România la 1 Decembrie: trecut glorios, prezent plin de întrebări grele
Ziua de 1 Decembrie nu este...
„Am luat ca reper ceea ce s-a întâmplat în ultima perioadă de timp cu salariul minim. Am avut în 2024 o creştere de salariu minim la 3.700 brut. În 2025 am avut încă o creştere a salariului minim: a crescut la 4050 lei pe brut, net undeva la 2.570 lei.
Pe net avem o creştere de 10% a salariului. Asta înseamnă că puterea de cumpărare a celor cu salariul minim va fi erodată complet, doar din cauza inflaţiei.
Dacă te uiţi pe ceea ce urmează să se întâmple în 2026 – pentru că măsurile deja sunt anunţate: îngheţarea pensiilor, a salariilor în sectorul bugetar, la îngheţarea unor prestaţii sociale, lucruri deja asumate – dacă ţii cont de prognozele oficiale care zic că în 2026 salariul mediu brut va ajunge la 9.213 lei – asta arată documentele oficiale, dacă ţii cont că avem o lege din toamna anului trecut care a transpus directiva cu salariul minim şi că în această lege ai un prag minim şi un prag maxim în care salariul minim care va trebui stabilit pentru 1 ianuarie 2026 trebuie să se încadreze între minim 47 şi maxim 52, salariul mimim de la 1 ianuarie va trebui să crească undeva la 4.330 lei.
În condiţiile unor decizii deja luate, ţinând cont şi de inflaţia prognozată pentru anul viitor, la sfârşitului anului care vine vom mai face un pas în spate, în sensul în care puterea de cumpărare va continua să se erodeze atât pentru salarii cât şi pentru pensii şi vom ajunge undeva la sfârşitul anului viitor ca puterea de cumpărare să fie cea pe care am avut-o la sfârşitul anului 2023. Mai pierdem încă un an ca putere de cumpărare. În 2025 de întoarcem în 2024 iar la sfârşitul anului viitor vom mai da încă un an înapoi”, a explicat Dumitru Costin.
VIDEO:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.
Ziua de 1 Decembrie nu este...
ANAF a pus în dezbatere publică...
Activele Pilonului II au urcat...
Argintul urcă la un nou maximum...
Preşedintele Franţei, Emmanuel...
Numărul total al cardurilor active din România a ajuns,...
Elveţienii sunt chemaţi...
Cod galben de inundaţii în şase...
ANAF a publicat în transparență proiectul de ordin care...
Pachetul doi de măsuri fiscale...
UE deblochează legea pentru...
Peste 6.500 de avioane A320...
Guvernul schimbă HG 1096...
Europa se află în fața unei...
Produsele românești domină...
Rosneft, cel mai mare producător de petrol al Rusiei, a...
Două petroliere implicate în...
Banca Transilvania și BT...
Banca americană JPMorgan se confruntă cu un val de...
Vineri a fost adoptat proiectul...
BVB a închis pe roşu ultima şedinţă de tranzacţionare a...