ASF: Creștere considerabilă a numărului de investitori pe piața de capital autohtonă

Autor: DCBusiness Team
Data actualizării:
Data publicării:
Piața de capital / sursa foto: Freepik.com
Piața de capital / sursa foto: Freepik.com
La sfârșitul primului trimestru al anului existau 191.743 investitori pe piața românească de capital, numărul acestora stabilind un nou record.

Totodată, la sfârşitul anului trecut, numărul investitorilor pe piaţa de capital autohtonă se situa la 178.545, potrivit datelor Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), ceea ce arată o creștere de peste 6,8%

"Piaţa de capital din România continuă să înregistreze evoluţii pozitive şi în 2024, atingând noi maxime istorice, ceea ce reflectă nivelul semnificativ de interes şi de încredere de care aceasta beneficiază", susţin reprezentanţii ASF.

Totodată, capitalizarea pieţei reglementate administrate de Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a înregistrat o creştere de 14,3%, în primele cinci luni din acest an, de la 294,25 miliarde de lei la sfârşitul anului 2023, la aproape 336,3 miliarde de lei, la finele lunii mai.

Avansul a fost consemnat pe fondul aprecierii cotaţiilor acţiunilor listate, indicele principal BET înregistrând un randament de peste 14%, şi al încheierii cu succes a unei oferte publice iniţiale (IPO), de aproximativ 700 de milioane de lei.

Astfel, după ce a înregistrat cea mai mare IPO la nivel european în 2023, piaţa de capital autohtonă a confirmat din nou potenţialul ridicat de finanţare a economiei româneşti, oferta din 2024 fiind, de asemenea, supra-subscrisă pe ambele tranşe - de retail şi instituţional.

Totodată, evoluţii pozitive s-au înregistrat în acest an şi pe segmentul organismelor de plasament colectiv în valori mobiliare (OPCVM) autorizate de ASF.

"Subscrierile nete pozitive pe acest segment au atins nivelul de 2,33 miliarde de lei la finele lunii mai. Mai mult, subscrierile nete pozitive pe OPCVM au înregistrat lună de lună creşteri, de la 322 milioane de lei în ianuarie la 574 milioane de lei în mai, în contextul înregistrării unor subscrieri record la nivelul pieţei de fonduri deschise şi închise, în anul 2024", se precizează în comunicat.

În ceea ce priveşte structura portofoliilor OPCVM, aceasta este orientată cu precădere spre instrumentele financiare cu venit fix. Aproximativ 58% dintre subscrieri au fost, la sfârşitul lunii mai, în fonduri care investesc preponderent în instrumente cu venit fix, 23% în fonduri de acţiuni (în creştere de la 15% la finele lunii martie), iar 19% în fonduri multi-active echilibrate şi multi-active flexibile.

"Autoritatea de Supraveghere Financiară este preocupată în permanenţă de îmbunătăţirea cadrului de reglementare a pieţei de capital româneşti, având în vedere că aceasta poate reprezenta o alternativă relevantă de finanţare pentru firmele autohtone faţă de metodele tradiţionale. Piaţa de capital are nevoie de cât mai multe măsuri de dezvoltare şi de intervenţie cât mai rapidă prin mai multe proiecte legislative, care să aducă beneficii concrete atât economiei României, cât şi firmelor locale prin facilitarea accesului la finanţare", notează sursa citată.

Reprezentanţii ASF subliniază că, printre altele, urmăresc simplificarea procedurilor atragerii de capital de către companii, creşterea posibilităţilor pentru autorităţile locale de a obţine finanţare pe piaţa de capital, dar şi protejarea investitorilor şi crearea unui mecanism facil de investire.

În acest sesn, instituţia derulează un amplu şi riguros proces de implementare a obiectivelor evidenţiate în Strategia naţională privind dezvoltarea pieţei de capital din România pentru perioada 2023 - 2026.

ASF este autoritatea naţională, înfiinţată în anul 2013, şi contribuie la consolidarea cadrului integrat de funcţionare a celor trei sectoare, care însumează peste zece milioane de participanţi.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

ANAF SAF-T
Pilonul III de pensii / Foto: freepik.com

ASF consolidează cadrul de autorizare în Pilonul III

Autoritatea de Supraveghere Financiară a adoptat și...

Oameni pe stradă / Foto: Oana Pavelescu
Reguli mai dure pentru executorii judecătorești
Sorin Grindeanu și Ilie Bolojan / Foto: George Călin / Inquam Photos
Asigurarea locuințelor / Foto: Freepik
Pușculiță / Foto: Freepik

ASF dă liber la transfer fără penalități în pensiile private

ASF schimbă regulile pentru prospectele fondurilor de...

Casa de schimb valutar / Foto: Oana Pavelescu
Curtea Constituțională a României / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos
Transelectrica
Ilie Bolojan / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos
Contor de gaze și energie electrică
Noi taxe și impozite / Foto: Freepik
Dumitru Chisăliță / Foto: Agerpres
Viscol

ANM: Cod galben de ninsoare și viscol în București

Vremea se va răci considerabil în București în...

New York
Andrew Ross Sorkin
Lei / sursa foto: Freepik.com @Vlad Ispas
Cișmea / Foto: Freepik

AFM preia peste 500 de proiecte de infrastructură din PNRR

Guvernul se pregătește să investească aproape un miliard...

Foto: pexels.com
Foto: Freepik.com

Honda și Toyota, îngrijorate de inițiativa „Made in Europe”

Producătorii auto japonezi și britanici își exprimă...

Cash / FOTO: Freepik

Cum influențează IRCC și ROBOR rata la creditul ipotecar

Alegerea între IRCC și ROBOR nu este doar o chestiune...

ANAF
Marile studiouri americane cer suspendarea tehnologiei video lansate de proprietarul TikTok - FOTO: Freepik@DC Studio
calatori SUA - FOTO: Freepik@italoparnaiba5

Reguli mai stricte pentru turiștii care călătoresc în SUA

Autoritățile americane anunță că noile reguli mai...

Euro. Foto: Freepik.com
Nicusor Dan

Nicușor Dan, anunț de ultimă oră

Nicușor Dan, președintele României, face un anunț de ultimă oră legat de...

Piața muncii din București, ușoară scădere lunară - FOTO: Freepik@Drazen Zigic

Piața muncii din București, ușoară scădere lunară

Numărul salariaților din Capitală, ușor mai mic față de...


pixel