltării şi slăbirea rezilienţei. De asemenea, întârzierile limitează capacitatea unei întreprinderi de a pune în aplicare practici mai verzi şi de a adopta transformarea digitală. În contextul economic actual, întreprinderile şi mai ales IMM-urile depind de efectuarea cu regularitate a plăţilor pentru a funcţiona şi a-şi plăti angajaţii.
Articolul 4 din Directiva 2011/7/UE obligă autorităţile publice să îşi plătească facturile în termen de 30 de zile sau de 60 de zile în cazul autorităţilor care furnizează îngrijiri medicale. În temeiul directivei, autorităţile publice sunt obligate să îşi plătească furnizorii la timp, oferind un exemplu pozitiv în combaterea practicilor de plată deficitare din sectorul privat.
Comisia a emis un aviz motivat suplimentar din cauza întârzierilor continue şi sistematice ale Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate în efectuarea plăţilor către farmacii pentru produsele medicale eliberate în cadrul programului naţional de asigurări de sănătate.
Conform informaţiilor furnizate de autorităţile române, pentru cel puţin trei din nouă categorii, efectuarea plăţilor către farmacii se efectuează, în medie, într-un termen cuprins între 65 şi 73 de zile, depăşindu-se termenul de 60 de zile.
Întrucât datele au fost furnizate abia în etapa de răspuns la avizul motivat, Comisia a considerat necesar să emită un aviz motivat suplimentar, astfel încât aceste informaţii să poată fi evaluate oficial pentru eventuale acţiuni viitoare. Acest fapt survine ca urmare a cerinţelor de procedură aferente procedurilor de constatare a neîndeplinirii obligaţiilor.
România are acum la dispoziţie două luni pentru a răspunde preocupărilor exprimate de Comisie. În caz contrar, Comisia poate decide să sesizeze Curtea de Justiţie a Uniunii Europene cu privire la România.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.
Antifrauda la nivel național:...
Autorităţile din România şi...
Casele de marcat, sub control...
Comisia Europeană deschide...
Preşedintele Donald Trump l-a...
Comisia Europeană a transmis...
Banca Națională a României a...
Legea care modifică regimul...
Un ordin recent al Agenția...
Ministerul Dezvoltării,...
Datoria publică a României este...
Președintele SUA, Donald Trump,...
Gigantul farmaceutic danez Novo...
În cadrul unei sesiuni de...
Mai multă siguranță, mai...
Autoritățile introduc noi...
Agenția Națională de...
Președintele Chinei, Xi...
Rata șomajului în formă...
Rusia a lansat în noaptea de...
Guvernul discută vineri o...
Proiectele de acte normative...
Februarie 2026 începe cu...