Banca Transilvania a preluat OTP Bank România

Autor: DCBusiness Team
Data publicării:
Banca Transilvania
Banca Transilvania
Banca Transilvania a semnat vineri contractul pentru achiziţionarea a 100% din acţiunile OTP Bank România, precum şi a altor companii din Grupul OTP România, inclusiv OTP Asset Management SAI şi OTP Leasing România IFN, preţul total al tranzacţiei ridicându-se la 347,5 milioane de euro.

Potrivit unui raport al BT, remis Bursei de Valori Bucureşti, cu o zi în urmă Consiliul de Administraţie al BT a aprobat perfectarea acestei tranzacţii.

"Dorim să precizăm că, atât Banca Transilvania, cât şi OTP Bank România SA vor acţiona ca entităţi separate până la finalizarea tranzacţiei. Ulterior semnării şi în vederea integrării entităţilor amintite mai sus în cadrul Grupului Financiar BT, vor fi demarate şi derulate procedurile legale pentru obţinerea tuturor aprobărilor necesare din partea autorităţilor competente", se spune în raport.

Într-un comunicat remis AGERPRES, Banca Transilvania precizează că, în urma acestui acord, OTP Group vinde subsidiarele sale din România, marcând ieşirea de pe piaţa românească. Finalizarea tranzacţiei este estimată în câteva luni, după primirea aprobărilor din partea BNR şi a Consiliului Concurenţei.

După primirea aprobărilor autorităţilor, Banca Transilvania va fuziona cu OTP Bank România. OTP Group va asigura o tranziţie cât mai uşoară pentru clienţi şi angajaţi până când integrarea în Grupul Banca Transilvania va fi finalizată. Până atunci, OTP Bank România şi subsidiarele sale vor continua să-şi onoreze angajamentele faţă de clienţi.

"Pentru Grupul Banca Transilvania, achiziţia afacerii OTP Group în România este o oportunitate de a ne întări poziţia de lider pe piaţă şi de a contribui la consolidarea pieţei bancare din România. Continuăm planurile noastre ambiţioase pentru creşterea organică a băncii, cu menţinerea interesului pentru viitoare oportunităţi de achiziţii. Mulţumim echipei OTP Group pentru ceea ce a construit în ţara noastră şi pentru discuţiile pragmatice, care au dus la rezultate pozitive. Le spunem bun venit la BT clienţilor şi angajaţilor OTP Bank România", a declarat Horia Ciorcilă, preşedintele Consiliului de Administraţie al Băncii Transilvania.

În această etapă, din partea clienţilor OTP Bank România nu este nevoie de nicio acţiune, ei vor beneficia de aceleaşi condiţii de până acum în relaţia cu OTP România. Banca îşi menţine angajamentele faţă de Bethlen Gabor Foundation şi va continua să colaboreze cu clienţii săi în termenii şi condiţiile existente, incluzând servicii oferite în mai multe limbi/bilingv, unde este necesar.

"Banca noastră a parcurs un drum lung, de 20 de ani, în România, timp în care am înregistrat o creştere organică semnificativă, însă pentru noi a devenit tot mai clar că nu ne putem atinge obiectivul strategic de creştere fără achiziţii, iar în viitor vedem puţine perspective în acest sens. Sunt încrezător în ceea ce priveşte clienţii OTP, că vor continua să beneficieze de servicii de înaltă calitate şi de produse financiare moderne. Mulţumesc echipei OTP Bank România, colegilor din management, pentru dedicare şi muncă asiduă, care au stat la baza creşterii băncii şi a standardelor de calitate oferite", a afirmat Sandor Csanyi, preşedinte şi director general al OTP Bank.

Consultanţii Băncii Transilvania în această tranzacţie au fost: Barclays Bank Ireland PLC (consultant financiar), Filip & Company (consultant juridic) şi PwC România (consultant due diligence).

Banca Transilvania este cea mai mare bancă din România şi din sud-estul Europei. Ca bancă universală, acoperă toate segmentele de clienţi şi linii de business în sectorul financiar. Are ˆ20% cotă de piaţă, peste 4 milioane de clienţi, circa 10.000 de angajaţi, soluţii de online banking şi 500 de sedii în 180 de localităţi.

OTP Bank România este o bancă universală. Din 2004, OTP Bank, unul dintre grupurile bancare cu cea mai rapidă creştere din Europa Centrală şi de Est, a fost acţionarul semnificativ al OTP Bank România. OTP Bank România are 2,64% cotă de piaţă în funcţie de active, aproape 420.000 de clienţi persoane fizice, peste 22.000 de clienţi Corporate şi IMM, 1.800 de angajaţi şi 96 de sucursale.

În România, membrii Grupului OTP sunt: OTP Bank România, OTP Consulting, OTP Leasing, OTP Asset Management, OTP Factoring, OTP Advisors şi Fundaţia OTP Bank România.

Cu peste 41.000 de angajaţi în prezent, în 12 ţări din regiunea ECE şi Asia Centrală, Grupul oferă servicii financiare universale pentru peste 17,5 milioane de clienţi. OTP Group are sediul central în Ungaria. Grupul bancar este listat la Bursa de Valori din Budapesta din anul 1995. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Curtea Constituțională a României / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos
Ilie Bolojan / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos
Contor de gaze și energie electrică
Noi taxe și impozite / Foto: Freepik
Dumitru Chisăliță / Foto: Agerpres
Viscol

ANM: Cod galben de ninsoare și viscol în București

Vremea se va răci considerabil în București în...

New York
Andrew Ross Sorkin
Lei / sursa foto: Freepik.com @Vlad Ispas
Cișmea / Foto: Freepik

AFM preia peste 500 de proiecte de infrastructură din PNRR

Guvernul se pregătește să investească aproape un miliard...

Foto: Freepik.com

Honda și Toyota, îngrijorate de inițiativa „Made in Europe”

Producătorii auto japonezi și britanici își exprimă...

Cash / FOTO: Freepik

Cum influențează IRCC și ROBOR rata la creditul ipotecar

Alegerea între IRCC și ROBOR nu este doar o chestiune...

ANAF
Marile studiouri americane cer suspendarea tehnologiei video lansate de proprietarul TikTok - FOTO: Freepik@DC Studio
calatori SUA - FOTO: Freepik@italoparnaiba5

Reguli mai stricte pentru turiștii care călătoresc în SUA

Autoritățile americane anunță că noile reguli mai...

Foto: pexels.com
Euro. Foto: Freepik.com
Nicusor Dan

Nicușor Dan, anunț de ultimă oră

Nicușor Dan, președintele României, face un anunț de ultimă oră legat de...

Piața muncii din București, ușoară scădere lunară - FOTO: Freepik@Drazen Zigic

Piața muncii din București, ușoară scădere lunară

Numărul salariaților din Capitală, ușor mai mic față de...

Diana Buzoianu

Avize de mediu mai rapide și digitalizare totală în 6 luni

Ministerul Mediului anunță o reformă majoră cu impact...

Ferma. Foto: Pexels.com
Bursa de la București /FOTO: Facebook BVB

BVB pierde 7,36 miliarde de lei într-o săptămână

Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a înregistrat săptămâna...

Casa Națională de Pensii, anunț pentru pensionari

Casa Națională de Pensii a publicat cifrele oficiale. Ce...

Pe telefon / FOTO: Freepik
Radu Miruță, ministrul Economiei
Inteligență artificială/ FOTO: Freepik

România, sub media UE la utilizarea AI de către tineri

Aproape două treimi dintre tinerii din UE folosesc...

ANPC continuă controalele / Foto: Arhivă
Sultan Ahmed bin Sulayem

pixel