ANPC vrea un sistem de semnalizare a prezenţei cititorului de contor

Autor: Mara Ivan
Data actualizării:
Data publicării:
O propunere către ANRE
O propunere către ANRE
ANPC va propune Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) introducerea unui sistem de semnalizare a prezenţei fizice, pe teren, a cititorului de contor, astfel încât consumatorul să fie informat asupra momentului citirii indexului de consum.

Potrivit Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, propunerea instituţiei vizează obţinerea asigurării că citirea contoarelor de către personal specializat se realizează de fapt.

Pe de altă parte, ANPC consideră că cea mai simplă soluţie pentru rezolvarea problemei calculului facturilor la energie ar fi respectarea Legii nr. 123/2012 a energiei şi gazelor naturale care prevede că ANRE poate aproba devansarea aplicării calendarului de implementare a sistemelor de măsurare inteligentă, în condiţiile unor analize cost-beneficiu ce demonstrează existenţa avantajelor şi la nivelul consumatorilor.

ANPC a verificat, în ultima perioadă, reclamaţiile depuse de consumatori, la nivelul întregii ţări, referitoare la modul în care sunt calculate facturile la energie.

Potrivit instituţiei, una dintre cauzele cele mai frecvente ale nemulţumirilor este o informare insuficientă a consumatorilor de către furnizorii de energie cu privire atât la importanţa transmiterii indexului către aceştia, periodic, cât şi la consecinţele neducerii la îndeplinire a acestui act.

O altă cauză este lipsa personalului sau existenţa unui personal insuficient pentru citirea contoarelor/indexului consumat, pentru o verificare a transmiterii valorii corecte a acestuia, astfel încât facturile să poată fi calculate pe baze corecte de consum.

"În scopul asigurării că citirea contoarelor de către personal specializat se realizează de fapt, ANPC va propune Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) introducerea unui sistem de semnalizare a prezenţei fizice, pe teren, a cititorului de contor, astfel încât consumatorul să fie informat asupra momentului citirii indexului de consum. ANPC consideră, însă, că cea mai simplă soluţie pentru rezolvarea problemei calculului facturilor la energie ar fi respectarea Legii nr. 123/2012 (a energiei şi a gazelor naturale, n.r.), art. 66, alin. 4, care prevede că ANRE poate aproba devansarea aplicării calendarului de implementare a sistemelor de măsurare inteligentă, în condiţiile unor analize cost-beneficiu ce demonstrează existenţa avantajelor şi la nivelul consumatorilor, iar alegerea acestei soluţii este mai avantajoasă decât cea a instalării contoarelor clasice", subliniază comunicatul citat.

Cu toate că la alin. 1 al Legii nr. 123/2012, art. 66, se vorbeşte despre rentabilitate din perspectiva operatorului economic, alin. 4 subliniază faptul că, în această situaţie, cel mai important este consumatorul şi drepturile acestuia, precizează ANPC.

"Alături de colegii noştri de la ANRE, supraveghem piaţa şi căutăm soluţii pentru a nu mai întâmpina, pe viitor situaţii similare. Fie şi doar un singur consumator vătămat, pentru noi nu reprezintă puţin", a precizat Horia Constantinescu, preşedintele ANPC.

Citește și Facturile care i-au îngrozit pe români. Virgil Popescu: Cineva ar trebui să pună regulă în piaţă

"Am văzut şi eu acele facturi şi cred că ori sunt greşite, ori cineva ar trebui să pună regulă în piaţă. ANRE este cel care verifică piaţa. Eu nu am văzut decât câteva cazuri prezentate în presă, dar fac încă un apel, cum am făcut şi în ianuarie, ANRE să-şi facă treaba să supravegheze piaţa şi să controleze piaţa, iar la persoane fizice, inclusiv Protecţia Consumatorului să intre peste furnizorii respectivi şi să verifice acest lucru", a afirmat Popescu, la Parlament, întrebat de ce vin facturi la energie de 7.000-8.000 lei.

Ministrul a mai spus că furnizorii urmează să aibă discuţii în Parlament, la comisiile unde se află în dezbatere ordonanţa de urgenţă pe energie.

În legătură cu faptul că preţurile se raportează la consumul de anul trecut şi mulţi consumatori s-au plâns că acest lucru nu încurajează reducerea consumului, Virgil Popescu a spus că trebuie găsit în Parlament un mijloc de stimulare.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Dosare ANAF. Freepik.com
Vânzare online / Foto: Freepik
Investiții / Foto: Freepik
Documente
Volodimir Zelenski și Donald Trump / Foto: Reuters / Kevin Lamarque
Delegațiile din Ucraina și SUA
REMAT
Uzină Ford / Foto: Flickr

Ford pune frână producţiei de vehicule electrice

Ford reduce drastic gama de vehicule electrice.

Atacurile cibernetice au devenit normă în spațiul digital din România
Fermieri / Foto: Freepik

25 de milioane de euro sprijin pentru fermierii români

Fermierii români vor beneficia de un sprijin financiar...

Dronă militară / Foto: Freepik
Uzină auto / Foto: Flickr
Casă de schimb valutar / Foto: Oana Pavelescu
Supermarket. Freepik.com
Factura. Freepik.com
Taxe / Foto: DCBusiness
Industrie. Foto: Pexels.com
Banca Națională a României

BNR: ROBOR a scăzut, însă IRCC a ajuns la o valoare record

Veşti bune pentru românii care au credite în lei...

Energia, călcâiul lui Ahile al Europei / Foto: Freepik
Foto: Pexels.com

Tinerii îngroaşă rândurile şomerilor

În trimestrul III al anului 2025, rata de ocupare a...

Wall Street. Foto: Freepik.com
Sediul Băncii Centrale Europene / Foto: BCE / Flickr
Foto: Freepik.com
Grecia
BVB
Diana Buzoianu

pixel