Apel ferm al liderilor economici: Stabilitatea și direcția europeană, priorități esențiale

Autor: DCBusiness Team
Data publicării:
Radu Burnete
Radu Burnete
Mediul economic rămâne unit, responsabil şi orientat către stabilitate, se arată în mesajul directorul executiv al Confederaţiei Patronale Concordia, Radu Burnete, transmis în contextul procesului electoral din România.

"România traversează în aceste zile o criză politică fără precedent generată de aceste ingerinţe externe în procesul electoral, care are deja consecinţe economice semnificative. Mesajul nostru este ferm: mediul economic rămâne unit, responsabil şi orientat către stabilitate. Vreau să fiţi siguri că toţi liderii şi antreprenorii, alături de angajaţii companiilor pe care le reprezentăm, fac tot posibilul ca economia să rămână stabilă, chiar şi în astfel de vremuri complicate. Încrederea în direcţia europeană şi în piaţa liberă rămâne un pilon fundamental pentru mediul de afaceri. Luni este o zi normală de lucru pentru noi, iar de la instituţiile statului avem aşteptarea să ia decizii fundamentate care să ţină cont de implicaţiile economice şi sociale. Îndemn toţi politicienii să fie atenţi la semnalul pe care l-au primit. Oamenii sunt frustraţi de corupţie, bani publici risipiţi şi un stat care adesea îi tratează cu dispreţ. Schimbarea acestor practici şi atitudini trebuie să înceapă imediat", a spus Radu Burnete.

Potrivit comunicatului organizaţiei, în paralel cu organizarea unui proces electoral corect, Guvernul trebuie să se concentreze pe acele măsuri care vor stabiliza deficitul şi economia.

"Suntem aici şi gata de dialog pentru a identifica cele mai bune soluţii. Este nevoie ca toate forţele pro-democratice şi pro-europene să lucreze împreună astfel încât România să fie mai puternică la capătul acestei crize", a mai spus Radu Burnete. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Dosare SAF-T / Foto: Freepik
România, harta regiunilor istorice / Foto: Freepik
Mașini în parcare / Foto: Freepik
Fabrica. Foto: Pexels.com
Bosch
Sondă de foraj

OMV și NOC confirmă descoperiri majore de țiței în Libia

Libia revine în prim-planul energetic: noi descoperiri...

Florin Barbu
Curs valutar. Foto: Freepik.com
Bani. Freepik.com
Grafic / FOTO: Freepik
Christine Lagarde, șefa Băncii Centrale Europene / Foto: BCE / Flickr
Alexandru Nazare / Foto: gov.ro
Curtea Constituțională a României / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos
Eoliană / Foto: Freepik
Bursa de pe Wall Street / FOTO: Freepik
Alexandru Nazare / Foto: Facebook
Poștașul vine cu plicul / FOTO: Poșta Română
Sediu Agenției Naționale de Integritate
Reabilitare termică a unui bloc / Foto: Arhivă
ANAF
Black Friday / Foto: Freepik

Cum să nu iei țeapă de Black Friday

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor...

OpenAI
Aptiv, Ineu
Lucrători manevrează o vană de pe o conductă de gaze

pixel