Arta ca investiție. Suzana Vasilescu dezvăluie câteva dintre secretele acestei piețe

Autor: DCBusiness Team
Data publicării:
Valoarea operelor de artă nu scade nici chiar pe timp de criză
Valoarea operelor de artă nu scade nici chiar pe timp de criză
EXCLUSIV
Suzana Vasilescu, galerist și consilier de artă, invitata emisiunii „D`ECONOMIC NEWS”, a vorbit, la DCNews și DCBusiness, despre arta ca investiție.

”Arta a fost întotdeauna o formă interesantă de investiție, care în timp de criză a reușit să-și păstreze valoarea, acest lucru datorându-se și colecționarilor care, în vremuri de criză, nu vând lucrări. Astfel că, dacă marfă nu este pe piață, valoarea se păstrează. Pentru că majoritatea colecționarilor importanți care au colecții foarte importante, aleg să nu vândă în timp de criză și așa se stabilizează, cumva, piața”, a spus Suzana Vasilescu în cadrul emisiunii moderate de Alex Vlădescu.

Încotro trebuie să ne îndreptăm atenția? 

În ceea ce privește o eventuală investiții, înainte de toate, oamenii ar trebui să-și îndrepte atenția în special spre arta contemporană, spune invitata jurnalistului Alex Vlădescu. Iar asta pentru că ”în România s-a dezvoltat o piață absolut interesantă în acest sens. Există case de licitație care cresc cotele artiștilor, există galerii care merg la târguri internaționale de artă, există muzee internaționale care sunt foarte atente la ce se întâmplă în România, pentru că în România există o multitudine de artiști foarte interesanți. Și atunci, ca alternativă și de investiție, dar și financiară, cred că arta contemporană și faptul că poți să ai la tine acasă un artist tânăr și să susții un artist este foarte important”, a subliniat experta.. 

Dar ce ar trebui să știe cineva care vrea să pornească pe acest drum?

”De sute de ani există un sistem foarte bine pus la punct în acest sector al artei. Și anume că persoana interesată să-și formeze o colecție ar trebui, în primul rând, să viziteze artiști și galerii. Galerii comerciale de artă sunt peste tot în lume, în România sunt foarte multe galerii, unde cei care le trec pragul găsesc nu doar artiști interesanți, dar și consilieri. Pentru că asta facem noi din papucii noștri de galeriști: îi îndrumăm pe oameni ce ar fi bine să cumpere, stăm de vorbă cu ei, înțelegem ce le place, le recomandăm și alți artiști, alte galerii. Este un sistem care se numește primary market. Există și o piață secundară, care funcționează puțin diferit: colecționarul care a cumpărat de la o galerie, vinde mai departe printr-o casă de licitație, astfel că respectiva lucrare este repusă într-un circuit al pieței și ajunge la un alt colecționar, dar din secondary market. 

Ce cred că trebuie să știe orice om care își dorește să investească este că trebuie să facă un research. Este foarte mult acces la informație în zilele noastre: sunt foarte multe reviste, site-uri unde pot fi găsite informații despre artă și artiști, a precizat Suzana Vasilescu.

Există un buget pe care ar trebuie să-l dețină o persoană care ar vrea să investească în artă?

”Primesc foarte des această întrebare și de fiecare dată răspund la fel: și la târguri, și la galerii, prețurile pornesc de la câteva sute de euro, poate chiar de la 100 de euro, până la zeci de mii  de euro, sute de mii de euro, depinde de inspirația pe care o ai, de bugetul de care dispui. Dar cred că important că oamenii trebuie să înțeleagă faptul că arta nu este o opțiune, este o necesitate”, a subliniat ea. 

Multe alte detalii interesante le veți afla urmărind tot interviul.

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Plată online / Foto: Freepik
Alexandru Nazare, ministrul de Finanțe
Mașină veche, o rablă / FOTO: Facebook AFM

Programul Rabla, modificat. Câţi bani veţi primi

Ghidul Rabla Auto a intrat în dezbatere publică....

Legea mirosului. freepik.com
Freepik.com
Factură energie electrică
Freepik.com
Donald Trump / Foto: Casa Albă / Daniel Torok
foto: pexels.com
Aur vs argint. Freepik.com
Foto: Facebook Hidroelectrica

Schimbări majore în facturile Hidroelectrica

Hidroelectrica transmite clarificări referitoare la cota...

Conductă de transport
Contabili / Foto: Freepik
Întâlnirea dintre Donald Trump și Vladimir Putin în Alaska

Ce vrea Putin în schimbul unui acord de pace în Ucraina

Putin cere cedarea Donbasului și renunțarea Ucrainei la...

TVA
Birou. Foto: Freepik.com
Nunta. Freepik.com
Contabili
Muncitori / FOTO: Freepik
Factura. Foto: Pexels.com
Nord Stream 2
Uzina Volkswagen din Wolfsburg, Germania
Criptomonezi / Foto: Freepik
Google
Intrarea în salina Praid / Foto: Alex Nicodim / Inquam Photos
Bursa de Valori București / Foto: BVB.ro

pixel