Bani de la UE pentru combaterea pestei porcine

Autor: DCBusiness Team
Data publicării:
Pesta porcină, principala amenințare în sectorul zootehnic
Pesta porcină, principala amenințare în sectorul zootehnic
Comisia Europeană a decis să aloce în 2019 aproximativ 154 milioane de euro pentru a combate bolile şi infecţiile animalelor care pot fi transmise oamenilor şi pentru a sprijini inspectarea zonelor afectate de dăunători, transmite Agerpres.

"Combaterea pestei porcine africane şi a Xylella sunt exemplele zilnice ale acţiunilor UE în privinţa bolilor şi a pestei, care reprezintă ameninţări concrete la adresa veniturilor cetăţenilor noştri şi a unor sectoare economice cheie. Suma de 154 milioane de euro alocată de CE ilustrează cât de serioşi suntem în această problemă. Aceste fonduri vor fi folosite de autorităţile statelor membre pentru a le ajuta să reacţioneze rapid pentru a ţine sub control epidemiile care ar putea avea un impact serios asupra sănătăţii oamenilor şi a animalelor, asupra economiei şi comerţului", a declarat Vytenis Andriukaitis, comisarul european responsabil pentru sănătate şi siguranţa alimentară.

Citește și: Experți CE, audit în România privind pesta porcină

În domeniul sănătăţii animalelor, sunt alocate 141 milioane de euro pentru a sprijini implementarea celor 142 de programe aprobate pentru eradicarea, controlul şi supravegherea bolilor, în special a pestei porcine africane (care reprezintă o ameninţare semnificativă la adresa economiei UE) sau a bolilor care pot fi transmise de la animale la oameni, cum ar fi tuberculoza, rabia şi salmoneloza.

De asemenea, UE va aloca anul acesta peste 31 milioane de euro pentru inspectarea inspectarea zonelor afectate de dăunători, cea mai mare parte a fondurilor fiind destinate combaterii bacteriei Xylella fastidiosa. Bacteria poate atinge 359 de specii vegetale şi nu există niciun remediu pentru însănătoşirea plantelor atinse de boală.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Foto: Freepik.com
Document. Foto: Freepik.com
Freepik.com

Acordul Mercosur, semnat sâmbătă în Paraguay

Paraguay găzduieşte ceremonia de semnare a acordului...

Freepik.com
Moscova / Foto: Freepik
Strângere de mână / FOTO: Freepik

Avantajele şi dezavantajele acordului UE - Mercosur. Analiză

Acordul de liber schimb dintre UE şi Mercosur are o...

Birou. Foto: Freepik.com

Prăpastie salarială: 12.931 lei în IT vs 3.403 lei în HoReCa

IT-ul rămâne lider la salarii: peste 12.900 lei net, de...

Bani
China. Foto: Freepik.com
Muncitori instalează panouri solare / Foto: Freepik
e-Factura
Bursa de Valori București
Foto: Pexels.com
Stâlpi de înaltă tensiune / Foto: Freepik

China a suspendat importurile de energie electrică din Rusia

China a suspendat importurile de energie electrică din...

Încărcare mașină electrică / sursa foto: Freepik.com
Foto: pexels.com
Hacker. Freepik.com
Foto: Freepik.com
Freepik.com
Vladimir Putin / Foto: Kremlin
Banca Națională a României
Foto: Freepik.com
Document. Foto: Freepik.com

pixel