Banca Transilvania elimină un comision. Important de știut

Autor: Mara Ivan
Data publicării:
Banca Naţională a Elveţiei (SNB)
Banca Naţională a Elveţiei (SNB)
Banca Transilvania (BT) elimină comisionul de administrare pentru întreg portofoliul de credite în franci elveţieni preluat de la Bancpost, în urma negocierilor purtate cu Asociaţia Credere în ianuarie 2020, potrivit unui comunicat.

"Vorbim despre un număr de 381 de contracte de credit care vor beneficia de eliminarea comisionului de administrare de 0,1% aplicat ca procent la soldul creditului, fapt care se transpune într-o diminuare a ratei lunare cu circa 15%. Măsura va fi implementată automat începând cu mai 2020 şi este aplicabilă strict pentru viitor", susţin reprezentanţii Asociaţiei Credere.

Potrivit sursei citate, pentru creditele în franci elveţieni, comisionul lunar de administrare a reprezentat "o sumă considerabilă" din rata lunară plătită de fiecare debitor. "Prin eliminarea acestuia până la maturitatea creditelor, fiecare debitor salvează mii de franci elveţieni", se mai spune în comunicat.

Citește și Banca Transilvania: Facilitate pentru persoanele fizice

Banca Transilvania va realiza în perioada următoare o analiză asupra dobânzilor aplicabile începând cu implementarea OUG 50/2010, în vederea identificării unor măsuri suplimentare de diminuare a ratelor împrumutaţilor în franci elveţieni. Banca Transilvania nu a acordat împrumuturi în franci elveţieni, acest portofoliu fiind dobândit în urma achiziţionării Volksbank şi Bancpost.

Totodată, Banca Transilvania a fost singura care a dat curs invitaţiei noastre şi a venit şi cu soluţii concrete în sprijinul împrumutaţilor în franci elveţieni, la negociere fiind invitate toate băncile care au acordat/preluat împrumuturi în franci elveţieni.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Bancnote și lingouri de aur / Foto: Freepik
Dosare cu documente. Foto: Freepik.com
Uzină Renault / Foto: Renault
Florin Bănică

Programul Rabla, în discuție la nivel de Guvern și Minister

Preşedintele Administraţiei Fondului pentru Mediu (AFM),...

Banca Nationala a României
România, pe harta marilor investitori
Un bărbat citește mai multe documente / Foto: Freepik
Bani / Foto: DCBusiness
Ministerul Finanțelor
Vladimir Putin în timpul unei vizite la o uzină de armament din Perm / Foto: kremlin.ru

De ce Rusia a tăiat 10% din cheltuielile pentru apărare

Rusia a redus semnificativ cheltuielile bugetare în luna...

Banca Naționala a României
Forumul Economic Mondial de la Davos

Roxana Mânzatu participă la reuniunea de la Davos

Vicepreședinta executivă a Comisiei Europene pentru...

Exploatare minieră de suprafață / Foto: Freepik
Casă de schimb valutar / Foto: Oana Pavelescu
Stație trafo
Jens-Frederik NIELSEN, premierul Groenlandei
Avertizarea de ger, prelungită de meteorologi

ANM: val de frig prelungit până pe 22 ianuarie

România intră într-o perioadă prelungită de ger, după ce...

Donald Trump
Mark Carney, premierul Canadei, și Xi Jinping, președintele Chinei
Contor de gaze și energie electrică
Transgaz

Decizia ANRE cu efecte directe pentru gaze, GNL și hidrogen

Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul...

Bani

Semnal de la BNR: de ce nu scad încă dobânzile în România

Datele publicate de Banca Naţională a României arată o...

Gerasimos Contoguris Director PC Philip Morris Romania

Philip Morris România recunoscută ca Angajator de Top

Philip Morris România a primit certificarea Angajator de...

Portul Constanța
Service auto / Foto: Freepik
Ferma. Foto: Pexels.com
Lucrători manevrează o vană de pe o conductă de gaze
Bursa de Valori București

pixel