Amenzi rutiere 2019. O noutate de ultim moment

Autor: DCBusiness Team
Data publicării:
Vor fi trei tipuri de procese-verbale
Vor fi trei tipuri de procese-verbale
Se pare că schimbările nu se mai termină. Anul trecut a fost modificat termnul limită pentru plata amenzii, care, tot din 2018, va fi achitată într-un cont unic. Acum, se introduce un nou model de proces-verbal. Ar fi al treilea și toate vor fi folosite pentru amenzile rutiere. În orice caz, așa se preconizează, conform unei inițiative legislative lansată în dezbatere plublică de Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice.

Pănă la aplicare mai e însă cale lungă, având în vedere că este nevoie de aprobarea Guvernului și, firește, de publicarea actului normativ în Monitoriul Oficial.

Inițiatorii susțin că noul model de proces-verbal vine să răspundă modificărilor aduse acestui domeniu prin Legea privind măsuri de eficientizare a achitării amenzilor contravenționale, aflată deja în vigoare încă din vara anului trecut.

Pentru ce sunt primele două?

Ce aduce nou acest proces-verbal? El prevede posibilitatea de a plăti jumătate din minimul amenzii în termen de 15 zile de la data aplicării acesteia, dar și contul IBAN al acelui cont unic unde trebuie vărsate sumele respective.

Citește și Amenzi rutiere. Cum și unde pot fi plătite în 2019

De precizat că, începând cu 16 ianuarie 2019 vor fi oficial folosite alte două modele de proces-verbal. Unul pentru situațiile în care constatarea faptelor contravenționale este făcută de agentul constatator, direct sau cu mijloace tehnice, al doilea numai pentru cazurile în care sunt utilizate exclusiv mijloace tehnice.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

foto: pexels.com
Titluri Tezaur / FOTO: Pagina de Facebook a Ministerului Finanțelor
Apă și canalizare / FOTO: Freepik
Eoliene

Sistemul energetic din România, salvat de vânt

România se sprijină pe vânt pentru a evita o pană majoră...

Vameși
Foto: Pexels.com
Stâlpi de înaltă tensiune / Foto: Freepik
Ședința de Guvern / Foto: gov.ro
Curs valutar. Sursa: Freepik.com
prețul la gaze / Foto: Freepik
Finante. Freepik.com

Date INS: Creştere modestă a economiei României în 2025

Avans modest al PIB-ului României în 2025.

Nuclearelectrica
Sediul Ministerului Finanțelor / Foto: Silviu Matei / Agerpres
ANAF / Montaj foto: DCBusiness
Trafic intens pe autostradă / Foto: Freepik
Termocentrală

Grupul 6 de la Rovinari reintră oficial în producție

Rovinari pornește Grupul 6 – un pas decisiv pentru...

Foto: Oana Pavelescu
Nicușor Dan
Freepik.com
Codul Muncii. Freepik.com

Salariul minim creşte cu 11% în Ungaria

Premierul Ungariei, Viktor Orban, a anunţat joi...

Freepik.com

ANAF creşte numărul controalelor efectuate de la birou

ANAF, informare privind ţintele asumate în PNRR.

Asigurare auto RCA / Foto: Freepik
O unitate Gazprom / FOTO: Pagina de Telegram a companiei

Veniturile Rusiei din petrol şi gaze s-au prăbuşit

Veniturile Rusiei din petrol şi gaze au scăzut...

Date biometrice / Foto: Freepik

Modificări majore în procedura cazierului judiciar

Cazierul judiciar intră într-o nouă eră digitală, după...

Oleoductul Drujba

pixel