Tranzacția reprezintă o investiție de circa 330 milioane de euro. Laboratorul german nu este cotat, deocamdată, la bursă, dar intenționează să un astfel de demers în iulie, vizată fiind platforma Nasdaq, din Statele Unite, cu scopul de a atrage fonduri prin plasarea de acțiuni.
De altfel, Peter Altmaier a subliniat că guvernul din care face parte dorește consolidarea sectoarelor germane de știință și biotehnologie, adăugând că Berlinul nu va avea nici o influență asupra strategiei comerciale a grupului. ”Guvernul federal a decis să investească în această întreprindere promițătoare în speranța că acest lucru va permite firmei să accelereze programele de dezvoltare și să-i furnizeze mijloacele de exploatare de mare potențial”, a menționat oficialul german.
Citește și Covid-19. Primele vaccinuri nu vor face minuni! Ce rost au
CureVac s-a aflat în vizorul autorităților americane, care au declarat chiar că și-ar dori să cumpere compania germană, afirmație care a stârnit o reacție vehementă din partea Berlinului. În acest context, guvernul federal s-a văzut obligat să adopte măsuri de consolidare a capacității sale de a bloca preluările ostile a întreprinderilor germane din sectorul sănătății.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.
Februarie 2026 începe cu...
Ministerul Finanţelor a...
Perspectivele pieței de creditare în prima jumătate a...
Pensiile private obligatorii...
Tribunalul Galați a admis...
Consilierii generali ai Consiliul General al...
Autoritatea Vamală Română a...
Proiectul Economic@BNR, dedicat...
Românii au început anul 2026...
Indicele ROBOR la trei luni, în funcție de care se...
Consilierii municipali se...
Autoritățile fiscale, federația...
Deputatul USR Claudiu Năsui...
Președintele Chinei, Xi...
Grupul petrolier rus Lukoil a anunțat joi că a ajuns la...
Google încearcă să calmeze...
Autoritățile germane au...
Autoritatea de Supraveghere...
Dreptul Fiscului de a stabili...