ANPIS: Numărul beneficiarilor de ajutor social a scăzut cu 1.807 persoane în mai 2023

Autor: DCBusiness Team
Data publicării:
Sunt datele prezentate de ANPIS
Sunt datele prezentate de ANPIS
Numărul beneficiarilor de ajutor social (venit minim garantat) a fost, în mai 2023, de 163.192 persoane, cu 1,807 mai puţine faţă de luna anterioară, potrivit datelor centralizate de Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (ANPIS).

Cei mai mulţi beneficiari au fost înregistraţi în judeţele Dolj (10.351), Bacău (9.245), Teleorman (686) şi Buzău (7.595), iar cei mai puţini în Bucureşti (243) şi în judeţele Ilfov (852) şi Timiş (1.354).

Suma medie plătită în luna martie de statul român beneficiarilor de ajutor social a fost de 302,88 lei, în timp ce suma totală plătită s-a ridicat la 49,427 milioane de lei.

Cea mai mare valoare a sumei medii plătite (drepturi curente) a fost înregistrată în judeţele Sălaj (398.20 lei), Braşov (365,69 lei) şi Mureş (365,3 lei).

Venitul minim garantat (VMG) este unul dintre cele mai importante programe de promovare a incluziunii sociale şi de combatere a sărăciei. Actul normativ care reglementează acest program este Legea nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu completările şi modificările ulterioare.

Potrivit acestei legi, venitul minim garantat se asigură prin acordarea unui ajutor social lunar, care se calculează ca diferenţă între nivelul venitului minim garantat prevăzut de lege şi venitul net lunar al familiei sau al persoanei singure.

BTA: Sistemul bancar bulgar raportează un profit de 1,3 miliarde de leva la 31 mai 2023

La sfârșitul lunii mai 2023, sistemul bancar din Bulgaria a înregistrat un profit de 1,3 miliarde de leva (echivalentul a 663,109 milioane de euro), înregistrând o creștere de 564 milioane de leva (73%) față de profitul înregistrat în primele cinci luni ale anului 2022.

Costurile legate de deprecierea activelor financiare evaluat la valoarea justă prin profit sau pierdere la finalul lunii mai 2023 erau de 165 milioane de leva (faţă de 199 milioane de leva la 31 mai 2022).

La 31 mai 2023, activele totale ale sistemului bancar erau de 161,8 miliarde de leva şi faţă de finalul lunii aprilie au crescut cu 1,9 miliarde de leva (1,2%). Dinamicile bilanţului de active şi pasive în luna de raportare au fost de asemenea influenţate de operaţiunile legate de achiziţionarea BNP Paribas Personal Finance S.A. - sucursala Bulgaria - de către Eurobank Bulgaria AD.

Rata de acoperire a lichidităţii la 31 mai 2023 era 251,7% (262,6% la 30 aprilie). Rezervele de lichidităţi (liquidity buffers) erau de 45,2 miliarde de leva, iar ieşirea de lichidităţi netă s-a ridicat la 18 miliarde de leva (45,3 miliarde de leva, şi, respectiv, 17,2 miliarde de leva, la finalul lunii aprilie).

Valoarea brută totală a creditelor şi a avansurilor în mai a crescut cu 913 milioane de leva (0,9%), la 107,4 miliarde de leva. Creanţele asupra instituţiilor de credit au scăzut cu 126 milioane de leva (0,7%), la 17,1 miliarde de leva. Portofoliul brut de împrumuturi al sistemului bancar a crescut cu 1,1 miliarde de leva (1,2%), la 90,3 miliarde de leva. Creşterea a fost înregistrată pe segmentul creditelor acordate gospodăriilor (cu 518 milioane de leva, 1,5%), corporaţiilor non-financiare (cu 453 milioane de leva, 1%), altor corporaţii financiare (cu 61 milioane de leva, 0,8%) şi sectorului administraţiei publice (cu 35 milioane de leva, 3,7%).

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Un bărbat citește mai multe documente / Foto: Freepik

2026, un an complicat pentru IMM-uri. Analiză

Pentru IMM-urile din România, 2026 începe sub semnul...

Dosare ANAF. Freepik.com
Kristalina Georgieva / Foto: FMI / Flickr

FMI estimează o scădere a inflaţiei, dar cu o condiţie

Inflația mondială, în recul pe fondul cererii mai slabe...

Lacat. Freepik.com
Foto: Freepik.com

Carlyle caută finanţare în Emirate pentru activele Lukoil

Carlyle discută un posibil parteneriat cu fonduri din...

Două persoane calculează taxe / Foto: Freepik
Lingouri de argint
Bijuteriile indiene se ieftinesc
Planșeul Unirii
Casa de pensii / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos
Reacția pieței la decizia OPEC
Modificarea PNRR
Bitcoin / Foto: Freepik
Ger și viscol
Donald Trump și Jerome Powell
Ministerul Finanțelor
Sediul Bosch / sursa foto: Bosch.de
TVA / Foto: Freepik

Modificare fiscală majoră: fără amenzi în sistemul e-TVA

O modificare importantă în relația dintre contribuabili...

U.S. Immigration and Customs Enforcement
Transelectrica
Finanțele au clarificat

pixel