Americanii au o problemă cu ei îșiși. Cum a ajuns o reclamă superbă să fie hulită

Autor: Oana Pavelescu
Data publicării:
Problemele morale nerezolvate pe care americanii le au față de trecutul și chiar prezentul lor, se revarsă peste granițele SUA și ajung să afecteze restul lumii în cele mai neașteptate moduri.

Dior a pregătit minuțios o campanie de promovare a parfumului bărbătesc Sauvage, cuvântul în franceză însemnând sălbatic.

Reclama ajunsă în SUA, cuvântului Sauvage (Savage) i s-a dat tenta de barbar și necivilizat. De ce? Pentru că reclama include imagini cu un amerindian care dansează ritualic în timpul unui apus de soare, scenă care se petrece în deșertul Mojave.

Rasismul stă la baza roboților albi

Mulți au sărit ca arși când au văzut imaginea cu amerindianul dansând, dar în mod ipocrit ignoră faptul că marea majoritate a acestei populații este ținută în rezervații după ce au fost deposedați în mod abuziv de pământurile lor de însuși statul american în secolul al XVII-lea.

Și mai mult decât atât, faptul că personajul principal al acestei reclame și imaginea parfumului este Johnny Depp este trecută cu vederea. Mai mult, este trecută cu vederea și faptul că Depp a declarat în 2011 că are strămoși Cherokee.

Așadar, pentru că SUA are aceste probleme și nici nu știe să le gestioneze, reacționează disproporționat și ilogic, motiv pentru care casa Dior a fost nevoită să retragă reclama.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

TVA / Foto: Freepik

Modificare fiscală majoră: fără amenzi în sistemul e-TVA

O modificare importantă în relația dintre contribuabili...

Alertă DNSC
Rompetrol
ANAF
Bursă / Foto: Freepik
Stâlpi de înaltă tensiune / Foto: Freepik
Plata POS. Freepik.com
Foto:Freepik.com
e-Factura
Freepik.com
Farmacie. Foto: Freepik.com
Schimb valutar / Foto: Freepik
ANAF / Foto: Oana Pavelescu
Construcții / sursa foto: Freepik.com / ksandrphoto
Guvernul României
Donald Trump
Unul dintre sediile companiei Novo Nordisk / FOTO: Site-ul oficial al companiei
Petarde confiscate
Contor de gaze / Foto: Freepik
Inspectori ANAF
Xi Jinping l-a îndepărtat pe generalul Zhang Youxia / Ilustrație: Oana Pavelescu
Benzinărie / Foto: Freepik
Oameni pe stradă / FOTO: Freepik
Rușii continuă bombardamentele / Foto: Președinția Ucrainei
Ședință de guvern

pixel