Americanii pot face cumpărături direct prin ChatGPT

Autor: Simona Haiduc
Data publicării:
Cumpărături ”inteligente” / FOTO: Freepik
Cumpărături ”inteligente” / FOTO: Freepik
La o solicitare formulată în limbaj obișnuit, ChatGPT propune idei de produse cu o scurtă descriere, un rezumat al opiniilor consumatorilor și linkuri către site-uri comerciale pentru achiziția finală.

Este acum posibil să faci cumpărături direct prin ChatGPT, chiar dacă actul de cumpărare necesită încă trecerea printr-un site terț, a anunțat OpenAI. Această nouă funcționalitate estompează și mai mult granița dintre interfața de inteligență artificială (IA) generativă și motorul de căutare.

Pe baza unei cereri exprimate în limbaj firesc, ChatGPT oferă idei de produse, o scurtă descriere, un rezumat al recenziilor clienților și linkuri către comercianți online pentru finalizarea comenzii. Serviciul, disponibil în Statele Unite de luni, va deveni progresiv accesibil pe toate piețele unde este prezent ChatGPT, inclusiv pentru utilizatorii care nu au cont. Inițial limitat la o bază de date, ChatGPT a început să integreze conținuturi de pe internet în răspunsurile sale, apropiindu-se astfel de modelul motorului de căutare Google. Prin integrarea funcției de cumpărături, OpenAI intră și mai clar în competiție directă cu filiala Alphabet.

„Pornește, pur și simplu, o conversație”

„Cumpărăturile online pot fi obositoare”, explică OpenAI într-un comunicat. „În loc să derulezi prin pagini de rezultate” – o referire clară la Google – „poți pur și simplu să pornești o conversație. Pune întrebări suplimentare, compară produse și concentrează-te pe ce e important, totul în limbaj natural.” OpenAI limitează momentan gama de produse la modă, frumusețe, casă și electronică, „urmând să extindă oferta în funcție de feedback”.

Pentru a contracara apariția altor asistenți IA concurenți, Google a integrat propriul său asistent, Gemini, în motorul său de căutare. Acesta oferă un răspuns generat de IA, afișat în partea de sus a paginii, înaintea linkurilor clasice către site-uri relevante. Potrivit site-ului specializat TechCrunch, OpenAI nu va primi niciun comision din veniturile generate prin cumpărăturile realizate prin ChatGPT.

Un miliard de căutări

„Căutarea a devenit una dintre funcționalitățile noastre cele mai populare și cu cea mai mare creștere”, a dezvăluit OpenAI, care susține că a înregistrat peste un miliard de căutări în ultima săptămână. 

Rezultatele afișate „sunt selectate în mod independent și nu reprezintă reclame”, subliniază startupul, marcând astfel o diferență față de Google, care oferă posibilitatea de a plăti pentru o poziționare mai bună în rezultatele căutării. OpenAI va adăuga în curând memoria în procesul de cumpărături, ceea ce îi va permite lui ChatGPT să ofere sugestii mai relevante, adaptate gusturilor și nevoilor fiecărui utilizator.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Finante. Freepik.com
Hidroelectrica
Stâlp de înaltă tensiune / Foto: Freepik
Freepik.com
Curs valutar. Sursa: Freepik.com
Alexandru Nazare
Foto: Pexels
Foto: Freepik.com
Ședință de guvern
Contor de gaze / Foto: Freepik
Nicusor Dan
Ilie Bolojan / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos

Ilie Bolojan a anunțat cum vrea să repornească economia

Guvernul lucrează la un pachet complex de măsuri pentru...

Poluare / Foto: Freepik
Contor de gaze / Foto: Freepik
Banca Națională a României / Foto: Oana Pavelescu
The Washington Post / Foto: DCBusiness

The Washington Post anunță concedieri masive

The Washington Post a început miercuri o rundă amplă de...

Lingouri de aur
Porțile de Fier
Foto: BVB
Freepik.com
UE a aprobat împrumutul pentru Ucraina
Foto: Mihai Ciobanu

pixel