Ambiții mari: AVION de producție românească. Florin Spătaru: Această companie are tradiţie

Autor: Ciprian Dumitrache
Data actualizării:
Data publicării:
Ministrul Economiei a precizat că i-a transmis o invitaţie omologului său de la Ministerul Apărării Naţionale pentru a vizita împreună compania Aerostar. 
Ministrul Economiei a precizat că i-a transmis o invitaţie omologului său de la Ministerul Apărării Naţionale pentru a vizita împreună compania Aerostar. 
Ministrul Economiei, Florin Spătaru, a declarat că îşi doreşte ca proiect de ţară un avion nou produs de companii româneşti.

Ministrul Economiei a precizat că va face această propunere în cadrul unei întâlniri pe care Ministerul Economiei şi Camera Deputaţilor o vor organiza, marţea viitoare, cu "jucătorii" din industria aeronautică românească.

"Îmi doresc foarte mult ca în urma discuţiilor pe care le vom avea săptămâna viitoare, organizate în urma evenimentului pe care îl realizăm cu Camera Deputaţilor, să aducem la masă toţi jucătorii din industria aeronautică şi să avem un proiect de ţară, un nou avion produs în România, cu ajutorul companiilor din România, utilizat nu numai în România, ci în regiune şi, de ce nu, la nivel mondial", a afirmat ministrul Economiei.

Florin Spătaru a subliniat că România are o tradiţie în acest domeniu şi trebuie să reînceapă cercetarea aeronauticii.

"De ce să nu lansăm aceste provocări? De ce să nu reiniţializăm cercetarea, dezvoltarea în domeniul aeronauticii astfel încât să avem un produs românesc?", a spus ministrul.

O primă discuţie pe acest subiect a fost purtată vineri la compania Aerostar Bacău.

"Din discuţiile preliminare a reieşit că putem să facem un avion pentru partea de training a echipajelor, care să corespundă standardelor internaţionale, dar care să fie produs în România. (...) Numai prin cercetare şi dezvoltare putem să ţinem pasul cu cercetarea tehnologică. Sper ca printr-un astfel de îndemn, mândria noastră de inovatori, de constructori în domeniul aeronauticii să renască, să putem să venim cu un produs nou pe piaţă", a explicat ministrul Economiei.

El a apreciat activitatea desfăşurată la Aerostar din segmentul civil și militar.

"Sunt exemple că în România se poate, putem avea industrie, putem dezvolta capabilităţi pentru industria de apărare, pentru industria civilă, pentru industria aeronautică şi putem să promovăm acest sector la nivel european şi la nivel regional. (...) Această companie are tradiţie şi poate reprezenta un model de succes de tranziţie de la un anumit tip de afaceri către un alt tip de afaceri, combinând atât segmentul militar, cât şi segmentul civil", a adăugat Florin Spătaru.

Ministrul Economiei a precizat că i-a transmis o invitaţie omologului său de la Ministerul Apărării Naţionale pentru a vizita împreună compania Aerostar. 

 

Singurul avion produs de România

 

În august 1982 era prezentat public primul și singurul avion de pasageri construit în România – ROMBAC 1-11 (sau Rombac One-Eleven), iar primul zbor oficial a fost executat în toamna aceluiași an pe aeroportul Băneasa, în fața întregii conduceri a statului român. Zborul inaugural cu pasageri al avionului ROMBAC 1-11 avut loc un an mai târziu, în ianuarie 1983, pe ruta București-Timișoara, iar prima cursă externă a acestui aparat a fost efectuată în martie același an pe ruta București-Londra. Astfel, România devenea primul stat comunist din lume, exceptând URSS, care producea un avion de pasageri cu reacție, motoarele fiind fabricate în țara noastră la uzinele Aerofina și Turbomecanica, sub licență Rolls Royce.

Avionul „Super One-Eleven” a fost folosit pentru zborurile oficiale ale lui Nicolae Ceaușescu timp de 4 ani, între 1986 și 1989. 

Citește mai departe AICI

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Stâlpi de înaltă tensiune / Foto: Freepik
Bursa de pe Wall Street / FOTO: Freepik
Declaratia 100
Foto:Freepik.com
Strângere de mână / FOTO: Freepik
Foto: Pexels.com
Notificare telefon

Eset, avertizare pentru cei care au cont pe Spotify

Conturile Spotify reprezintă active digitale valoroase...

Încărcare mașină electrică / sursa foto: Freepik.com
Papa Francisc

Papa Francisc a murit

A încetat din viaţă Papa Francisc.

Foto: Freepik.com
Kristalina Georgieva / Foto: FMI / Flickr

Scădere uşoară a numărului de firme dizolvate

Numărul firmelor dizolvate, în scădere cu 8,73% în...

Foto: Freepik.com
Sondă / FOTO: Freepik

Producţia de ţiţei a României scade, importurile cresc

Producţia de ţiţei a României a scăzut cu 7, 6% în...

Bursa de Valori de la București / FOTO: Facebook
Sol

Ucraina rămâne fără gaze. Rezervele sunt pe sfârşite

Ucraina ar putea avea nevoie să importe până la 6,3...

Razboiul comercial SUA-China / Foto: Freepik
Nissan / FOTO: Unsplash
Foto: Freepik.com
Boeing 737 Max / FOTO: Unsplash
Protest masiv în New York împotriva lui Donald Trump și Elon Musk
Vânzător stradal într-o localitate din California / Foto: Dave Parker / Flickr
Foto: Freepik.com
Foto: Freepik.com
Gândim alte planuri / FOTO: Freepik

Bancherii, obligați să-și pună mintea la contribuție

În noile condiții generate de războiul tarifelor,...

Bursa de la Tokyo / Foto: Dick Thomas Johnson / Flickr

Cine mai are încredere în dolar?

Indicele dolarului scade sub pragul de 100, în timp ce aliați tradiționali...

Mină de cupru

10 mega-mine care țin planeta în priză: cine dă cupru lumii?

Cererea globală de cupru explodează: investiții de peste...


pixel