Analiză. România importă fier-beton în timp ce combinatul Liberty Galați e în colaps. De ce s-a ajuns aici

Statul pune sechestru pe utilajele combinatului, în timp ce concordatul preventiv atârnă de un fir de ață

Agenția Națională de Administrare Fiscală a instituit sechestru asigurător pe peste 500 de utilaje și echipamente de producție ale combinatului Liberty Galați, potrivit informațiilor publicate de Profit.ro. Măsura vine în plină procedură de concordat preventiv, în care se află combinatul pentru a evita insolvența. În paralel, pe rolul Tribunalului Galați se află o cerere de deschidere a procedurii de insolvență, iar creditorii principali – bănci, furnizori și instituții ale statului – au transmis deja zeci de înscrieri și măsuri de executare.

Administratorii concordatari CITR și Euro Insol, numiți în vara anului 2025, au preluat controlul planului de restructurare, însă tabloul financiar al combinatului arată un declin sever. În 2024, Liberty Galați a raportat o cifră de afaceri de puțin peste 2 miliarde de lei și o pierdere netă de peste 1,6 miliarde de lei, al treilea an consecutiv cu rezultat negativ. Capitalul propriu s-a prăbușit, iar gradul de îndatorare a crescut la niveluri pe care nici măcar Sidex-ul din anii ’90 nu le mai atinsese.

România importă fier-beton pentru că producția internă a devenit prea scumpă și prea instabilă

Paradoxul real al industriei siderurgice românești este că țara are o cerere record de oțel, în special pentru infrastructura finanțată prin PNRR, dar combinatul care ar fi trebuit să fie pilonul producției interne nu mai poate concura nici măcar cu importurile venite de la mii de kilometri. Nu cererea lipsește, ci capacitatea de producție rentabilă.

Liberty Galați se confruntă cu costuri uriașe, începând cu energia, materia primă, mentenanța utilajelor vechi și finanțarea insuficientă a activității. Din acest motiv, oțelul produs la Galați ajunge, în multe situații, să fie mai scump decât oțelul importat din Turcia, Grecia, Bulgaria sau Ucraina, chiar și după includerea costurilor de transport maritime și terestre.

Constructorii mari – UMB, Strabag, WeBuild, Porr – preferă să cumpere oțel din import pentru că livrările sunt stabile, prețurile sunt predictibile, iar calitatea este uniformă. Combinatul nu mai poate garanta continuitatea, având secții care funcționează sporadic, întârzieri la aprovizionare și probleme majore de cash-flow.

^{Miliardarul Sanjeev Gupta}

GFG Alliance, promisiuni nerealizate și lipsă de capital. De ce a eșuat strategia lui Sanjeev Gupta

Grupul GFG Alliance, condus de miliardarul Sanjeev Gupta, a preluat combinatul promițând investiții de anvergură, modernizarea furnalelor, construirea unei oțelării electrice și tranziția către producția cu emisii reduse. În realitate, investițiile anunțate s-au transformat în planuri amânate la nesfârșit, iar capacitățile tehnologice ale combinatului au rămas la nivelul preluării din 2019.

Declinul financiar al GFG la nivel global, după prăbușirea fondului Greensill în 2021, a afectat direct finanțarea unităților din Europa, inclusiv pe cea din România. Zeci de active ale grupului au intrat în insolvență sau au fost vândute sub presiune, iar Liberty Galați nu a făcut excepție. Fără capital proaspăt, combinatul a intrat într-o spirală negativă din care nu a mai reușit să iasă.

Cine trebuia să supravegheze combinatul? Statul român a asistat pasiv la prăbușirea unui activ strategic

Liberty Galați este un combinat strategic pentru România, prin dimensiunea sa, prin rolul în lanțul de aprovizionare și prin impactul asupra industriei și forței de muncă. Cu toate acestea, statul român nu a avut un mecanism real de supraveghere. Ministerul Economiei nu au monitorizat implementarea angajamentelor din privatizare și nici nu a intervenit în momentul în care pierderile s-au acumulat.

La rânsul său, Consiliul Concurenței ar fi trebuit să monitorizeze mult mai atent Liberty Galați, deoarece combinatul avea o poziție strategică și aproape dominantă pe piața oțelului din România. Instituția avea obligația să urmărească dacă investitorul GFG Alliance respectă angajamentele asumate la preluare, dacă reducerea capacităților de producție distorsionează piața și dacă România devine nejustificat dependentă de importuri. De asemenea, Consiliul trebuia să verifice eventuale practici anticoncurențiale, să analizeze riscurile sistemice generate de prăbușirea combinatului și să avertizeze Guvernul atunci când producția internă s-a prăbușit în timp ce cererea națională creștea. Faptul că nu a intervenit la timp a contribuit decisiv la dezechilibrul actual, în care o țară cu consum record de oțel depinde masiv de importuri, iar combinatul său principal este aproape blocat.

ANAF a început executările abia atunci când blocajul financiar se instalase deja. Mult prea târziu pentru a preveni colapsul operațional. În Germania sau Franța, combinatele mari sunt supravegheate constant, iar statul intervine prin garanții, restructurări negociate sau planuri industriale naționale. În România, controlul a fost formal, iar comunicarea cu GFG minimală.

Poate fi tras la răspundere investitorul? Ce responsabilități are GFG Alliance

Sanjeev Gupta poate fi tras la răspundere pe trei paliere. În primul rând, contractual, dacă autoritățile demonstrează că obligațiile din contractul de privatizare nu au fost îndeplinite. În al doilea rând, comercial, în procedura de insolvență, unde creditorii pot bloca accesul grupului la active și pot cere schimbarea administratorilor. În al treilea rând, penal, dacă se constată fapte precum gestiune frauduloasă, raportări neconforme sau extragere ilegală de capital.

Indiferent de calea aleasă, statul român trebuie să clarifice în premieră ce se întâmplă când un investitor privat eșuează în administrarea unui activ strategic industrial.

Ce șanse mai are combinatul să fie salvat și de cine depinde viitorul său

Soarta combinatului depinde acum de trei actori: creditorii, statul și investitorul. Salvarea ar putea veni fie prin preluarea unității de către un investitor strategic, fie printr-un parteneriat în care statul garantează credite pentru retehnologizare.

Există interes din Turcia, India și Asia pentru capacități mari de producție în Europa, însă nivelul actual al datoriilor, plus sechestrul ANAF, complică orice tranzacție. Dacă nici statul, nici creditorii nu identifică rapid o soluție, combinatul riscă să ajungă într-o insolvență profundă, cu efecte sociale devastatoare: aproape 5.000 de angajați direct afectați și alte zeci de mii în industriile conexe.

Liberty Galați este astăzi simbolul unei combinații toxice între management privat defectuos și absența totală a supravegherii strategice a statului. România rămâne o piață imensă pentru oțel, dar fără un producător capabil să o acopere. Iar ca această contradicție să nu devină definitivă, cineva trebuie să își asume responsabilitatea – fie investitorul, fie statul, fie amândoi.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.