Austria caută și alte VACCINURI. INCREDIBIL la cine au apelat

Autor: Mara Ivan
Data publicării:
Cancelarul Austriei, Sebastian Kurz
Cancelarul Austriei, Sebastian Kurz
Şeful guvernului austriac, Sebastian Kurz, a declarat marţi că a discutat cu preşedintele rus, Vladimir Putin, despre utilizarea vaccinului Sputnik V în Austria, deşi a condiţionat-o de aprobarea sa de către Uniunea Europeană, relatează EFE.

'Am vorbit la telefon cu Vladimir Putin, suntem în contact permanent cu ambasadorul Rusiei şi cu societăţile de producţie din Rusia', a declarat Kurz în faţa presei, adăugând că aceste discuţii s-au referit atât la o 'aprovizionare potenţială' cu ser rusesc 'în cazul unei autorizaţii din partea EMA' (Agenţia Europeană a Medicamentului), cât şi la posibilitatea de a colabora la producerea vaccinului împotriva COVID-19.

Dintre cele 27 de ţări membre ale UE, doar Ungaria a achiziţionat şi a început să utilizeze vaccinul rusesc, în timp ce Slovacia a primit primele 200.000 de doze, dar încă nu a început să le injecteze. Kurz a insistat din nou asupra planurilor sale de colaborare cu Israel şi Danemarca, în afara Uniunii Europene, pentru cercetarea şi producerea de noi vaccinuri pentru a contracara eventualele mutaţii ale virusului COVID-19 în următorii ani.

'Cu siguranţă vom avea nevoie de 30 milioane de vaccinuri, de aceea ne concentrăm pe cooperarea cu Danemarca şi Israel pentru cercetare şi producţie', a spus el, indicând că mai multe ţări şi-au manifestat interesul de a se alătura acestei cooperări, dar fără să ofere mai multe detalii.

Citește și Donald și Melania Trump s-au vaccinat în secret

Cancelarul austriac justificase anterior această strategie în afara UE prin faptul că EMA 'este prea lentă în aprobarea vaccinurilor şi există probleme în ceea ce priveşte furnizarea de seruri de către companiile farmaceutice'.

'Trebuie să ne pregătim pentru mai multe mutaţii şi nu ar trebui să depindem în continuare doar de UE în materie de producere a vaccinurilor de a doua generaţie', a insistat Kurz, care a spus că numeroşi oameni de ştiinţă prevăd că populaţia va trebui să se imunizeze de mai multe ori în următorii ani.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Un bărbat citește mai multe documente / Foto: Freepik
Bani / Foto: DCBusiness
Ministerul Finanțelor
Banca Naționala a României
Forumul Economic Mondial de la Davos

Roxana Mânzatu participă la reuniunea de la Davos

Vicepreședinta executivă a Comisiei Europene pentru...

Exploatare minieră de suprafață / Foto: Freepik
Casă de schimb valutar / Foto: Oana Pavelescu
Stație trafo
Jens-Frederik NIELSEN, premierul Groenlandei
Avertizarea de ger, prelungită de meteorologi

ANM: val de frig prelungit până pe 22 ianuarie

România intră într-o perioadă prelungită de ger, după ce...

Donald Trump
Mark Carney, premierul Canadei, și Xi Jinping, președintele Chinei
Contor de gaze și energie electrică
Transgaz

Decizia ANRE cu efecte directe pentru gaze, GNL și hidrogen

Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul...

Bani

Semnal de la BNR: de ce nu scad încă dobânzile în România

Datele publicate de Banca Naţională a României arată o...

Gerasimos Contoguris Director PC Philip Morris Romania

Philip Morris România recunoscută ca Angajator de Top

Philip Morris România a primit certificarea Angajator de...

Portul Constanța
Service auto / Foto: Freepik
Ferma. Foto: Pexels.com
Lucrători manevrează o vană de pe o conductă de gaze
Bursa de Valori București
factura. Freepik.com
Emmanuel Macron / Foto: Banca Mondială / Flickr
Semnarea acordului Mercosur. Foto: Agerpres

Acordul UE - Mercosur, semnat. Principalele declaraţii

Uniunea Europeană şi Mercosur au semnat sâmbătă la...

Foto: Freepik.com
Freepik.com
Vama Nădlac / Foto: Virgil Simonescu / Inquam Photos
Foto: pesa.pl

Două noi rame PESA ajung duminică la Bucureşti

Două rame electrice regionale PESA sunt în curs de...


pixel