Atanasiu: Avem un deficit de 150.000 de angajați

Autor: Mihai Paul
Data actualizării:
Data publicării:
Mulți români vor petrece mini vacanța de 1 Mai la mare
Mulți români vor petrece mini vacanța de 1 Mai la mare
Companiile din turism cer Guvernului un dialog mai bun pentru a rezolva problemele din sistem.

Legea Turismului nu aduce soluţii. Promovarea României este o chestiune pe care 17 asociaţii de profil din România au prezentat-o atât Guvernului cât şi Parlamentului, nu doar o dată, ci de zeci de ori, de sute de ori, şi prin documente, şi verbal. Cheia, din punctul nostru de vedere, este parteneriatul public-privat", a declarat luni preşedintele Eurolines, Dragoş Anastasiu, în cadrul unei conferinţe organizată luni la sediul Consiliului Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR).

Acesta precizează că dacă vom lăsa promovarea României la Ministerul Turismului "probabil vom avea acelaşi succes ca în ultimii 30 de ani, că nu schimbăm nimic".

"Legea Turismului, deşi ne-o dorim, deşi poate să aibă o semnificaţie, în forma actuală nu are, eu personal îmi doresc foarte mult ca în Parlament să se aducă modificările necesare", a afirmat omul de afaceri.

Citește și:Oferte de vacanțe reduse și cu 54%, la Târgul de Turism

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Ședință de guvern
Documente ANAF. Foto: Freepik.com
Bursa de Valori de la București / FOTO: Facebook
Sediul Ministerului Finanțelor / Foto: Silviu Matei / Agerpres
Mână care ține cheile unei locuințe / Foto: Freepik

2026, anul deciziilor grele pentru cei care vor o casă

Perspectivele pieței de creditare în prima jumătate a...

Clădire de birouri / Foto: Unsplash
Strangere de mana. Foto: Pexels.com
Casă de schimb valutar
Liberty Galați
Oameni așteaptă autobuzul într-o stație din București / Foto: STB

CGMB spune „nu” scumpirii biletelor și auditului la STB

Consilierii generali ai Consiliul General al...

Vameși
Cosmin Marinescu
Groapă de gunoi
Freepik.com
Ghișeu

ROBOR continuă să scadă pentru a doua zi consecutiv

Indicele ROBOR la trei luni, în funcție de care se...

Ciprian Ciucu, primarul Capitalei
Bursa de Valori București
Vot în Parlamentul European / Foto: PE
Premierul britanic Keir Starmer și președintele Chinei Xi Jinping / Foto: Cabinerul premierului britanic
Lukoil

Lukoil își vinde divizia internațională către Carlyle Group

Grupul petrolier rus Lukoil a anunțat joi că a ajuns la...

Buton / Foto: Freepik
Roman Abramovici / Foto: Mark Freeman / Flickr
Contabili / Foto: Freepik
Adrian Negrescu / Foto: Agerpres

pixel