Audierile candidaților pentru șefia CNA și ASF, amânate

Autor: DCBusiness Team
Data publicării:
Preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, a declarat marţi că audierile candidaţilor pentru Consiliul Naţional al Audiovizualului şi Autoritatea de Supraveghere Financiară au fost amânate pentru săptămâna viitoare. 

"Întâlnirea de azi a fost programată doar pentru a discuta despre ASF şi CNA. Am acceptat propunerea, solicitarea grupurilor PNL şi UDMR să se amâne voturile în plen de mâine, pentru că sunt plecaţi la Congresul PPE şi atunci, în mod firesc, trebuie să amânăm şi audierile în comisii, pentru că ar fi fără precedent să se audieze în comisii astăzi propunerile pentru ASF şi CNA şi abia peste o săptămână să fie votul în plen. Atunci decizia luată a fost să amânăm şi comisiile pentru săptămâna viitoare marţi şi miercuri votul în plen", a afirmat Dragnea, la Palatul Parlamentului, după reuniunea grupurilor PSD de la Cameră şi Senat. 

El a adăugat că decizia cu privire la candidatul pe care PSD îl va susţine pentru preşedinţia ASF va fi luată "zilele astea". 

Întrebat cum comentează faptul că Viorel Ştefan are de gând să candideze la şefia ASF indiferent de poziţia PSD, Dragnea a răspuns: "Vorbiţi cu domnul Ştefan. Dacă domnul Ştefan şi ceilalţi colegi ar învăţa, la câtă experienţă şi păr alb au, să fie mai tăcuţi, ar fi mult mai bine".

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Vameși
Liberty Galați
Ghișeu

ROBOR continuă să scadă pentru a doua zi consecutiv

Indicele ROBOR la trei luni, în funcție de care se...

Ciprian Ciucu, primarul Capitalei
Bursa de Valori București
Vot în Parlamentul European / Foto: PE
Premierul britanic Keir Starmer și președintele Chinei Xi Jinping / Foto: Cabinerul premierului britanic
Lukoil

Lukoil își vinde divizia internațională către Carlyle Group

Grupul petrolier rus Lukoil a anunțat joi că a ajuns la...

Buton / Foto: Freepik
Roman Abramovici / Foto: Mark Freeman / Flickr
Contabili / Foto: Freepik
Adrian Negrescu / Foto: Agerpres
Se schimbă Codul fiscal / Foto: Freepik
Freepik.com
Birou. Foto: Freepik.com
Bani. Freepik.com

Se schimbă banii în România. Anunţ de la BNR

Schimbare privind bancnotele româneşti.

Freepik.com
Foto: REUTERS
colaj foto pexels.com
Adrian Nica, șeful ANAF
HoReCa. Pexels.com
Lei și lingouri de aur / Foto: DCBusiness
Cargo GNL / sursa foto: Freepik.com / sharpiloandrey
Dumitru Chisăliță, președintele AEI
INS a publicat cifrele evoluției șomajului în România

ANOFM: Creştere a ratei şomajului

A crescut rata şomajului la finalul anului 2025.

Mugur Tolici
Benzinărie / Foto: Freepik
Muncitor în construcții / FOTO: Freepik

pixel