Băncile se pregătesc pentru întreruperi ale alimentării cu electricitate

Autor: Matei Ion
Data actualizării:
Data publicării:
Penele de curent amenință bunul mers și al băncilor
Penele de curent amenință bunul mers și al băncilor
O parte din cele mai mari bănci europene pregătesc generatoare de rezervă şi reduc iluminatul în avanpremiera unor posibilele întreruperi în furnizarea de electricitate şi raţionalizarea energiei care ameninţă să submineze sistemul financiar ce stă la baza economiei regiunii, transmite Reuters.

Pe măsură ce Rusia reduce livrările de gaze către continentul european, băncile derulează teste de stres pentru a evalua cum pot face faţă unor întreruperi în aprovizionarea cu electricitate şi pregătesc surse alternative de energie, precum generatoare, astfel încât ATM-urile şi serviciile bancare online să nu se oprească.

Există o urgenţă specială pentru ca firmele din sectorul financiar să ia măsuri având în vedere cât de importante sunt plăţile şi tranzacţiile pentru economia europeană, care este deja afectată de consecinţele războiului din Ucraina.

Chiar dacă sectorul bancar s-a adaptat la carantinele şi lucrul de la distanţă din perioada pandemiei, întreruperile în aprovizionarea cu electricitate şi raţionalizare energiei reprezintă o provocare diferită.

"Sistemul bancar este o parte a altor sisteme. Principala mea îngrijorare vizează efectele în cascadă asupra societăţii create de scoaterea din funcţiune a ATM-urilor şi incapacitatea de a efectua tranzacţii fără numerar. Similar, băncile depind de alte servicii cum este internetul", spune Gianluca Pescaroli, profesor la University College London, care a consiliat autorităţile din Londra cu privire la întreruperile în aprovizionarea cu electricitate.

Grupul bancar american JPMorgan, care are câteva mii de angajaţi la Londra şi Frankfurt, a efectuat mai multe simulări care au vizat întreruperea aprovizionării cu electricitate, a declarat pentru Reuters o sursă din apropierea acestui dosar. În funcţie de cât de grave vor fi întreruperile, banca ar putea trece la generatoare diesel pentru ca birourile sale să poată funcţiona timp de mai multe zile, a adăugat sursa.

UniCredit, al doilea mare grup bancar italian, a efectuat şi el teste cu privire la rezilienţa sa operaţională în cursul verii, a dezvăluit o sursă din interiorul băncii. Cele mai recente teste s-au concentrat pe rezilienţa operaţiunilor de procesare a datelor a precizat sursa, care a adăugat că cele două centre principale de date ale băncii sunt aprovizionate cu electricitate din două centrale separate.

De asemenea, băncile au început să ia măsuri vizibile pentru a răspunde la criza energetică, precum reducerea spaţiilor de birouri şi regruparea personalului în mai puţine clădiri.

Deutsche Bank a anunţat că va introduce un set de măsuri de economisire a energiei în cele 1.400 de clădiri pe care le are în Germania, în ideea de a economisi 4,9 milioane kWh pe an, adică o cantitate de energie suficientă pentru a alimenta 49.000 de becuri timp de o oră. Gigantul bancar german a decis să oprească furnizarea de apă caldă la toalete, să reducă temperatura în spaţiile de lucru şi să oprească iluminatul panourilor publicitare exterioare pe timpul nopţii.

La rândul lor, organismele de reglementare au intrat şi ele în alertă. Divizia de supervizare a Băncii Centrale Europene precum şi instituţia similară din Marea Britanie cer băncilor să pună la punct planuri prin care să facă faţă unor perturbări în aprovizionarea cu electricitate. Firmelor din Marea Britanie lu se cere să identificare care sunt serviciile lor importante precum şi metodele prin care vor fi rezolvate vulnerabilităţile dacă ameninţările se vor concretiza.

Cu toate acestea, experţii sunt îngrijoraţi că puţine firme sunt pregătite pentru întreruperea aprovizionării cu electricitate timp de mai multe zile. "Aceasta este o deficienţă serioasă în planurile privind rezilienţa", spune Avi Schnurr, director la Electric Infrastructure Security Council, un think-tank care consiliază firmele cum să se pregătească pentru astfel de situaţii. Potrivit lui Avi Schnurr, băncile ar trebui să încheie aranjamente pentru a se asigura că pot să facă faţă şi unor întreruperi prelungite în aprovizionarea cu electricitate.

Citește și: Economia rusă revine, deocamdată, la nivelul din 2020. E doar începutul

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Tanczos Barna, Ilie Bolojan și Cseke Attila
Agenția Fitch Ratings
Trafic intens pe autostradă / Foto: Freepik
Bani / Foto: DCBusiness
Fermierii vor fi mai protejați / Foto: Freepik
Curtea Constituțională
Muncitor
Ciprian Șerban, ministrul Transporturilor
Muncitori în fața unui panou de comandă / Foto: Freepik
Casă de schimb valutar
Bursa de Valori București
Fermieri / Foto: Freepik
Antifraudă
Urmările unei furtuni violente
Judecătorie / Foto: Freepik
TVA / Grafică: DCBusiness
Dragoș Pâslaru
Contor pentru energie electrică
Chris Țurlică, fondatorul MaintainX
Ilie Bolojan în Parlament / Foto: George Călin / Inquam Photos

Moţiunea de cenzură, respinsă de Parlament

Prima moţiune de cenzură cu care s-a confruntat Guvernul...

ANRE
Curs valutar BNR
Nicușor Dan

Nicușor Dan: Fără creșterea TVA, o afirmație corectă!

Creșterea Taxei pe Valoare Adăugată (TVA) are...

La benzinărie / FOTO: Freepik
ROBOR scade, o veste bună
Guvenul vrea mai mulți bani

Se taie scutirile! Guvernul bagă la plată copiii și bolnavii

Guvernul pregătește eliminarea unor scutiri și deduceri...

Criză de apă în Marea Britanie / Foto: Freepik
Banca Națională a României

pixel