Armele chimice au fost interzise inutil? Ce s-a întâmplat cu convenția de la Geneva

Utilizarea armelor chimice a început de fapt în antichitate atunci când armata ateniană a otrăvit sursele de apă a orașului asediat Kirra, cu plante toxice, în timp ce o altă utilizare a armelor chimice a avut loc atunci când forțele Peloponeziene au folosit fum de sulf împotriva orașului Platea.

În Evul Mediu, armata mongolă a adoptat o abordare mai înfricoșătoare și a folosit trebucheți pentru a-și catapulta morții, care fuseseră infectați de ciuma în timpul asediului orașului Caffa.

Câteva secole mai târziu, primul efort de a interzice armele chimice a venit în 1675, când Franța și diferite state germane au semnat Acordul de la Strasbourg, care interzicea utilizarea gloanțelor otrăvite. Majoritatea națiunilor occidentale au fost de acord cu interdicții similare, care au fost sugerate într-o serie de tratate internaționale semnate din 1874 până în 1907.

Cu toate acestea, aceste eforturi au făcut puțin pentru a descuraja strategii militari să ia în considerare modalitățile prin care ar putea fi folosite arme chimice, inclusiv gazul. În timpul războiului civil american, profesorul John Doughty a propus tragerea proiectilelor cu clor pe gaz în trupele confederației, în timp ce soldatul confederat Isham Walker a sugerat să arunce canistrele cu gaz otrăvitor din baloane. Niciuna dintre părți nu a folosit de fapt astfel de metode pentru a-și ucide dușmanul, dar la numai 60 șaizeci de ani mai târziu, gazul otrăvitor și-a făcut oribilul debut pe câmpurile de luptă ale Frontului de Vest în timpul Primului Război Mondial.

De ce este periculoasă aviația militară a Coreei de Nord

Germania a fost învinuită și blamată că a introdus arma chimică în război însă acest lucru a fost numai în primele săptămâni când soldații au arubcat grenade lacrimogene care fuseseră create pentru uzul poliției în 1912.

Gazul nu a fost foarte eficient și nici nu a fost la fel de insidios ca ceea ce a urmat. În octombrie 1914, germanii au tras 3.000 de proiectile conținând clorosulfat de dianisidină, un iritant pulmonar, în armata britanică de la Neuve-Chapelle, dar substanțele chimice au fost efectiv incinerate de încărcătura explozivă, iar britanicii nu au fost conștienți că gazul a fost chiar utilizat. În ianuarie 1915, un alt efort, de data aceea, folosind bromură de xilil iritant, a fost tras asupra trupelor ruse din Bolinov, dar vremea rece a împiedicat lichidul să se vaporizeze.

Deși armele chimice erau infeiciente, utilizarea lor a marcat un moment de cotitură crucial, cel puțin prin faptul că au fost ignorate interdicțiile existente.

La 22 aprilie 1915, în timpul celei de-a doua bătălii de la Ypres, lumea a înțeles curând cât de puternic poate fi gazul otrăvitor când au fost utilizate aproape 170 de tone de clor pe o lungime de patru mile a frontului. Peste 1.100 de trupe coloniale franceze și algeriene au fost ucise. Cu toate acestea, germanii au fost atât de șocați de impact, încât nu au reușit să profite din plin de atac.

La sfârșitul războiului, gazele folosite includeau clorul, iperita, bromul și fosgenul, iar armata germană a fost cel mai prolific utilizator al războiului cu gaze. În timp ce gazul a fost eficient pentru a elimina pozițiile inamicului, nu a reușit să devină o armă decisivă, în parte deoarece măsurile anti-gaz au devenit tot mai sofisticate. Primele măsuri anti-gaze erau doar tampoane de bumbac înmuiate în bicarbonat de sodă, iar până la terminarea războilui soluțiile anti-gaz implicau aparate de respirat cu filtre care foloseau cărbune sau substanțe chimice care neutralizaru gazul.

În timp ce efectele fizice erau adesea agonizante, doar pentru 3 la sută dintre cei gazați s-au dovedit fatale, dar sute de mii de foști soldați au experimentat efecte de durată, inclusiv traume psihologice suferind din cauza lor timp de ani de zile după încheierea războiului.

Convenția de la Geneva, adoptată de Societatea Națiunilor în 1925, interzice utilizarea agenților chimici și biologici în război. Cu toate acestea, nu a interzis dezvoltarea, producerea sau chiar stocarea unor astfel de arme. Drept urmare, multe națiuni au fost de acord cu astfel de interdicții, în timp ce încă stochează ca precauție pentru a putea răspunde în cazul unui atac cu arme chimice.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.