Angajații unei bănci au furat 140.000 de euro din contul unei persoane

Autor: DCBusiness Team
Data publicării:
O femeie stă la calculator / Foto: Freepik
O femeie stă la calculator / Foto: Freepik
Doi funcţionari bancari sunt urmăriţi penal de procurori, după ce ar fi sustras din contul unei persoane în vârstă de 64 de ani aproximativ 140.000 de euro, a informat, vineri, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti.

Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, joi, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti au pus în mişcare acţiunea penală împotriva a două persoane, cercetate sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de acces ilegal la un sistem informatic, efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos, fals informatic şi fals în înscrisuri sub semnătură private.

În esenţă, arată sursa citată, în sarcina primei persoane, funcţionar bancar, în vârstă de 25 ani, procurorii au anchetatorii au reţinut că în data de 4 februarie 2021, în calitate de funcţionar bancar, profitând de faptul că avea cunoştinţă despre datele personale şi bancare ale persoanei vătămate în vârsta de 64 de ani, a procedat la introducerea, fără drept, de date informatice în sistemul informatic al băncii, respectiv nume, prenume, adresa de e-mail şi număr de telefon, în vederea activării serviciului de internet banking pe conturile persoanei vătămate. După ce a dobândit accesul la serviciul de internet banking a răscumpărat unităţile de fond deţinute de persoana vătămată la respectiva unitate bancară, sumele rezultate fiind utilizate pentru transferuri în interes personal.

Citește și: Specialiştii anticipează o depreciere a leului în următoarele 12 luni

Ulterior, spun procurorii, în perioada 1 noiembrie 2021-11 ianuarie 2023, a accesat, fără drept, contul de internet banking al persoanei vătămate în vârsta de 64 de ani, şi a efectuat în mod fraudulos un număr de 140 de operaţiuni de transfer de fonduri în conturile sale personale, cauzând persoanei vătămate un prejudiciu de 137.286,15 euro şi 5.748,38 lei.

În sarcina celei de-a doua persoane, tot funcţionar bancar, în vârstă de 28 de ani, procurorii au reţinut că în data de 29 aprilie 2022, în calitatea sa de funcţionar bancar, profitând de faptul că avea cunoştinţă despre datele personale şi bancare ale persoanei vătămate, a modificat, fără drept, în sistemul informatic al băncii datele informatice aparţinând persoanei vătămate cu cele ale inculpatului în vârstă de 25 de ani, respectiv numărul de telefon şi adresa de e-mail, în scopul efectuării unor operaţiuni financiare frauduloase de transfer de fonduri din conturile bancare ale persoanei vătămate.

"Faţă de cei doi bărbaţi a fost luată măsura reţinerii pentru 24 de ore, iar, ulterior, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti au dispus măsura preventivă a controlului judiciar faţă de persoana în vârstă de 28 de ani, pe o perioadă de 60 de zile, şi totodată au propus luarea măsurii arestării preventive faţă de inculpatul în vârstă de 25 de ani, pe o perioadă de 30 zile, de către judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Bucureşti", informează Parchetul. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Curtea Constituțională a României / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos
Contor de gaze și energie electrică
Noi taxe și impozite / Foto: Freepik
Dumitru Chisăliță / Foto: Agerpres
New York
Andrew Ross Sorkin
Foto: Freepik.com

Honda și Toyota, îngrijorate de inițiativa „Made in Europe”

Producătorii auto japonezi și britanici își exprimă...

Cash / FOTO: Freepik

Cum influențează IRCC și ROBOR rata la creditul ipotecar

Alegerea între IRCC și ROBOR nu este doar o chestiune...

ANAF
Marile studiouri americane cer suspendarea tehnologiei video lansate de proprietarul TikTok - FOTO: Freepik@DC Studio
calatori SUA - FOTO: Freepik@italoparnaiba5

Reguli mai stricte pentru turiștii care călătoresc în SUA

Autoritățile americane anunță că noile reguli mai...

Foto: pexels.com
Euro. Foto: Freepik.com
Nicusor Dan

Nicușor Dan, anunț de ultimă oră

Nicușor Dan, președintele României, face un anunț de ultimă oră legat de...

Piața muncii din București, ușoară scădere lunară - FOTO: Freepik@Drazen Zigic

Piața muncii din București, ușoară scădere lunară

Numărul salariaților din Capitală, ușor mai mic față de...

Diana Buzoianu

Avize de mediu mai rapide și digitalizare totală în 6 luni

Ministerul Mediului anunță o reformă majoră cu impact...

Ferma. Foto: Pexels.com
Bursa de la București /FOTO: Facebook BVB

BVB pierde 7,36 miliarde de lei într-o săptămână

Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a înregistrat săptămâna...

Casa Națională de Pensii, anunț pentru pensionari

Casa Națională de Pensii a publicat cifrele oficiale. Ce...

Pe telefon / FOTO: Freepik
Radu Miruță, ministrul Economiei
Inteligență artificială/ FOTO: Freepik

România, sub media UE la utilizarea AI de către tineri

Aproape două treimi dintre tinerii din UE folosesc...

ANPC continuă controalele / Foto: Arhivă
Sultan Ahmed bin Sulayem
autostrada boita cornetu - FOTO: Captură video@Cristian Pistol
asfaltare. Freepik.com
Șofer de camion / Foto: Freepik
RAdu Miruță - FOTO: Agerpres
Record istoric de turiști români în Bulgaria. Creștere de peste 50% față de perioada prepandemică - FOTO: Arhivă personală
Keir Starmer - FOTO: Agerpres

pixel